IPS Daniel a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Manastirea Sihastria Voronei.

Biserica Ortodoxa Romana praznuieste astazi pe Sfantul Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei.

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Manastirea Sihastria Voronei, cu prilejul hramului acestui sfant lacas.

In cuvantul de invatatura adresat credinsiosilor, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a evidentiat faptul ca Sfantul Cuvios Onufrie ca toti sfintii in general a trait dupa preceptele evanghelice: ‘Astazi, noi praznuim pomenirea Sfantului Cuvios Onufrie de la Manastirea Sihastria Voronei. Aceasta pomenire a lui este un prilej de a aduce cinstire lucrarii lui Dumnezeu in oameni. Noi, cand cinstim pe sfinti, cinstim de fapt lucrarea lui Dumnezeu Cel Unul Sfant in oamenii care au raspuns chemarii Sale. Deci, cinstirea Sfintilor nu intra in concurenta cu cinstirea lui Dumnezeu. Sfantul Cuvios Onufrie este unul din acei sfinti care au simtit lucrarea Fericirilor din Evanghelia de astazi in viata lor. Este foarte bine de retinut ca aceste Fericiri din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei, ca si cele din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Luca, desi difera putin intre ele, formeaza programul duhovnicesc de a ajunge in Imparatia Cerurilor. Ele nu sunt o poezie, ci sunt un program duhovnicesc. Mai ales Fericirile din Evanghelia dupa Matei ne arata treptele urcusului duhovnicesc pentru crestin in general si in special pentru cei care traiesc mai intens viata de rugaciune, de priveghere, postire si nevointe, si anume pentru monahi si monahii. Ceea ce retinem in mod deosebit este faptul ca aceste Fericiri au o tinta, un scop. Tinta sau scopul lucrarii Fericirilor este dobandirea Imparatiei Cerurilor care este impreuna-vietuire vesnica a omului cu Prea Sfanta Treime si cu toti Sfintii lui Dumnezeu.’

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a vorbit apoi credinciosilor prezenti astazi la Manastirea Sihastria Voronei despre cum trebuie cautata Imparatia lui Dumnezeu: ‘Toti crestinii trebuie sa caute Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca asa ne spune Mantuitorul Iisus Hristos: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua. Cum se cauta Imparatia lui Dumnezeu? Prin marturisirea dreptei credinte, prin rugaciune si prin fapte bune. Dar, rugaciunea este cea dintai lucrare a crestinului, este cea mai importanta, caci prin rugaciune nu se lucreaza in primul rand in jurul nostru, asa cum facem in agricultura, cand lucram pamantul si-l cultivam, sau in sivicultura, ci prin rugaciune, in primul rand, se cultiva, se lucreaza, se face roditor sufletul omului. Rugaciunea este o lucrare asupra noastra insine. Deci, in aceasta lucrare de plugarire a sufletului, cum a fost numita rugaciunea, destelenim sufletul nostru de pacate si de patimi prin post, prin rugaciune si prin nevointa. Prima Fericire, Fericiti cei saraci cu Duhul, ca acelora este Imparatia Cerurilor., insemneaza fericiti cei smeriti, caci aceasta inseamna sarac cu duhul, adica un om care se simte sarac si care are nevoie sa se imbogateasca din iubirea cea nesfarsita a lui Duimnezeu. Sarac cu duhul este omul smerit care cunoaste propriile sale limite, care, desi doreste sa traiasca vesnic, constata ca merge spre moarte, dar are multa speranta, caci toate le pot cu Hristos Care ma intareste. Sfintii au fost mai intai smeriti. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor bucura., adica cei care isi plang pacatele lor. Ce mare dar este taina pocaintei si cata bucurie aduce omului pacatul iertat, adica pocainta prin care se iarta pacatele si nu pacatul care nu ne mai apasa! Monahii sunt, in general, oamenii care isi plang pacatele lor si pacatele tuturor celor care le-au cerut lor sa se roage pentru ei.’

De asemenea, Inalt Prea Sfintia Sa a prezentat credinciosilor prezenti la slujba Sfintei Liturghii oficiata la Manastirea Sihastria Voronei cateva aspecte din viata Sfantului Cuvios Onufrie: ‘Se crede ca Sfantul Cuvios Onufrie a fost general in Armata Imperiala Rusa. Nu se stie din ce motiv si in ce imprejurari a parasit Armata Imperiala Rusa si a venit in Moldova devenind pustnic. In orice caz era un om instruit, invatat pentru ca transcria Vietile Sfintilor si din scrierile Sfintilor. Deci, copia texte ale parintilor duhovnicesti, ale Sfintilor Parinti ai Bisericii. Avea un dascal bun, anume pe Sfantul Cuvios Paisie Velicikovski – marele duhovnic de la Neamt si traducator al Filocaliei. Sfantul Onufrie era un mare nevoitor si un ucenic bun. A lasat palatele si a venit in padure; a facut schimb intre palat si padure. A stiut si a simtit ca toate imparatiile sunt trecatoare. De aceea, singura Imparatie netrecatoare care trebuie intotdeauna cautata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Imparatia Cerurilor. Deci, Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt si Sfantul Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei au fost mari cautatori ai Imparatiei Cerurilor: unul in Muntii Neamtului si altul in Codrii Voronei.’

In finalul cuvantului sau, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldove si Bucovinei a vorbit despre modul cum trebuie intampinata Imparatia lui Dumnezeu urmand exemplul Sfintilor Cuviosi si primind prin rugaciune ajutorul lor: ‘Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru. Cum vom astepta a doua venire a Celui Care este pururea cu noi? Caci Mantuitorul spune: Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele vietii pana la sfarsitul veacurilor!, iar in alta parte spunem Fie Imparatia Ta! Astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Sfantul Grigorie spune: Taina mare a crestinismului este sa intelegem: cum va veni Cel Ce este pururea prezent cu noi? Desigur, va veni in slava. Purtatorul Imparatiei lui Dumnezeu, intru smerenie simte ca Cel Care va veni va veni intru slava. La prima Sa venire, Mantuitorul Iisus Hristos a venit smerit, ca un prunc, ca un rob, ca Unul Care S-a lasat rastignit, batjocorit. La a doua Sa venire, Mantuitorul va veni cu slava, sa judece viii si mortii, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit. Intre aceasta prima venire a Mantuitorului intru smerenie si a doua Sa venire intru slava este drumul urcusului nostru duhovnicesc, se afla acest drum al urcusului duhovnicesc. Parintii cuviosi, nevoitori, rugatori, postitori din manastiri, din schituri, din locuri retrase, sunt dascalii nostri care ne ajuta sa cautam Lumina cea neinserata, neapusa a Imparatiei Cerurilor. De aceea, noi ne-am adunat astazi aici ca sa-l rugam pe Sfantul Cuvios Onufrie si pe toti Sfintii Cuviosi si pe Sfintii, Dreptii si Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului pe care-i praznuim astazi, sa ne ajute cu rugaciunile lor sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu. Dimineata cand ne sculam, seara cand ne culcam, inaintea mesei si inaintea oricarei activitati sa zicem: Doamne, miluieste-ne!, Doamne, ajuta-ne!, Doamne, iarta-ne!, Doamne, curateste-ne pacatele!, Doamne, sfinteste viata noastra!. Trebuie sa umplem gandul cu rugaciune in toate activitatile noastre. Atunci toate se sfintesc prin harul pe care il aduce Hristos Domnul celor care-L iubesc pe El si cauta Imparatia Cerurilor, spre slava Prea Sfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin.’

Comentarii Facebook


Știri recente