La Avrig a fost sfințit noul protopopiat

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfințit și inaugurat, marți, 5 iunie 2012, noul sediu al Protopopiatului Avrig și Centrul cultural-misionar ‘Gheorghe Lazăr’, din incinta Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’, catedrala în construcție a orașului sibian, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. La eveniment au participat o bună parte din preoții protopopiatului, primarul orașului Avrig, Arnold Klingeis, credincioși, cadre didactice și elevi.

Manifestarea a început cu un parastas pentru cărturarul și diaconul Gheorghe Lazăr, născut la Avrig în urmă cu 233 de ani. La sfârșitul slujbei de pomenire, protopopul de Avrig, părintele Vasile Gafton, a evidențiat personalitatea omului de cultură și clericului Gheorghe Lazăr.

‘Nu în zadar, Gheorghe Lazăr este numit învietorul poporului român. Ne amintim astăzi, după 233 de ani, de ziua de 5 iunie 1779, când acel cărturar, datorită căruia am reușit să învățăm în limba noastră, se năștea într-o familie de buni români. A avut o viață tumultuoasă, a avut șansa să studieze la Cluj, la Sibiu și la Viena și s-a desăvârșit în Drept, în Inginerie, în Teologie și a ajuns să fie reprezentant al clerului. La București a înființat prima școală în limba română și după ce a pus în inima țării sămânța aceasta a scrisului în limba română, s-a întors aici, unde a trecut la Domnul’, a spus părintele protopop.

Festivitate de premiere

Manifestările au continuat cu slujba de sfințire a noului protopopiat și a Centrului cultural-misionar ‘Gheorghe Lazăr’ din curtea bisericii. IPS Mitropolit Laurențiu a felicitat preoții din Protopopiatul Avrig pentru sprijinul acordat la zidirea acestui așezământ, ce va deveni inima manifestărilor duhovnicești și culturale din orașul de la poalele Munților Făgăraș.

‘Prin vrednicia și colaborarea dintre protopopul de Avrig și preoții de aici, s-a ridicat acest sediu foarte primitor, oferind și credincioșilor darurile ce izvorăsc din lucrarea pastorală. Pentru ca această lucrare să aibă și o latură cultural-misionară, s-a înființat acest minunat centru’, a spus IPS Laurențiu.

Părintele Mitropolit a fost ales președinte de onoare al Centrului cultural-misionar de la Avrig și a primit o plachetă din partea părintelui Vasile Gafton. Elevii din Avrig, câștigători ai concursului național ‘Hristos împărtășit copiilor’, au fost premiați de IPS Laurențiu și pr. Gafton, copiii primind cărți de rugăciuni, iconițe și produse multimedia.

Resfințire de biserică la Sohodol

Ținutul Branului a fost în sărbătoare de ajunul Cincizecimii, întrucât Biserica ‘Sfânta Treime’ din Parohia Sohodol-Nou a fost resfințită de IPS Mitropolit Laurențiu înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de Cvintetul ‘Anatoly’ din Brașov. Credincioșii au participat în număr mare la slujba de resfințire și la Sfânta Liturghie, alături de autorități locale și județene. Lăcașul de cult și-a recăpătat frumusețea prin ample lucrări de consolidare și renovare, inițiate de pr. paroh Cornel Pușcariu și comunitatea locală. La biserica zidită în 1820 și sfințită la 1830 de episcopul Vasile Moga au fost făcute lucrări de subzidire și armare cu beton, construcția fiind, astfel, reconsolidată în totalitate, iar pericolul de prăbușire a fost eliminat. La exterior au fost retencuiți pereții, s-a turnat un pavaj, iar pictura interioară, realizată în 1950-1960 de pictorul Toma Condrea, a fost restaurată de Toma Condrea jr. IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. paroh Cornel Pușcariu și a acordat acte de cinstire unor binefăcători.

Comentarii Facebook


Știri recente