IPS Laurențiu a fost în mijlocul brașovenilor de Crăciun: Liturghie arhierească la Brașov

În a doua zi de Crăciun, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ‘Sfânta Treime’ Barițiu din Brașov, informează ‘Ziarul Lumina’. Cu această ocazie, protopopul de Brașov, părintele Zenovie Moșoiu, a primit distincția ‘Crucea Șaguniană’ pentru cei 40 de ani de activitate în funcția de protoiereu al preoților brașoveni.

Biserica brașoveană din centrul orașului a fost arhiplină la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte starețul Mănăstirii ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Brașov, părintele Zenovie Moșoiu, părintele conf. dr. Nicolae Moșoiu, pr. prof. dr. Vasile Oltean, pr. prof. Cristian Muntean, pr. Dumitru Bondalici și alți preoți slujitori din oraș. În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, IPS Laurențiu a vorbit despre marea sărbătoare a Nașterii Domnului, importanța ei în viața Bisericii și în istoria mântuirii.

‘Evenimentul Nașterii Domnului s-a petrecut o dată pentru totdeauna. El nu se mai poate repeta ca eveniment istoric. Există însă o taină pe care Sfânta Liturghie o întreține și o desăvârșește, adică evenimentul poate să se prelungească spre noi, să se actualizeze, să devină dintr-un eveniment istoric unic un eveniment veșnic. Tainicul ține de veșnicie, nu de moment. Noi îl avem pe Hristos prezent la Sfânta Liturghie, mort și înviat, într-un mod real. Când ne-am împărtășit am primit Trupul și Sângele Mântuitorului. Liturghia cuprinde toată viața lui Hristos, pentru că, fiind prezent într-un mod real, El vine cu tot trecutul în prezent și ne deschide și perspectiva eshatologică, a viitorului, a Împărăției cerurilor’, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Distincții de vrednicie

La final, părintele Dan Adrian Deteșan a primit distincția de iconom stavrofor, iar părintele protopop Zenvoie Moșoiu a primit ‘Crucea Șaguniană’, ca semn de apreciere și mulțumire pentru activitatea de 40 de ani ca protopop de Brașov. Cu această ocazie s-a anunțat oficial și retragerea părintelui Moșoiu din această funcție. Aceeași distincție a primit-o și pr. Dumitru Bondalici, slujitor la o biserică din Bacău, autorul lucrării ‘Dicționarul marilor personalități din Vechiul și Noul Testament’, apărută la Editura Andreiana din Sibiu. IPS Laurențiu a primit din partea familiei preoților Moșoiu flori și o carte cu biserici din Europa închinate Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente