IPS Parinte Mitropolit Daniel a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala episcopala din Galati

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, impreuna cu PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, a oficiat astazi slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopala din Galati. Slujba a fost prilejuita de aniversarea a 55 de ani de viata ai IPS Parinte Mitropolit Daniel, precum si de aniversarea a 12 ani de la intronizarea PS Casian ca episcop al Dunarii de Jos, moment ce a avut loc la 24 iulie 1994. Parintele arhimandrit Daniel Oltean, vicar administrativ al Episcopiei Dunarii de Jos, ne-a oferit mai multe detali despre evenimentul de astazi: ‘La Catedrala episcopala din Galati a fost oficiata Sfanta Liturghie de catre IPS Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei si de catre PS Casian al Dunarii de Jos, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi ai Catedralei episcopale din Galati cu prilejul sarbatoririi a doua momente importante din viata celor doi ierarhi: aniversarea zilei de nastere a IPS Mitropolit Daniel si, in acelasi timp, aniversarea a 12 ani de arhipastorire ca ierarh al Dunarii de Jos a PS Casian. Sarbatoarea a reprezentat un moment de bucurie spirituala si de intarire duhovniceasca pentru clerici si credinciosi deopotriva, pentru ca asa cum spune rugaciunea, ierarhii sunt un dar al lui Dumnezeu si la Sfanta Liturghie noi pomenim pe ierarhii nostri si ne rugam la Dumnezeu ca sa ni-i daruiasca sanatosi, indelungati in zile si invatand cuvantul adevarului lui Dumnezeu. De aceea, sarbatoarea de astazi a reprezentat un moment de bucurie sufleteasca pentru Eparhia Dunarii de Jos, care a primit in acelasi timp, cu bucurie si onoare, vizita Mitropolitului Moldovei si Bucovinei. Cifra 12 pe care o sarbatoreste PS Casian, reprezinta si o imagine a apostolatului celor 12 apostoli. Numarul acesta simbolic este totodata o imagine a plinatatii jertfei si muncii unui ierarh aici, in aceasta zona a Romaniei’.

Parintele arhimandrit Daniel Oltean ne-a vorbit si despre cuvantul de invatatura rostit de catre IPS Mitropolit Daniel in cadrul Sfintei Liturghii: ‘In cuvantul Sau, IPS Mitropolit Daniel a analizat pe de o parte mesajul Evangheliei duminicii de astazi si a remarcat faptul ca vindecarea sufleteasca a omului prin iertarea de pacate este insotita de vindecare trupeasca, in sensul ca omul are nevoie atat de vindecare sufleteasca, cat si trupeasca. Ca si traitori intr-o lume plina de ispite avem nevoie, ca si slabanogul din Evanghelia de astazi, deopotriva de vindecare trupeasca si sufleteasca. Pe de alta parte, IPS Mitropolit Daniel a aratat faptul ca traitori intr-o lume secularizata si mai supusa provocarilor aduse de modernism, slujirea unui ierarh intr-o eparhie este o permanenta incercare de a inalta catre Dumnezeu rugaciuni pentru credinciosii eparhiei si ca aniversarea zilei de intronizare a PS Casian reprezinta un moment de importanta simbolica si duhovniceasca deosebita, subliniind cele trei dimensiuni esentiale ale jertfei ierarhului de la Galati: accentul pus pe cult, pe cultura si caritate, cei trei ‘C’, asa cum i-a numit IPS Mitropolit Daniel, aratand ca aceste trei directii pot intruchipa imaginea unui efort si a unei stradanii asa cum ne cere Biserica in campul misionar al Dunarii de Jos. Raspunzand cuvantului IPS Mitropolit Daniel, PS Casian a multumit pentru aprecieri si a aratat in acelasi timp faptul ca stradania clericilor de la Dunarea de Jos incearca sa se constituie intr-o urmare a cuvintelor Mantuitorului care indeamna sa pastorim bine turma cea duhovniceasca si sa ne daruim timp si viata noastra toata slujirii lui Dumnezeu. PS Casian a aratat, de asemenea, faptul ca IPS Mitropolit Daniel sarbatoreste in aceasta luna, pe langa aniversarea zilei de nastere, si aniversarea intronizarii Sale la Iasi ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, dar si a numelui de botez la sarbatoarea Sfantului Prooroc Ilie. Aceste momente aniversare, care nu sunt doar festive, au reprezentat in aceste zile pentru noi, traitorii de la Galati si Braila, momente de intarire sufleteasca si in acelasi timp de exemplu in ceea ce trebuie sa facem noi ca oameni, caci aceste sarbatori din viata ierarhilor nostri nu sunt sarbatori personale, ci ale Bisericii deopotriva’.

IPS Parinte Mitropolit Daniel i-a oferit in dar PS Casian o icoana a Sfintei Cuvioasa Parascheva si placheta omagiala cu chipul Sfantului Ierarh Dosoftei. La randul sau, PS episcop Casian i-a oferit IPS Parinte Mitropolit Daniel o icoana cu chipul Sfantului Mucenic Pantelimon.

Comentarii Facebook


Știri recente