Întruniri preoțești la Buzău

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Buzău a găzduit astăzi, 2 aprilie 2012, cercul pastoral al preoților din Protoieria III a municipiului. În cadrul întrunirii a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a spus: „Apărarea Ortodoxiei se face prin faptele noastre, prin venirea noastră în sfintele biserici și prin Biserică se înțelege lăcașul de închinare, precum este acesta în care ne află, dar și comunitatea tuturor credincioșilor care mărturisesc aceeași credință. Deci, noi ca slujitor și împreună cu frățiile voastre ca binecredincioși creștini reprezentăm Biserica. Dumneavoastră care mergeți pe calea credinței celei adevărate sunteți Biserica Ortodoxă”.

În cadrul întâlnirii a fost susținută prelegerea „Sfântul Maslu – mijloc de tămăduire sufletească și trupească”.

O întrunire similară a avut loc și în biserica Parohiei „Schimbarea la Față” din municipiu, unde s-au reunit preoții din Protoieria Buzău I. Slujitorii sfintelor altare și credincioșii prezenți au fost binecuvântați de Chiriarhul locului.

„Postul cel adevărat este cel unit cu rugăciunea și milostenia este o aripă a postului. Milostenia îndulcește dreptatea. La judecată cei drepți vor fi judecați cu milă, iar cei păcătoși cu dreptate”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie.

Cele două întruniri pastoral-misionare se înscriu în manifestările organizate în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cu prilejul Anului Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor.

Comentarii Facebook


Știri recente