La 90 de ani de la înființarea Eparhiei Clujului: Episcopul Nicolae Ivan, un om al faptelor

Nicolae Ivan s-a dovedit, îndeosebi în cei 16 ani de nou ctitor al istoricei Eparhii a Clujului, perioada de vârf a vieții sale, un om harnic și destoinic, implicat în problemele bisericești, culturale și naționale ale poporului român. A mers pe urmele marelui mitropolit Andrei Șaguna, organizând exemplar, din temelii, reînviata Episcopie a Clujului, în tronul căreia a fost instalat acum 90 de ani. Mărturie stau numeroasele achiziții de la sediul eparhial, în frunte cu Palatul Episcopal, măreața Catedrală din Cluj, ca și bisericile ridicate aproape în toate orașele de pe teritoriul eparhiei, clădite în timpul și sub îndrumarea ierarhului ‘instituțional’, cum l-a numit profesorul Ioan Lupaș.

Episcopul Nicolae Ivan s-a născut în localitatea Aciliu, din județul Sibiu, în data de 17 mai 1855. Localitatea Aciliu a intrat în istoria bisericească și românească pentru prima dată, prin preotul Ioan. Luptător împotriva actului unirii cu Biserica Romei, preotul Ioan din Aciliu a străbătut satele din sudul Ardealului, protestând în diferite întruniri față de dezbinarea religioasă a românilor. Apoi, peste 100 de ani, Aciliu dă alt mare om, pe viitorul episcop Nicolae Ivan. S-a născut din părinții Ioan Ivan și Maria, ‘țărani cu frica lui Dumnezeu, oameni casnici, cruțători și de o proverbială cinste și onorabilitate în tot ținutul’, după cum mărturisește el în autobiografia sa. Copilul Nicolae urmează primii doi ani de școală în Aciliu, iar apoi, în anul 1863, trece la școala din Săliștea Sibiului. După terminarea școlii primare, lucrează la o prăvălie de textile din Sibiu. Neavând bani pentru înscrierea la liceu, fratele mai mare Ioan îl ajută, suportând o parte din cheltuielile întreținerii la Liceul de Stat din Sibiu, unde a luat examenul de bacalaureat la 28 iunie 1874, cu calificativul foarte bine. Se înscrie apoi la Seminarul Teologic ‘Andreian’ din Sibiu, pe care îl absolvă trei ani mai târziu, în anul 1877. Din acel an a fost ales învățător în Săliște, unde a rămas până în anul 1884, făcând servicii prețioase învățământului primar confesional. La 12 februarie 1880 se căsătorește cu tânăra Maria Jech, fiica notarului din Nocrich, nașii fiindu-i asesorul consistorial Zaharia Boiu și soția. Între timp, ia examenul de calificare preoțească, fiind hirotonit diacon, la data de 26 octombrie 1880, de către mitropolitul Miron Romanul, pentru trebuințele generale ale arhiepiscopiei.

Bucuria tânărului diacon și învățător de a avea o fetiță – Veturia Maria, este de scurtă durată, fiindcă peste 9 zile, la 24 februarie, soția moare în febră puerperală. În autobiografia sa, Nicolae Ivan spune, între altele, despre această grea încercare: ‘De n-aș fi avut această copilă, Dumnezeu știe ce s-ar fi ales de mine. Ea m-a oțelit în puteri, dorul de a-i da ei creștere și a-i asigura viitorul m-a împins la lucru, la cruțare și la o viață cât se poate de modestă’. Fiica sa va fi mai târziu soția protopopului dr. Ioan Stroia, care ulterior a devenit episcop militar. În ziua de 26 octombrie este hirotonit preot și duhovnic la penitenciarul de stat din Aiud, fiind în același timp și catehet la gimnaziul din acest oraș.

Redactor, protopop la Alba Iulia, asesor consistorial

Cu data de 1 octombrie 1890 este numit responsabil la ‘Telegraful Român’, gazeta primind o viață nouă, începând să fie mai bogată și mai variată. În anul 1892 a fost ales protopop la Alba Iulia, calitate în care a dat o sănătoasă îndrumare a vieții bisericești și naționale, iar apoi, în 1897, a fost ales asesor consistorial și referent al secției canonice. În această perioadă a realizat o prodigioasă activitate, având un cuvânt în ridicarea Catedralei mitropolitane din Sibiu, vila mitropolitană, noua clădire a Academiei Andreiene și altele. La calitatea de asesor i s-a mai adăugat și aceea de profesor de religie pentru elevii ortodocși din clasele superioare ale Liceului de Stat din Sibiu. Aici a remarcat el pe trei dintre elevii români, Octavian Goga, Ioan Lupaș și Onisifor Ghibu, pe care i-a sprijinit pe tot timpul anilor de studii universitare și a intrării lor în viața publică. Între ei s-a stabilit mai târziu o strânsă prietenie, bazată pe stimă și respect. Pe lângă activitatea sa bisericească a luat parte la toate manifestările sociale, culturale, economice și politice ale timpului său. Între anii 1906 și 1918 a fost vicepreședinte al Partidului Național Român din Ardeal.

Ctitor al Eparhiei Clujului

Începând cu data de 16 februarie 1919, viața viitorului episcop Nicolae Ivan începe să ia o altă turnură. Din această zi, asesorul Nicolae Ivan a inițiat reînființarea Episcopiei Ortodoxe din Cluj. Astfel, în fața Consiliului Arhiepiscopiei din Sibiu, el afirma: ‘Părțile din nordul arhidiecezei au fost copilul mașter al bisericii noastre. Aici, rar a pus piciorul un arhiepiscop, rar s-a văzut fața bisericească din clerul înalt să facă vizitații canonice…, aici sunt analfabeții cei mai mulți, școlile sunt neglijate, învățătorii sunt puțini și prozelitismul aici a făcut cele mai mari ravagii…’ În septembrie 1919 a intrat în tagma monahală, fiind hirotonit protosinghel, iar în 20 ianuarie 1920 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Primul sinod eparhial de la Cluj, prezidat de mitropolitul Nicolae Bălan, îl alege cu 31 de voturi, față de 26 de voturi cât a avut contracandidatul său, profesorul dr. Pavel Roșca, episcop al Clujului. A fost hirotonit în Catedrala mitropolitană din Sibiu, la data de 21 noiembrie 1921, de către mitropolitul dr. Nicolae Bălan, împreună cu episcopii Ioan I. Papp de la Arad, dr. Iosif Bădescu al Caransebeșului, Roman Ciorogariu al Oradiei și arhiereul titular dr. Ilarion Pușcariu. Instalarea sa în scaunul vlădicesc a fost săvârșită în data de 6 decembrie 1921, la sărbătoarea ocrotitorului său, Sfântul Ierarh Nicolae. Actul instalării a fost săvârșit de către episcopul Roman Ciorogariu, ca delegat al mitropolitului, de față fiind și reprezentantul ministrului cultelor, dr. Moise Ienciu. Ministrul cultelor, Octavian Goga, nu a putut fi prezent, fiindcă guvernul din care făcea parte își dăduse tocmai atunci demisia, dar i-a scris că, neputând lua parte, în calitate de ministru, la instalarea ‘în postul pentru a cărei creare mi-am dat și eu toate străduințele’, asigurându-l că ‘mi-a rămas neștirbită dragostea de vechi prieten, pe care o trimit întreagă la Cluj cu acest prilej, dorindu-ți ca, în marea slujbă pe care o ocupi astăzi, să așterni tot atâta energie…’. Nicolae Ivan a fost caracterizat de o neastâmpărată sete de creație. La venirea sa în Cluj, consistoriul noii episcopii nu avea decât o masă, două scaune, un dulap, un maldăr de acte și doi modești funcționari, iar ca lăcaș de rugăciune, o smerită bisericuță ce înfățișa vitregia trecutului nostru românesc.

‘Ostașul Domnului’, ‘Ziditorul de biserici’

Prin forța sa de muncă nesecată, noul și întâiul episcop a achiziționat o impozantă clădire pentru reședința episcopală, în jurul căreia a creat o serie de instituții bisericești de mare valoare culturală și națională. Pentru Consiliul Eparhial a ales preoți bine pregătiți, iar pentru buna formare a viitorilor a înființat Academia Teologică (1924), iar cu un an înainte, organul eparhial ‘Renașterea’, iar ca o coroană a tuturor ostenelilor sale a ridicat monumentala catedrală din centrul Clujului (1921-1933). Într-un articol din ziarul ‘Neamul Românesc’ din 7 martie 1929, istoricul Nicolae Iorga aprecia titanica muncă a episcopului Nicolae cu următoarele: ‘El nu trăiește decât pentru averea diecesei lui și pentru lăcașul de închinare al Bisericii lui… lucrează așa cum îi este făptura, strânsă și îndărătnică’. În anul 1930 i s-au adus nenumărate cuvinte de apreciere în presa vremii, fiind considerat ‘o minune’ pentru ceea ce înfăptuise, a fost numit ‘meșterul Manole al acestor veacuri de inerție și suferință obștească’. Cu prilejul sfințirii Catedralei din Cluj i s-au adus cuvinte de înaltă apreciere: ‘Ostașul Domnului’, ‘Ziditorul de biserici’, ‘Ctitorul’. Episcopul Nicolae Ivan a închis ochii la 3 februarie 1936, fiind așezat în cripta construită de el sub altarul catedralei, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’.

Ziarul ‘Patria’ din 9 octombrie 1931 afirma: ‘Când îl întâlnești… descoperirea echivalează cu o adevărată revelație… Nu mai vorbim apoi de acea caldă și învăluitoare dragoste de românime…’. Pe prieteni i-a ales ‘după o îndelungată frământare sufletească’, pe adversari ‘i-a domolit prin duhul blândețelor, i-a dezarmat prin răbdare creștinească, transformându-i, în mod miraculos aproape, în sprijinitori pocăiți ai sfântului altar străbun’.

Comentarii Facebook


Știri recente