Părintele arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veșnice în noaptea de miercuri spre joi, 29 octombrie (ora 1:45), la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferință de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din București, Deva, Brașov și Cluj-Napoca, părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viață la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.
Înmormântarea părintelui Teofil Părăian va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, la ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii.
Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, părintele Teofil și-a întemeiat viața pe credință și cultură.
Părintele Teofil a fost și rămâne un reper luminos și sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria și certitudinea credinței, un propovăduitor al credinței lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete și a renăscut pe mulți la viața duhovnicească în Hristos și în Biserică prin predicile, conferințele sau îndrumările sfinției sale.
A plecat din această viață cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primi în împărăția Sa alături de Maica Domnului și de toți sfinții, pentru că toată viața și-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.
Prin mutarea la cele veșnice, părintele Teofil ne lasă aici o moștenire impresionantă întrupată în viața sa, în cuvintele sfinției sale, în cărțile, în înregistrările cu predicile, conferințele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată țara.
Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan și fiind primul dintre cei patru frați. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935-1940. Își continuă cursurile la o școală de nevăzători la Timișoara, între anii 1942-1943, iar până în 1948 urmează, tot la Timișoara, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaște pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde Rugăciunea minții: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948-1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și primește numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La șapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primește și hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988, arhimandrit. Din anul 1992, părintele a început să răspundă invitațiilor din țară și să participe în aproape toate orașele importante din România la conferințe duhovnicești, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care și-a propus să înmulțească bucuria, și credem că a reușit cu prisosință. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi și mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii și în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărțile fundamentale ale spiritualității ortodoxe, cum ar fi Patericul și Filocalia, dar și pentru textele liturgice cuprinse în cărțile de slujbă, l-au făcut să fie iubit și în același timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate și discernământ (pr. Sabin VODĂ).
„Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!”
Părinte Teofil, sunteți un om al bucuriei. Ce vă dă temei ca să fiți așa de optimist și tot timpul bucuros?
Cred că toate lucrurile acestea sunt rezultatul vieții pe care am trăit-o. Am sesizat anumite lucruri ca fiind importante. Dacă am citit Noul Testament, m-am oprit la afirmații care țin de bucurie, am luat aminte la cuvintele Domnului Hristos care pun în atenție bucuria, am luat aminte la textele liturgice, m-am oprit în mod special în chestiunile care vizează bucuria și toate acestea mi-au format un orizont în minte, mi-au pus în atenție bucuria cu care m-am întâlnit în scrierile respective și după aceea cred că am avut și eu un fel de formare spirituală care mi-a pus în atenție bucuria. De exemplu, gândindu-mă la textele liturgice, faptul că am auzit la slujbă, „facă-se Doamne untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfințenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de toată puterea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veșnică”, e deja un câștig pe care altul nu l-a luat în seamă cum l-am luat eu sau cum l-aș fi luat eu. Și toate astea s-au adăugat cumva la sufletul meu și eu mai mult m-am trezit în lumea asta lucrător de bucurie, decât m-am format ca lucrător de bucurie. Deci sunt niște complexe de gând, niște complexe de simțire, niște complexe de mângâiere, niște lucruri pe care eu nu le-am determinat în general, ci mai mult s-a adăugat la ceea ce sunt eu.
Părinte Teofil, nădăjduiți, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vedeți ceva în lumea cealaltă, în veșnicie?
Dragă, m-am mai gândit eu la treaba asta singur, că dacă eu doresc să văd lumea aceasta și n-o pot vedea, în veșnicie o să văd lumea care va fi în veșnicie? Și răspunsul mi-a fost acesta: Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să știi că eu și-n veșnicie pe tine tot așa te las!”, n-aș putea zice altceva, decât: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”.
Adică eu cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am ceva ca să mă împlinesc, sunt mulțumit cu cât este. Știu că alții au mai mult, știu că alții pot mai mult, mă bucur că pot ei și ce nu pot eu, nu mă deranjează cu nimic pentru că viața nu se trăiește prin comparație și nici nu doresc să am ceva ce nu pot avea. Nu eu am venit pe lumea aceasta cu voința mea în situația aceasta de știrbire, de îngrădire; nu eu o să hotărăsc ceea ce urmează în cealaltă vreme a vieții mele și în veșnicie. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!
(extrase din cartea „Întâlniri cu oameni iubitori de Dumnezeu”, în curs de apariție la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, carte ce cuprinde interviuri cu și despre părintele Teofil Părăian)
