La Galați a avut loc, zilele acestea, întrunirea informală a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării – CORD, important factor de decizie în proiectele de dezvoltare din cadrul Strategiei Dunării, după cum ne informează TRINITAS TV. Prima parte a reuniunii s-a desfășurat luni seară în Aula Centrului eparhial al Dunării de Jos. Invitații au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Au participat reprezentanți guvernamentali implicați în proiectele de dezvoltare a Dunării, ai Academiei Române și ai unor universități din țară, oficialități ale județelor Galați, Brăila și Tulcea, ambasadori, miniștri, guvernatori și secretari științifici.
Întâlnirea a fost organizată de Primăria Galați dorindu-se ca eforturile tuturor instituțiilor gălățene să conducă la relansarea zonei din punct de vedere socio-economic, prin promovarea de proiecte de dezvoltare a porturilor și comunităților din zonă.
Cu prilejul întâlnirii, corul „Ortodoxia” al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a susținut un concert de piese psaltice și folclorice.
Lucrările au continuat la Grădina Botanică din Galați.