IPS Mitropolit Daniel a oficiat slujba de sfintire a bisericii din localitatea nemteana Frumosu

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat astazi slujba de sfintire a bisericii din satul Frumosu, judetul Neamt. In cuvantul de invatatura rostit inaintea oficierii slujbei de tarnosire a bisericii, IPS Sa a subliniat importanta evenimentului pe care toti credinciosii din localitatea Frumosu si din imprejurimi l-au trait astazi: ‘Momentul acesta de binecuvantare si de sfintire a bisericii este si un moment de binecuvantare si sfintire a tuturor celor care au contribuit la zidirea ei, la infrumusetarea ei, si a tuturor celor care participa la slujba de sfintire. De aceea, la sfarsitul slujbei de sfintire, dupa ce sfintim biserica cu Sf. si Marele Mir si cu apa sfintita, cu aceeasi apa sfintita stropim credinciosii care sunt prezenti. Biserica este o cladire construita de catre oameni din materiale de pe pamant, iar dupa sfintire ea devine o casa a Preasfintei Treimi, devine o poarta a cerului, un dar al lui Dumnezeu pentru noi. Sfintirea bisericii insemneaza o binecuvantare deosebita pentru viata noastra, o sfintire a eforturilor dvs., o sfintire a jertfei dvs., o pretuire a credintei dvs. si un inceput de infrumusetare a sufletelor noastre. Biserica este pictata, infrumusetata, ca sa ne invete, prin rugaciunile catre Preasfanta Treime, catre Maica Domnului si catre toti sfintii, sa ne infrumusetam sufletele noastre urmand pilda sfintilor. De aceea, Sf. Gherman, patriarhul Constantinopolului, spunea ca biserica ortodoxa pictata si sfintita este cerul pe pamant, ca noi, cei de pe pamant, sa ne ridicam la ceruri in iubirea lui Dumnezeu’.

Comentarii Facebook


Știri recente