Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a prezidat ieri, 23 septembrie, întrunirea preoților din Protopopiatul Dorohoi, informează ediția de astăzi a cotidianului ‘Ziarul Lumina’. Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Teofan, a avut loc la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Dorohoi. Tema ședinței s-a intitulat „Bibliotecile parohiale – mijloc de misiune în parohii” și a fost prezentată de pr. Ciprian Șoptică de la parohia Satul Nou. „Pe marginea acestei teme au fost luări de cuvânt din care a reieșit necesitatea accesibilității bibliotecii pentru credincioși, ea fiind un mijloc important pentru formarea religioasă a acestora. În cadrul ședinței au mai fost puse în discuție probleme cu privire la terenurile parohiilor, învățământul religios și predarea orei de Religie în școală”, a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.
302 ani de la nașterea Sf. Iacob Putneanul, autorul primului abecedar din Moldova
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, s-a născut în 20 ianuarie 1719 la Rădăuți, într-o familie de oameni evlavioși, care a dat numeroși monahi Bisericii. A fost al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, autorul…
Dumnezeu dorește nu doar vindecarea, ci și mântuirea noastră: Episcopul Sofronie
În Duminica celor 10 leproşi, Episcopul Sofronie al Oradiei a slujit la Parohia Oradea-Centrală, Biserica cu Lună, unde a explicat ce ne, respectiv, îşi doreşte Dumnezeu de la noi. În episcopul biblic relatat (Luca 17:12-19),…
Bilanţ a 10-a campanie „În braţele mamei”: Pandemia nu a diminuat dorinţa de implicare şi solidaritatea
A 10-a ediţie a Campaniei „În braţele mamei” organizată de Misiunea Socială Diaconia a Mitropolia Basarabiei s-a încheiat. Bilanţul acţiunii a scos la iveală că pandemia nu afectat acest program. „În campania din acest an,…
Biserica din Fedești, construită cu mari sacrificii în timpul războiului, are nevoie urgentă de consolidare
Părintele Ioan Agarici, parohul din Fedești, comuna Șuletea, județul Vaslui, a anunțat marți că Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitate intră într-un amplu proces de consolidare. Sfântul lăcaș se află într-o stare precară și are…
Arhiepiscopul Ioachim a oficiat o slujbă de pomenire pentru predecesorul său, Eftimie Luca
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a oficiat miercuri o slujbă de pomenire pentru predecesorul său, Eftimie Luca. Momentul comemorativ a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în ziua ocrotitorului spiritual…