Întruniri preoțești în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor

Preoții din Protopopiatul Târgu Neamț s-au reunit ieri în ședința lunară. Referatul cu tema „Medicul și preotul la patul bolnavului” a fost susținut de pr. Emilian Crețu, slujitor la capela Spitalului „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț. „Există în Biserica Ortodoxă o teologie a vindecării. Hristos Domnul are calitatea de tămăduitor. Rugăciunile pentru cei bolnavi sunt leacuri duhovnicești prin care cel bolnav se poate vindeca”, a rezumat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamț.

La sediul Protopopiatului Pașcani s-a derulat luni, 12 noiembrie, întrunirea lunară cu preoții. Părintele Marius Ștefan de la parohia Gănești a expus tema „Suferința și grija față de semenii aflați în suferință”, informează „Ziarul Lumina”.

„Referatul s-a axat asupra suferinței copiilor, pornind de la un exemplu din parohie. S-au arătat trei dintre cauzele suferinței copiilor: păcatul strămoșesc, păcatele personale ale părinților și lucrarea tainică a lui Dumnezeu”, a declarat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Pașcani.

Tot luni a avut loc conferința preoților Protopopiatului Darabani, la care au participat reprezentanți ai Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor. „Părintele Radu Brânză, referent în cadrul departamentului, a prezentat referatul „Viața, dar al Bunului Dumnezeu”. Am vizionat un film referitor la tema expusă, apoi am discutat despre protejarea, salvarea și cultivarea vieții, dar și despre avort”, a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.

Comentarii Facebook


Știri recente