La Alba Iulia se desfășoară a VII-a Ediție a Colocviilor de Etnografie și folclor „Gheorghe Pavelescu”

Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia găzduiește, zilele acestea, cea de-a VII-a ediție a Colocviilor de Etnografie și folclor „Gheorghe Pavelescu”. Tema evenimentului din acest an este „Credința și credințele românilor. Centenar Valer Butură”. În cadrul colocviului a fost lansat astăzi, 24 aprilie, volumul „Eshatologia populară”, iar participanții au vizitat obiective culturale și religioase din Alba Iulia.

Mai multe informații cu privire la acest eveniment a oferit părintele lector doctor Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia: „Cu ocazia Centenarului etnografului Valer Butură, născut pe meleagurile Albei tema este ‘Credința și credințele românilor’. Cu această ocazie la Alba Iulia sunt invitați etnologi, folcloriști, filologi, teologi, istorici, arheologi. Se discută despre credința și aspectele acestei credințe în diferitele etape ale culturii populare și bisericești din spațiul creștinismului românesc”.

„Colocviile de etnografie și folclor Gheroghe Pavelescu” sunt organizate de Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Comentarii Facebook


Știri recente