IPS Mitropolit Daniel a oficiat Sf. Liturghie la biserica ortodoxa romana din Lisabona

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat astazi slujba Sfintei Liturghii la Biserica ortodoxa romana ‘Intrarea Maicii Domnului in Biserica’ din Lisabona, Portugalia. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Parinte Mitropolit Daniel a tinut un cuvant de invatatura in care a vorbit despre insemnatatea Sfintei Cruci. De asemenea, IPS Sa a oferit Ambasadorului Romaniei in Portugalia, Excelenta Sa Gabriel Gafita, Crucea Moldava pentru mireni, iar parintelui paroh, Marius Viorel Pop, la randul sau, a primit Crucea Moldava pentru clerici si plachetele comemorative ‘Sfantul Mitropolit Dosoftei’ si ‘Sfantul Voievod Stefan cel Mare’. IPS Sa s-a aflat saptamana aceasta in Portugalia la invitatia IPS Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si Meridionala. IPS Parinte Mitropolit Daniel se va intoarce in tara in cursul zilei de maine.

Comentarii Facebook


Știri recente