Jumătate de mileniu de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Snagov

În apropiere de Capitală, pe o insulă înconjurată de stuf și sălcii plângătoare ce se oglindesc în lacul ce le înconjoară, se află seculara mănăstire a Snagovului. De numele ei se leagă o serie de nume importante din trecutul nostru, precum Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, dar și domnitori precum Vlad Țepeș sau Constantin Brâncoveanu. Anul acesta se împlinește jumătate de mileniu de la punerea pietrei de temelie a bisericii, prilej cu care va fi resfințită biserica, informează Ziarul Lumina.

Mănăstirea nu se află departe de Capitală, fiind doar la aproape 40 de kilometri de la ieșirea din oraș, însă suficient de departe pentru a intra într-o atmosferă aparte de liniște și pace sufletească. Până ajungi la ea, ai timp cu siguranță să meditezi la frumusețea naturii ce te înconjoară și la liniștea aerisită a pădurii.

Drumurile revărsate discret printre fagii seculari ai codrilor Vlăsiei îți trezesc în minte episoade desprinse din filme istorice în care domnitorii sau boierii vremurilor se îndreptau în calești spre sfânta mănăstire să găsească sfat și alinare sufletească. Odată ajuns pe malul lacului, în zare se ivesc printr-o perdea de stuf și sălcii plângătoare turlele unei mărețe ctitorii domnești ce își are rădăcinile înfipte în istorie și care se hrănește parcă din apă și din Duh.

O biserică de cărămidă ce te duce cu gândul la Curtea de Argeș, străjuită de un turn-clopotniță prin interiorul căruia intri ca printr-un arc de triumf în interiorul mănăstirii.

Ostrovul ce pare a pluti pe luciul lacului Snagov îți dă impresia unei cetăți străjuite de înălțimea vegetației de pe mal.

Aici, își trăiește ascultarea un singur om, vizitat din când în când de echipele de muncitori care mai repară câte ceva pe la biserică ori pe la clădirile anexe ale mănăstirii, sau de puținii pelerini ce vor să se închine în vechea ctitorie domnească. Mai vin și străini aduși de operatorii de turism, însă numărul este destul de mic. Așa că liniștea călugărului de pe insulă nu este tulburată decât din când în când de scuterele sau bărcile ce brăzdează valurile lacurilor în viteză. ‘Este o mănăstire săracă între multe vile bogate’, spune starețul mănăstirii, părintele Varahiil Bănățeanul, deocamdată singurul ostenitor al sfântului așezământ.

Veniturile sfintei mănăstiri, necesare pentru întreținerea complexului monahal vin cel mai des tot din ‘banul văduvei’. Din micile milostenii făcute de pelerini sau din taxele de vizitare ale străinilor care vin să viziteze ctitoria și mormântul lui Vlad Țepeș, nume atât de rezonant atât în țară, cât și în străinătate.

Cei mai mulți dintre vizitatorii aduși de agențiile de turism vin pentru a vedea mormântul lui Vlad Țepeș, nu pentru a se ruga în biserică. O atracție aparte o reprezintă și cei doi ponei și puiul lor jucăuș ce zburdă într-un colț al insulei, sau păsările exotice al căror penaj desfată privirile și urechile vizitatorilor.

Peste șase secole de la prima atestare documentară

Istoria acestui loc este una destul de îndepărtată. Urme de așezări sunt încă din primele secole ale erei creștine. Însă prima atestare documentară este abia în anul 1408.

Se știe însă că în secolul al XI-lea, călugări pustnici s-au așezat pe locul acesta. Apoi se mai știe că s-a construit o biserică de lemn la 1376, însă acea biserică a ars mai târziu.

În timpul domnitorilor Vladislav Vlaicu și Dan I s-a cunoscut despre această mănăstire, iar mai târziu, domnitorul Mircea cel Bătrân a construit la 1386-1408 o cetate, o biserică mult mai mare, înconjurată cu chilii cu trapeză și toate cele necesare obștii monahale, iar la 1408 apare și în documente. Apoi au preluat-o ceilalți domnitori, toți care au fost pe tronul Țării Românești, au îndrăgit-o și au folosit-o ca adăpost și ca necropolă domnească și pentru rugăciuni și au ținut o strânsă legătură cu stareții, cu mitropoliții locului, sfătuindu-se cu ei.

În 1453 Vladislav al II-lea înalță un paraclis de piatră, care s-ar fi scufundat pe la 1600, potrivit unei tradiții nescrise. Și se spune chiar că și acum se mai poate auzi uneori bătând înfundat sub apele Snagovului clopotul acestui paraclis. Oricum, mărturie a existenței acestui lăcaș sunt ușile împărătești de o frumusețe extraordinară ce se păstrează la Muzeul de Artă al României, după ce au fost descoperite plutind pe apă de maicile de la Schitul Turbați. ‘Noi cunoaștem o contribuție deosebită a domnitorului Vlad Țepeș, al cărui tată a primit Ordinul dragonilor la Nurnberg la 1437. Vlad Țepeș a construit un pod din lemn și un tunel pe sub apă, pe care îl folosea la nevoie, atunci când era stricat podul. A mai construit și o fântână cu izvor de sub pânza freatică a lacului, pe care o folosim și astăzi. Datată la 1456, în primul an de domnie al lui Vlad Țepeș, fântâna realizată dintr-un tub de piatră masivă cioplită cu dalta și cu ciocanul a fost făcută de primii prizonieri. Se spune că meșter era un otoman prizonier, care și-a și iscălit numele cu capul în jos pe piatră’, povestește părintele stareț. Tot domnitorul avea să își tocmească mormântul pentru vremea când va părăsi această lume, mormânt ce se poate vedea și astăzi în mijlocul bisericii, chiar în fața ușilor împărătești, peste care veghează din relieful unei plachete chipul lui Vlad Țepeș.

Având în vedere poziția deosebită pe care o avea mănăstirea, fiind înconjurată de ape, același domnitor s-a gândit să mai dea o întrebuințare insulei, una mai practică pentru domnie. Așa că în jurul anului 1475 construiește pe lângă zidul de apărare și podul de lemn și o închisoare pentru trădători și tâlhari, împărțind insula în două. Și atât de bine a fost făcută, încât acea pușcărie a fost folosită până prin anii 1870, iar în ultimii ani, după ce mănăstirea a fost părăsită, a fost școală de reeducare pentru tineri.

Mănăstirea Snagov, un puternic centru panortodox

Împrumutând din stilul arhitectonic al mănăstirii de la Curtea de Argeș, actuala biserică închinată Intrării Maicii Domnului în biserică a fost rezidită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, devenind la rându-i ocrotitor al sfântului lăcaș. Mănăstirea a fost în timpul îndelungatei sale istorii active un important centru monahic, dar și de cultură, domnitorul Constantin Brâncoveanu înființând aici una din tipografiile sale de cea mai bună calitate. Mănăstirea s-a afirmat ca un centru panortodox în timpul Sfântului Antim Ivireanul, când a fost egumen aici și când s-au tipărit cărți bisericești în limbile română, greacă și arabă. Astfel se face că în această mănăstire au fost imprimate 15 cărți, dintre care 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă. Aici au văzut lumina tiparului Antologionul, Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă sau Evanghelia, precum și Liturghierul greco-arab, această carte fiind prima din lume tipărită cu caractere arabe. De aici, din ostrovul de liniște al Snagovului, lumina Duhului a iradiat peste întreg Răsăritul căzut sub turci, aducând nădejdea și solidaritatea întru Hristos.

Dintre numeroasele obiecte de cult și de artă feudală de la Mănăstirea Snagov, o parte au ajuns la Muzeul Național de Artă al României. Între acestea se numără ușile împărătești ale vechiului paraclis, un panaghiar de argint aurit, din secolul al XV-lea, o anaforniță dăruită de Radu cel Mare, un chivot dăruit de Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, sau o cățuie oferită de Sfântul Antim Ivireanul.

În jurul micuței insule a Snagovului planează și o serie de legende transmise din generație în generație. Se spune că faima mănăstirii a crescut după moartea lui Vlad Țepeș și după înmormântarea sa aici. Conform legendei, după moartea domnitorului, survenită în urma bătăliei cu turcii din 1476, călugării mănăstirii i-ar fi găsit și ascuns trupul, respectiv l-ar fi înmormântat creștinește după ‘limpezirea apelor’. Înmormântarea s-ar fi petrecut pe ascuns și fără nici un fast din cauza noului domnitor. De asemenea, un alt secret era complexul de tuneluri și ascunzători subterane ce străbăteau pe sub această insulă. De sub turnul clopotniței, dar și din biserică porneau o serie de tuneluri subterane pe sub lac și porneau spre pădurile din apropiere.

Se spune că Nicolae Ceaușescu ar fi pus să fie închis tunelul de sub biserică deoarece ajungea sub palatul pe care și-l construise în apropiere.

Podul Pelerinilor, pentru facilitarea accesului la mănăstire

Până nu de mult, accesul la sfântul lăcaș era destul de greoi, singura cale de acces fiind cu barca. A existat pod, însă în 1853 acesta s-a rupt. Se spune că un convoi de 50 de revoluționari pașoptiști erau aduși la închisoare, iar podul a cedat din cauza greutății acestora și a lanțurilor cu care erau legați. Astfel că vreme de aproape două secole se putea ajunge doar cu barca. De doi ani, însă, a fost inaugurată o pasarelă de fier, astfel că pelerinii pot veni oricând să se roage în sfântul lăcaș. ‘Pasarela înseamnă foarte mult pentru mănăstire, pentru credincioșii care vor să vină la o rugăciune, să se închine sau să admire frumusețile noastre de artă și de credință ale poporului român. Podul Pelerinilor, numit și Podul Rugăciunii sau Podul Maicii Domnului, a fost inagurat la 20 noiembrie 2010, în ajunul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel’, a mai spus părintele stareț Varahiil Bănățeanul.

Biserica Mănăstirii Snagov va fi resfințită de Patriarhul României

Zilele acestea, sfânta mănăstire a Snagovului va îmbrăca haine de sărbătoare, urmând să aibă loc resfințirea istoricei biserici ce tronează în mijlocul insulei.

Bucuria sărbătorii va fi încununată de prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este așteptat să retârnosească biserica și să săvârșească Sfânta Liturghie, la eveniment fiind așteptați și o parte din ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Importantul eveniment va avea loc miercuri, 26 septembrie, când biserica își va sărbători cel de-al doilea hram, ‘Sfântul Voievod Neagoe Basarab’, care este și ctitorul actualei biserici. În anul 2008, pe lângă hramul istoric, ‘Intrarea în Biserică a Maicii Domnului’, așezământul monahal a mai primit încă două hramuri, ‘Sfântul Voievod Neagoe Basarab’, sărbătorit la 26 septembrie, și ‘Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul’, de pe 27 septembrie, cel care a fost starețul mănăstirii în anii 1694-1705. Pelerinii care vor dori să se roage în biserica de pe insula Snagovului vor putea veni la Liturghia arhierească de pe 26 septembrie, dar și a doua zi, când biserica prăznuiește cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Comentarii Facebook


Știri recente