La Centrul Eparhial din Timișoara s-au desfășurat astăzi, 18 noiembrie, lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului. Au participat ierarhii din cele patru eparhii bănățene, Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Caransebeșului și Episcopia Devei și Hunedoarei. Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.
„Ne face o deosebită plăcere să ne vedem cu toți episcopii eparhioți pentru a face un bilanț înainte de sfârșitul anului a ceea ce am pus în practică împreună și să nivelăm eventualele deosebiri care au intervenit în aplicarea hotărârilor”, a spus Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după cum informează TRINITAS TV.
„Pe ordinea de zi a ședinței sinodului Mitropoliei Banatului a avut și Eparhia Caransebeșului ridicarea la rang de mănăstire a Schitului ‘Ιntrarea în Biserică a Maicii Domnului’ – Gornea. Astăzi în ședința sinodului mitropolitan s-a aprobat ridicarea la rang de mănăstire”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În cadrul ședinței au mai fost luate în discuție și alte probleme administrativ-bisericești și disciplinare din eparhiile Mitropoliei Banatului.