Interviu cu preotul profesor Ioan Ioanicescu: Simbolismul grâului, pâinii și colivei

În liturgicul Bisericii noastre, pâinea, grâul și coliva joacă un rol extrem de important, definitoriu al identității noastre ortodoxe. În jurul acestor elemente a gravitat și gravitează înțelegerea practică a adevăratei teologii. Ele sunt exemplul cel mai concret al celor mai curate și sincere năzuințe spre mântuire. Despre semnificația și simbolismul lor liturgic vorbim în cele ce urmează cu părintele prof. Ioan Ioanicescu.

Părinte profesor Ioan Ioanicescu, care este semnificația liturgică a grâului și a pâinii în Biserica noastră?

Mai întâi trebuie să precizăm faptul că în Sfânta Scriptură există un așa-zis metalimbaj, adică anumite cuvinte, anumiți termeni care au o dublă dimensiune: una materială și una spirituală. Exemplu, cuvântul ‘viață’ înseamnă, pe de o parte, viața aceasta materială pe care o trăim pe pământ, iar pe de alta, viața spirituală a sufletului. Cuvântul ‘apă’ înseamnă apa obișnuită, pe de o parte, și apa cea vie, apa vieții (exemplu cu femeia cananeeancă), cuvântul ‘lumină’ se referă la lumina fizică de la soare și lumina spirituală (‘Eu sunt lumina lumii…’), cuvintele ‘cale’, ‘foc’ și altele. Între toate acestea, cea mai importantă este dimensiunea cuvântului pâine, adică tot ce poate fi mai material. Pe de o parte, este vorba de pâinea obișnuită cu care ne hrănim zilnic, pe de altă parte, de pâinea vieții, despre care Mântuitorul zice: ‘Eu sunt pâinea vieții, cine va gusta din Mine nu va flămânzi în veac’.

Pâinea – jertfă a omului și simbol al comuniunii eclesiale

De ce pâinea a fost și este folosită ca materie de jertfă la Sfânta Liturghie?

Sunt mai multe motive. Mai întâi pentru că această materie, adică pâinea, este de instituție divină, ea a fost orânduită de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, atunci când a întemeiat Sfânta Euharistie, folosind pâine și vin. În al doilea rând, pentru că pâinea e simbolul sângelui. Prin urmare, darurile de pâine și vin aduse de credincioși pentru Sfânta Liturghie simbolizează însăși ființa lor trupească și sufletească pe care ei o aduc ca jertfă lui Dumnezeu, sub această formă. Și încă un lucru foarte important: spre deosebire de alte alimente care se consumă în starea lor naturală, neprelucrată, pâinea și vinul sunt obținute prin munca, strădania și priceperea omului, deci prin efort și cheltuială de energie. Înainte de a fi sfințite la slujba Sfintei Liturghii, ca daruri de jertfă, ele sunt, să zicem așa, deja sfințite prin truda și sudoarea omului, ceea ce le dă o valoare deosebită ca materie de jertfă. Pe de altă parte, pâinea, făcută din atâtea boabe de grâu strânse laolaltă, ca și vinul rezultat din zdrobirea în același teasc a atâtea ciorchine și boabe de struguri, simbolizează unitatea sau comuniunea spirituală care leagă între ei pe toți membrii Bisericii, făcând toți un singur trup: Trupul Tainic al Mântuitorului Hristos, adică Sfânta Biserică. Prin urmare, putem spune că darurile aduse ca jertfă de credincioși simbolizează atât propria lor ființă, cât și Biserica din care fac parte.

Alte Biserici creștine folosesc în cult azima, de exemplu catolicii și armenii, la noi de ce se folosește pâinea?

Pâinea sau prescurile folosite de noi, ortodocșii, sunt făcute din făină și aluat dospit. Noi motivăm aceasta prin următoarele argumente: mai întâi, pentru că o astfel de pâine a folosit Mântuitorul la Cina cea de Taină. Evangheliștii spun clar: ‘luând pâinea’, și nu azima (‘arton’, și nu ‘azimon’). În al doilea rând, pâinea adevărată, dospită cu aluat, simbolizează mai bine sufletul desăvârșit și întruparea Logosului, fiind făcută din trei elemente care reprezintă și cele trei părți ale sufletului, și Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi: făina cu aluat, care înseamnă sufletul, apa, care înseamnă botezul, și sarea, care înseamnă gândul și învățătura Cuvântului (‘voi sunteți sarea pământului…’).

Aducem deci pâine dospită noi, ortodocșii, pentru că ea simbolizează mai desăvârșit Trupul Domnului, în care se preface prin sfințire, la rugăciunea Epiclezei.

Un al treilea argument este legat de faptul că, chiar în jertfa lui Melchisedec, care a fost cea mai desăvârșită jertfă a Vechiului Testament, s-a adus tot pâine dospită, și nu azimă, așa cum citim la Geneza (14, 18).

Forma prescurii

Vorbiți-ne despre forma și denumirea prescurii.

Așa cum știm, pâinea folosită la Proscomidie are forma și denumirea de prescură, de la termenul grecesc ‘prosfora’, care înseamnă aducere, ofrandă, jertfă. Prescurile sunt făcute uneori în formă rotundă, simbolizând rotunjimea pământului, dar cel mai des în formă de cruce cu patru cornuri, care simbolizează atât cele patru laturi ale lumii întregi, pentru care S-a întrupat Domnul, cât și cele patru colțuri ale crucii pe care El a fost răstignit. În unele părți se folosesc și prescuri cu cinci cornuri, amintind de cele cinci pâini cu care Mântuitorul a săturat mulțimile în pustie. De reținut este că de la cele cinci pâini s-a fixat și numărul regulamentar de cinci pentru prescurile folosite la Proscomidie. Sunt și unele părți unde se folosesc prescuri cu trei cornuri, care simbolizează Sfânta Treime.

‘Coliva simbolizează însuși trupul celui răposat’

Un alt loc de cinste în cultul nostru liturgic îl are și coliva. Ea este făcută din grâu curat și este nelipsită din sâmbetele noastre și din toate zilele în care se face pomenire pentru frații noștri cei adormiți în Domnul. Ce ne puteți spune despre simbolismul ei?

Cuvântul colivă vine de la grecescul ‘ta koliva’, care înseamnă ofrandă. Ea se prepară din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr și amestecat cu mirodenii și miez de nucă. Coliva simbolizează însuși trupul celui răposat, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Ea este totodată o expresie materială a credinței noastre în nemurire și Înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor. ‘După cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ pentru ca să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze apoi, întru nestricăciune’, spune Apostolul Pavel.

Cu privire la dulciurile și ingredientele ce intră în componența colivei, ele reprezintă virtuțile răposaților pomeniți, ori dulceața vieții celei veșnice pe care nădăjduim că o va dobândi cel răposat. Aceeași simbolistică o are și pâinea, sau colacul, care se aduce la cei răposați pe lângă colivă, uneori chiar și în locul ei. În Ardeal, de pildă, sunt locuri unde se aduce doar colac și se numește parastas. La noi, în Oltenia, s-a împământenit tradiția pregătirii colivei și este bine ca ea să fie respectată.

Ce sfaturi aveți pentru cititorii noștri?

Cu toții trebuie să ia aminte că străbunii noștri socoteau pâinea ca pe un lucru sfânt. Ei ziceau și încă mai zic urmașilor de la sate că pâinea e Trupul Domnului. Fărâmițarea ei fără rost, aruncarea pe jos a fărâmiturilor, era socotită ca o necuviință și ca păcat. Să ia aminte gospodinele noastre și tot creștinul de bună credință la semnificația spirituală a pâinii și a colivei. Să nu le privească doar ca pe niște obiceiuri venite din veacuri, pe care ei acum se străduiesc să le împlinească. Pâinea și coliva ce se aduceau ca jertfă erau pregătite de femei curate la trup, la gând și la suflet. O gospodină care frământă, care plămădește, care așteaptă să se dospească, apoi coace pâine, o femeie care pregătește coliva oficiază în același timp munca ei, strădania ei, se află sub semnul binecuvântării. Și mai e ceva. Există o rostire a Mântuitorului Iisus Hristos, în Evanghelia după Marcu, care zice așa: ‘Când aduci darul tău la altar, să fii împăcat cu toată lumea. Dacă îl aduci totuși la altar și-ți aduci aminte acolo că ai o supărare cu fratele tău (semenul tău), lasă darul tău acolo și mergi de te împacă cu semenul tău’. Asta înseamnă că odată cu jertfa de pâine și de colivă ne oferim pe noi înșine drept jertfă curată lui Dumnezeu. (Interviu publicat în Ziarul LUmina, Ed. Oltenia din data de 20 februarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente