„Izvorul Tămăduirii” la Catedrala Patriarhală din București

Sute de credincioși s-au adunat astăzi, 9 aprilie, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Catedrala Patriarhală din București. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost așezată în Săptămâna Luminată pentru a ne aduce aminte și de Maica Domnului, cea prin care a venit mântuirea noastră, și a spus: „Vinerea aceasta din Săptămâna Luminată ne trimite cu gândul la Vinerea trecută a Sfintelor Pătimiri când Maica Domnului ședea lângă Crucea Mântuitorului Iisus Hristos și acolo plângea, dar plânsul ei nu era un plâns de deznădejde, ci era exprimarea durerii Sale de Maică. Însă ea în momentul acela închipuia taina Bisericii pe care Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat-o prin jertfa Sa pe Cruce și apoi prin trimiterea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii când Duhul Sfânt S-a pogorât în chip deplin asupra Sfinților Apostoli. Și în urma propovăduirii lui Hristos Cel răstignit și înviat mulțimile de oameni care au crezut în Hristos Cel răstignit și înviat au primit botezul prin pogorârea Harului Sfântului Duh. Astfel s-a întemeiat Biserica și în calitatea ei de Comunitate văzută, mulțimea credincioșilor, uniți prin Sfântul Botez cu Preasfânta Treime prin Hristos în Duhul Sfânt”, informează Radio TRINITAS.

Apoi, în curtea Catedralei Patriarhale s-a desfășurat slujba de sfințire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate în care ne aflăm.

Credincioșii au luat, apoi, aghiasma, pe care o vor folosi la stropirea caselor, grădinilor și ogoarelor.

Comentarii Facebook


Știri recente