Întrunirea delegațiilor eparhiale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și Mitropolia Olteniei în vederea realizării Albumului ‘Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor’

Miercuri, 29 aprilie 2009, la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc a treia întrunire a delegațiilor eparhiale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și Mitropolia Olteniei în vederea realizării Albumului ‘Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor’.

În cadrul discuțiilor purtate pe această temă au fost subliniate aspectele activității fiecărui Centru Eparhial din cadrul celor două Mitropolii, în vederea realizării în timp util și în bune condiții a acestei monumentale lucrări. Precizăm că Albumul ‘Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor’ se va constitui într-o oglindă a fiecărei Episcopii implicate în proiect și va pune în evidență valoarea spirituală a Țării Românești, de la Dunăre la Mare, în anul în care se sărbătoresc 650 de ani de la recunoașterea întemeierii Mitropoliei Țării Românești (1359). În acest sens, participanții la discuții au stabilit ca până la data de 1 iunie fiecare Eparhie să prezinte întregul material pregătit, astfel încât în toamna acestui an să se finalizeze editarea Albumului.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Comentarii Facebook


Știri recente