IPS Arhiepiscop Justinian, aniversat la Baia Mare

Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului este aniversat în aceste zile la Baia Mare, cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani, azi, 28 mai. În cadrul acestor manifestări, joi, la praznicul Înălțării Domnului, a fost lansat la Baia Mare un volum dedicat ierarhului, cu titlul ‘Justinian, Patriarhul Maramureșului’, semnat de Octavian Butuza, volum care cuprinde mai multe interviuri. Evenimentul a avut loc la Teatrul Municipal din Baia Mare și s-a bucurat de prezența a zeci de scriitori, oameni de cultură, alături de reprezentați ai autorităților locale și județene.

IPS Arhiepiscop Justinian s-a născut în localitatea Plopiș din județul Maramureș, la 28 mai 1921, primind numele de Ioan. În 1941 intră ca frate la Mănăstirea ‘Sfânta Ana’ de la Rohia, în 1942 este tuns călugăr, cu numele Justinian. La praznicul Adormirii Maicii Domnului din 1942, devine ierodiacon, iar în mai 1943, preot. În 1973 a devenit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în 1990 Episcop al Maramureșului și Sătmarului, iar în 2009 este ridicat onorific la rangul de Arhiepiscop.

Comentarii Facebook


Știri recente