La Biserica ‘Sfintii Apostoli Petru si Pavel’ – Barboi a avut loc astazi sedinta cu preotii din Protopopiatul Iasi I

In fiecare luna, preotii din Protopopiatul Iasi I se intalnesc intr-o consfatuire de de lucru.

Astazi sedinta de lucru a vizat 2 etape:

1. Prima etapa a avut un caracter festiv, omagial consacrat manifestarilor legate de implinirea a 310 ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Dosoftei la 13 decembrie 1693. Cu aceasta ocazie a avut loc conferinta cu tema ‘Mitropolitul Dosoftei – fauritor de limba si teolog al ortodoxiei ecumenice’. Aceasta conferinta a fost sustinuta de Pr.Conf.Dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi.

2. In a doua parte a sedintei s-a discutat despre hotararea Consiliului Eparhial din data de 9 decembrie 2003. De asemenea, s-a cerut preotilor sa dea o statistica exacta a numarului credinciosilor si familiilor din parohii.

Despre alte probleme care s-au luat in discutie la acesta intrunire ne-a vorbit Parintele Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iasi I, care a spus urmatoarele: ‘In consfatuirea de astazi, un loc aparte a avut prezentarea Hotararii Guvernamentale Nr.1254/2003, emisa de Guvernul Romaniei si publicata in Monitorul Oficial, partea I, Nr.794/11.11.2003. Aceasta hotarare vizeaza Proiectul National ‘Anul 2004 – anul colectivitatilor locale din Romania’. Acest proiect este prevazut in 2 anexe: 1. In Anexa 1 se arata parteneriatul dintre autoritatile Administratiei Publice centrale si cele locale. In Anexa 1, Punctul 8, care ne vizeaza direct pe noi, se vorbeste despre programul ‘Biserica – centrul spiritual al comunitatii’. Se pot face programe pentru realizarea parteneriatului Biserica – Administratie Publica pentru derularea in comun a programelor de asistenta sociala si combaterea saraciei. Deci, sunt actiuni organizate in parteneriat de Biserica si Administratia Publica. La acest program exista mai multe posibilitati la care preotii pot intr-adevar sa se implice si sa poata sa-si rezolve mai multe probleme legate de starea bisericilor, de starea caselor parohiale, de starea cimitirelor, pentru ca acolo se prevad unele lucruri: reabilitarea cladirilor si picturii bisericilor, realizarea de instalatii pentru prevenirea si stingerea incendiilor.’

Comentarii Facebook


Știri recente