IPS Parinte Mitropolit Daniel implineste 16 ani de la alegerea in scaunul mitropolitan

Astazi, se implinesc 16 ani de la alegerea IPS Daniel ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Colegiul Electoral Bisericesc intrunit la data de 7 iunie 1990, l-a ales pe PS Daniel Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopei Timisoarei, in scaunul de Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al manastirilor din Arhiepiscopia Iasilor, a rememorat evenimentul petrecut cu 16 ani in urma: ‘Conducerea ateista a tarii din acea perioada de furtuna prin care a trecut Biserica vreme de aproape 50 de ani, a produs o rana adanca in trupul sfant al Mitropoliei Moldovei si Sucevei, asa cum se numea eparhia atunci. Din dorinta lor de a dezorganiza Biserica Ortodoxa Romana au lasat-o fara pastor timp de aproape patru ani. Dupa aceasta perioada vacanta, la 7 iunie 1990, Colegiul Electoral Bisericesc intrunit la Palatul Patriarhiei, sub presedintia PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a numit in scaunul vacant al Arhiepiscopiei Iasilor si al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, pe PS Daniel Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei. Trei saptamani mai tarziu, la 1 iulie 1990 avea loc in Catedrala mitropolitana din Iasi instalarea noului mitropolit in tronul mitropolitan. Alegerea Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei in demnitatea de pastor al Bisericii lui Hristos din Moldova insemna de fapt revenirea lui in patria cea duhovniceasca, caci a devenit monah in ajunul sarbatorii Schimbarii la Fata in anul 1987, la Manastirea Sihastria’. Cu prilejul implinirii a 16 ani de la alegerea ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, IPS Daniel a oficiat slujba Sf. Liturghii la Catedrala mitropolitana din Iasi. In cadrul acestei slujbe s-a inaltat o rugaciune de multumire pentru binefacerile revarsate asupra IPS Sale si asupra clerului din Arhiepiscopia Iasilor si din intreaga Mitropolie a Moldovei si Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente