La 20 iulie, B.O.R. il praznuieste pe Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul

Astazi, 20 iulie, Biserica Ortodoxa praznuieste urcarea la Cer, in caruta de foc, a Sfantului Prooroc Ilie Tezviteanul.

Ilie era feciorul preotului Legii vechi, Sovac, din tinutul Tezve, de unde si numele Proorocului, de Ilie Tezviteanul. A trait cu peste 800 de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab, al evreilor. Acesta si-a luat de sotie o printesa feniciana, inchinatoarea lui Baal – zeul fenicienilor, sotie care a reusit sa-l determine si pe rege sa paraseasca vechea credinta a iudeilor, in Dumnezeul cel adevarat. Nu numai atat: Ahab silea acum intreg poporul sa-l urmeze, intorcandu-se la paganatate. Atunci, la porunca Domnului, s-a ridicat Ilie Proorocul, care a mustrat pe rege pentru ratacirea lui. Nereusind sa-l aduca la calea cea dreapta, a credintei stramosesti, Ilie l-a vestit pe rege ca asupra tarii se va abate foamete mare, care va tine trei ani si jumatate, ca pedeapsa pentru lepadarea lui de credinta.

Regele cauta sa-l omoare si de aceea Proorocul Ilie s-a retras in Fenicia. S-a intors la curtea regelui Ahab, dupa trei ani si jumatate. Cu jertfa adusa pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit ca stravechea credinta, pe care o apara el, era credinta cea adevarata. Iar foametea a incetat, printr-o ploaie binecuvantata, la rugaciunea Proorocului.

Marele Prooroc Ilie a savarsit multe alte fapte minunate si a stat inaintea Mantuitorului la Schimbarea Lui la Fata, pe Muntele Tabor. Iar cand s-au sfarsit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la cer, printr-un vartej de flacari, intr-un car de foc.

(Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente