Întrunirea lunară cu preoții Protopopiatului Iași 2

Preoții din Protopopiatul Iași 2 s-au reunit marți, 28 august 2012, în ședința lunară. Întrunirea a avut loc în Sala ‘Dr. Iustin Moisescu’ a Centrului Eparhial Iași.

Părintele Valentin Bogos de la parohia Isaiia a susținut tema cu titlul ‘Practici necanonice privitoare la oficierea Tainei Sfântului Maslu’, arătând necesitatea uniformizării oficierii Tainei Sfântului Maslu și evitarea diverselor ‘obiceiuri’ locale solicitate de multe ori de credincioși. În continuare, pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2, a subliniat faptul că pe lângă situațiile uzuale de oficiere a Tainei Sfântului Maslu sunt și situații excepționale și trebuie ca preotul să aibă un răspuns canonic și duhovnicesc pentru toate acestea, astfel încât să nu fie lezați nici credincioșii și nici rânduiala Bisericii să nu fie încălcată.

‘Întâlnirea preoților și credincioșilor în rugăciune la oficierea Tainei Sfântului Maslu este un moment de bucurie și comuniune, care trebuie să dăinuiască în sânul Bisericii, fiind ziditor sufletește atât pentru unii, cât și pentru ceilalți’, a subliniat pr. protopop Vilie Doroșincă. În partea a doua a întâlnirii au fost transmise hotărârile Centrului eparhial Iași, fiind abordate mai multe probleme administrative.

Comentarii Facebook


Știri recente