La Caransebeș s-a desfășurat concertul tradițional prepascal „Pus-au pe capul Meu cunună de spini”

Cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a avut loc concertul tradițional prepascal, intitulat sugestiv „Pus-au pe capul Meu cunună de spini”.

În fața a 200 de spectatori, care au umplut sala de festivități a Centrului eparhial, într-o atmosferă aleasă și mistică, au prezentat un buchet de cântări prepascale corul Episcopiei Caransebeșului, format din preoții, diaconii și cântăreții catedralelor episcopale din Caransebeș, cântări religioase specifice Postului Mare. Dintre aceste cântări amintim: „Doamn buzele mele” de G. Muzicescu, „Doamne pe noi miluiește-ne” din repertoriul clasic rus, „Până când, Doamne” de D. Bortneanschi, „Pe Tine Te lăudăm” de Dimitrie Georgescu – Kiriak, „Clopote de seară” din repertoriul clasic rus și „Oratoriu” de Gh. Mandicevschi.

În partea a doua a serii, au susținut un concert de cântări psaltice specifice Postului Mare, grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului. Ambele formații corale au fost pregătite și conduse de tânărul prof. Alin Buliga, cadru didactic la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Între cele două recitaluri, Părintele Profesor Univ. Drd. Vicențiu Românu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” și la Facultatea de Teologie din Caransebeș, a susținut o scurtă meditație duhovnicească.

În încheierea concertului Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a adresat un cuvânt de binecuvântare celor prezenți și a dăruit fiecărui participant o iconiță reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos pătimind.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente