IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat astazi Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitana din Iasi

In cuvantul de invatatura, IPS Sa a vorbit celor prezenti despre intelesurile care se desprind din pericopa evanghelica citita in aceasta duminica: ‘Vindecarea celor 10 leprosi este o lucrare dumnezeiasca la care se asteapta un raspuns din partea omului. Mantuitorul Iisus Hristos i-a intalnit pe cei 10 leprosi, le-a ascultat dorinta lor, pentru ca stia umilinta lor si suferinta lor. Acesti oameni leprosi erau exclusi din societate, erau marginalizati, erau tinuti la distanta ca sa nu imbolnaveasca si pe altii. Daca se intampla sa se vindece, oricare dintre ei, trebuia sa mearga sa se arate preotului. Cand Mantuitorul Iisus Hristos a trecut pe langa ei, ei L-au rugat cu glas tare, zicandu-i: ‘Iisuse, Fiul lui David, fie-Ti mila de noi’, si Mantuitorul Iisus Hristos i-a indemnat sa mearga sa se arate preotilor. Preotii constatau daca cineva este bolnav de lepra sau daca cineva s-a vindecat. Mila Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-a aratat in mod minunat tocmai pe cand acesti 10 leprosi se aflau pe cale, mergand spre preoti sau spre Templu. Evanghelia ne arata ca Mantuitorul a vrut sa lucreze in mod discret, nu le-a zis ‘Eu va vindec’ sau ‘Sa fiti vindecati’, ci i-a trimis sa implineasca ceea ce prescrie Legea Vechiului Testament, cartea Leviticului. Aici vedem marea intelepciune a Mantuitorului Iisus Hristos, Care arata mila fata de acesti leprosi, ii ajuta, dar intr-un mod pe care El Insusi il alege si nu obisnuit, pentru ca atunci cand savarsea minuni de vindecare, le savarsea direct, in vazul tuturor, nu trimitea pe cineva de la El, pana nu era vindecat. In cazul acesta vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos alege un mod de vindecare atat de intelept, incat da libertate celor care sunt vindecati, sa se comporte cum doresc ei, si Evanghelia, in mod surprinzator, arata ca din cei 10 leprosi vindecati pe cale, numai unul s-a intors sa multumeasca Mantuitorului Iisus Hristos. Mantuitorul, care nu asteapta laude de la oameni, in cazul de fata, doreste sa sublinieze lipsa de recunostinta a celor 9 leprosi care s-au vindecat si nu au venit sa-i multumeasca’.

IPS Mitropolit Daniel a evidentiat apoi modelul pe care trebuie sa-l reprezinte pentru fiecare dintre noi leprosul care a fost vindecat de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si care s-a intors apoi sa-I multumeasca: ‘Acest lepros devine un dascal pentru noi toti, si anume nu e suficienta lauda adusa lui Dumnezeu, ci este necesara si multumirea adusa oamenilor prin care Dumnezeu lucreaza in viata noastra. El aduce lauda lui Dumnezeu, in general, dar nu uita pe omul prin care Dumnezeu a lucrat trimitandu-l sa se arate preotilor. Nu stim cat de mult intelegea el ca Iisus este Dumnezeu, dar a simtit ca Dumnezeu lucreaza prin El si a laudat pe Dumnezeu inainte de a cadea cu fata la pamant, la picioarele Mantuitorului. Mai intai, invatam de la acest lepros vindecat, acest samarinean strain, ca trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru orice dar si apoi sa multumim oamenilor prin care El lucreaza. Mantuitorul Iisus Hristos intreaba: ‘Cei noua unde sunt?’, dar nu primeste raspuns, nici nu-Si da El raspuns, caci intrebarea Lui era mai mult o constatare a unui comportament nefiresc, a unui comportament lipsit de recunostinta si de multumire din partea celor noua leprosi care nu au mai venit sa multumeasca’.

De asemenea, IPS Parinte Mitropolit Daniel a subliniat importanta recunostintei si rugaciunii de multumire pe care le datoram lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra noastra: ‘Multumirea sau recunostinta nu-i o simpla datorie morala, ci este un comportament de sanatate sufleteasca. Cei 10 leprosi s-au vindecat de lepra trupului, dar numai unul a ajuns si la sanatatea sufletului, aceea de a slavi pe Dumnezeu si de a multumi omului care l-a ajutat. Noi suntem cu adevarat oameni si avem un comportament sanatos, duhovnicesc, atunci cand aducem lauda lui Dumnezeu si le multumim semenilor nostri. Activitatea cea mai inalta a Bisericii se numeste ‘sfanta recunostinta’ sau ‘sfanta euharistie’. Lui Dumnezeu ii multumim pentru toate binefacerile stiute si nestiute. In aceste binefaceri stiute si nestiute intra insusi faptul de a exista lumea, Universul si noi insine. Prin Liturghie, Biserica se manifesta ca fiind constiinta recunoscatoare sau multumitoare a intregii creatii. Noi multumim lui Dumnezeu pentru intreg Universul, pentru intreaga existenta si, in mod special, multumim pentru harul Lui de a fi crestini, harul dat noua la botez, si pentru tot ajutorul pe care ni-l da pentru mantuirea noastra. Multumirea nu se refera doar la un comportament individual sau personal al omului, ci si la comunitatea intreaga, a poporului intreg. Duminica, cand noi participam la Sf. Liturghie si aducem multumire lui Dumnezeu, atunci ne aflam in starea cea mai normala, mai sanatoasa, din punct de vedere duhovniceste, aceea de a multumi lui Dumnezeu’.

IPS Daniel s-a referit apoi la alte indemnuri care se desprind din pericopa evanghelica citita in aceasta duminica: ‘Evanghelia ne indeamna sa multumim lui Dumnezeu, sa preamarim pe Dumnezeu pentru binefaceri, si sa nu uitam pe oamenii prin care El lucreaza. Trebuie sa ne aducem aminte mai intai de parintii nostri dupa trup, dar si de parintii nostri duhovnicesti care ne-au ajutat sa crestem, fizic si spiritual. Sa ne aducem aminte de profesorii nostri, de persoanele care ne-au promovat in viata, de medicii care ne-au ajutat sa ne vindecam, de vecinii care ne-au ajutat in cazuri de incercare, de cei de aproape si de cei de departe care ne-au ajutat, uneori ne-au ajutat straini, ne-au ajutat oameni de la care nu asteptam nici un ajutor. Aceasta recunostinta trebuie sa o facem mai ales atunci cand persoana respectiva aniverseaza ziua de nastere sau ziua onomastica. La sarbatorile mari sa ne aducem aminte de parinti, de preoti, de nasi, de cei care ne-au ajutat sa crestem duhovniceste sau ne-au scos din situatii dificile. Recunostinta aceasta pe care o aratam fata de semenii nostri e nu doar o binefacere pentru ei, ci e o stare de sanatate si de crestere duhovniceasca a noastra, in comuniune, in demnitate, in omenie. In mod deosebit, pe langa multumirea adusa semenilor nostri, trebuie sa-i pomenim in rugaciune, sa ne rugam pentru sanatatea si mantuirea lor, iar daca au trecut la Domnul sa ne rugam pentru odihna lor in Imparatia cerurilor, pentru iertarea pacatelor si pentru viata vesnica in fericirea Preasfintei Treimi’.

Comentarii Facebook


Știri recente