IPS Daniel a oficiat astazi slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat astazi slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitana din Iasi.

In cuvantul sau de invatatura, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovine s-a referit la semnificatiile duhovnicesti ale pericopei citite in Duminica de astazi, cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Intrarea Domnului in Ierusalim: ‘Sfantul Ioan Gura-de-Aur spune ca noi purtam flori si ramuri verzi de copaci in maini pentru ca ele simbolizeaza virtutile dobandite prin pocainta, prin postire, prin fapte bune, prin citirea Scripturii si prin participarea la slujbele Bisericii. Prin toata perioada de pregatire am adunat florile credintei in sufletele noastre. Am incercat sa ne luptam cu pacatul si prin ajutorul Harului lui Dumnezeu am biruit atunci cand ne-am spovedit, cand am cerut si am primit iertare si cand am oferit iertare. Deci nu este vorba aici de flori in sensul superficial, ci este vorba de flori nevazute, de flori de lumina, pe care le adunam in suflet.’

De asemenea, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei i-a felicitat pe toti cei care astazi isi serbeaza ziua numelui.

Tot in cadrul Sfintei Liturghii de astazi, Inalt Prea Sfintitul Daniel a oficiat doua hirotoniri. Ioan Daniloae a fost hirotonit diacon, iar diaconul Petru Andrei a fost hirotonit preot pentru Parohia Obrijeni. De asemenea, la slujba de astazi s-a adus la cunostinta si apelul Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei de a-i ajuta pe romanii care au fost calamitati de ploile cazute in ultimile zile.

Comentarii Facebook


Știri recente