„Izvorul Tămăduirii” este sărbătorit mâine în Biserica Ortodoxă

Biserica ortodoxă sărbătorește mâine, 9 aprilie, Izvorul Tămăduirii. Acest praznic dedicat Maicii Domnului, datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb care și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.

Mai multe detalii cu privire la această mare sărbătoare a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele profesor Nicolae Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București: „Este una din cele șapte sărbători așa zise ‘fără ținere’, adică nu sunt socotite ca și praznice împărătești cum sunt cele patru mari praznice împărătești ale Maicii Domnului. Cu toate acestea, ea este o sărbătoare foarte respectată și foarte ținută de către credincioși, mai ales că în Biserica Ortodoxă Română ea se bucură de multă apreciere și se face slujbă cu Utrenie și Liturghie, iar la sfârșitul Liturghiei se face Agheasma mică și se sfințește apa special de Izvorul Tămăduirii. În această Vineri facem amintirea Izvorului Tămăduirii Maicii Domnului care ne istorisește despre un izvor care se afla aproape de Constantinopol și care a dat tămăduire unui oarecare Leon care mai târziu a devenit împărat al Bizanțului”.

În toate Bisericile si Mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârșește slujba de sfințire a apei după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

Comentarii Facebook


Știri recente