IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat astazi slujba de sfintire a bisericii din satul Chiperesti, Protopopiatul Iasi II. In cuvantul de invatatura adresat celor peste 200 de credinciosi prezenti la acest moment, IPS Sa a evidentiat importanta ridicarii de biserici, care reprezinta invelisuri de arhitectura ale comunitatilor: ‘Biserica reprezinta invelisul de arhitectura a comunitatii vii care se numeste tot Biserica, obstea credinciosilor condusi de preoti. De aceea, cand scriem biserica cu ‘b’ ne referim la cladire, iar cand scriem cu ‘B’ ne referim la comunitate, la cler si credinciosi, si Biserica aceasta ne reprezinta pe noi, noi suntem continutul ei, ea este invelisul comunitatii bisericesti care se roaga in ea. Biserica este frumoasa cand este pictata, cand este impodobita cu icoane, cu vesminte frumoase, cu obiecte de cult: sfantul disc, sfantul potir si toate cele ce formeaza podoaba ei liturgica. Dar, mai frumoasa devine biserica atunci cand este impodobita cu multimea credinciosilor prezenti in ea. Oricat de frumoasa ar fi o biserica, daca este goala, in duminici si sarbatori, nu este pe deplin frumoasa. Frumusetea Bisericii este data, in mod deosebit, de prezenta credinciosilor la biserica. De aceea, dumneavoastra sunteti podoaba cea mai frumoasa a Bisericii, frumusetea de care se bucura Hristos Domnul si sfintii Lui, atunci cand va aflati in rugaciune, in biserica. Biserica este construita in forma de corabie, in forma de cruce, pentru ca este a lui Hristos si in forma de corabie pentru ca este corabia mantuirii. Ea are turle si pe turle are cruce, si aceasta insemneaza catargul mantuirii. Sf. Cruce si turla arata ca biserica este o corabie care ne trece din lumea aceasta trecatoare in lumea cea netrecatoare, in Imparatia lui Dumnezeu, la viata vesnica’. IPS Parinte Mitropolit Daniel a vorbit si despre necesitatea rugaciunii, atat in biserica, dar si in casele fiecarui credincios: ‘In casele noastre, in coltul de rasarit al locuintei, sa avem un mic altar format din mai multe icoane: icoana Mantuitorului, a Maicii Domnului si a sfintilor al carui nume il purtam, si acela este semnul ca noi avem biserica in mijlocul satului, dar fiecare casa este ‘biserica de acasa’ in legatura cu biserica din mijlocul satului. Cu alte cuvinte, noi suntem crestini nu numai duminica, ci in fiecare zi, si ne rugam dimineata, si seara, si ori de cate ori mancam, inainte si dupa masa, spunem rugaciunile si asa noi prelungim biserica aceasta in casa noastra, si aratam ca sfintim locul unde traim. De aceea, se spune in popor ca ‘omul sfinteste locul’. Sfinteste locul daca este credincios si harnic, daca este darnic, daca preamareste pe Dumnezeu in casa lui, atunci el sfinteste locul si de aici, din biserica aceasta, porneste izvorul sfinteniei, dar ori de cate ori venim la biserica aceasta participam la Sf. Liturghie, ne impartasim cu Sf. Taine, cerem iertarea pacatelor, ne ducem acasa mai innoiti, mai sfintiti, mai luminati, mai bucurosi, mai impacati cu Dumnezeu si cu semenii, si asa sfintim casuta noastra, sfintim activitatile noastre, sfintim toata viata noastra, dupa modelul sfintirii acestei biserici’. Biserica din localitatea Chiperesti a fost construita intre anii 1997 si 2000. In anul 2003, au inceput lucrarile de finisare si pictare a bisericii, lucrari care au fost posibile si datorita contributiei credinciosilor, in urma materialelor difuzate pe postul de Radio Trinitas.
Vârstnicii parohiilor din București și Ilfov se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului colorectal
Spitalul Militar Central și Patriarhia Română au încheiat un protocol de prevenție și detectare precoce a cancerului colorectal. Parohiile din București și Ilfov pot recomanda pentru analize gratuite vârstnicii din comunitățile lor. Prima acțiune a…
Ziua Iei la Palatele Brâncovenești de la Mogoșaia: Programul manifestărilor
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia și Grup Șezătoare București organizează sâmbătă și duminică, 25 și 26 iunie, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, o serie de manifestări prin care celebrează…
Înaintemergătorul a știut să se micșoreze pentru a-I face loc lui Hristos: Hram la Mănăstirea Plumbuita
„Mărturisindu-L pe Hristos, Sf. Ioan Botezătorul a lăsat ca viața lui să se micșoreze tot mai mult, ca să facă loc lui Mesia, lui Hristos”, a spus Arhimandritul Paisie Teodorescu vineri, la hramul istoric al…
București: La încheierea lucrărilor de restaurare, Biserica Domnița Bălașa organizează o conferință de presă
La încheierea lucrărilor de restaurare finanțate din fonduri europene, Biserica „Înălțarea Domnului” – Domnița Bălașa din Capitală organizează marți, 28 iunie, o conferință de presă. Conferința de presă va avea loc începând cu ora 11:00…
PS Varlaam: Orice persoană umană este persoană deplină din momentul zămislirii
„Orice persoană umană este persoană deplină din momentul zămislirii”, a subliniat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul vineri, de sărbătoarea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. De aceea, orice copil ar trebui primit cu bucurie și încredere în rostul…