Interviu cu Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi: Specificul Ortodoxiei pe continentul african

Astăzi sosește la București, pentru a participa la hramul Catedralei patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Teodor al Alexandriei și al întregii Africi. Cu acest prilej, Preafericirea Sa ne-a împărtășit câteva gânduri pe care dorește să le pună la inimi românilor și ne-a vorbit despre specificul Ortodoxiei pe continentul african, despre problemele cu care se confruntă comunitățile africane și despre vocația Bisericii în societatea modernă.

Preafericirea Voastră, este pentru prima dată când sunteți oaspetele Bisericii noastre în calitate de Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi. Cu ce gânduri și sentimente pășiți pe meleagurile României?

Vizitez Biserica Ortodoxă Română pentru prima dată de când, prin harul lui Dumnezeu, sunt Întâistătătorul tronului apostolic și patriarhal al Alexandriei și întregii Africi. Fac această vizită la invitația de onoare adresată în duhul iubirii frățești de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca să prăznuim împreună sfânta pomenire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, apărătorul și ocrotitorul Bucureștilor. Bucuria mea este mare pentru că mă găsesc într-o țară ortodoxă soră, în mijlocul unui popor cu o remarcabilă și măreață tradiție spirituală. Acestui popor îi aducem binecuvântarea străvechii Biserici a Alexandriei, Biserica Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, binecuvântarea cuvioșilor asceți, a monahilor care s-au sfințit și a marilor părinți din vestul Alexandriei care au contribuit într-o manieră determinantă la formularea credinței ortodoxe.

Predecesorul Preafericirii Voastre, patriarhul Partenie al III-lea, afirma că Africa este ‘continentul viitorului’, pe care o înțelegea, probabil, din perspectivă eclesială. Cum înțelegeți această expresie după șapte ani de patriarhat?

Mă emoționează faptul că v-ați referit la patriarhul Partenie al III-lea, fericitul întru adormire înaintaș și duhovnic al meu. A fost o mare personalitate bisericească a secolului al XX-lea. El s-a distins prin ascuțimea minții, cultura vastă și educația temeinică. Valoarea și autoritatea persoanei sale erau recunoscute în întreaga lume ortodoxă și în toată lumea creștină. Dumnezeu mi-a dat marea binecuvântare să-l slujesc pe pururea pomenitul patriarh Partenie al III-lea ani la rând și să învăț foarte multe de la el.

Într-adevăr, a rămas în istorie expresia lui: ‘Africa este continentul viitorului, punctul de întâlnire al culturilor și civilizațiilor.’ Nu folosea expresia aceasta numai cu referire la viitorul continentului greu încercat din punct de vedere bisericesc, ci și într-un sens mai general. În această caracterizare se cuprindeau toate cele ce intuia că se vor întâmpla pe pământul african, în sensul dezvoltării spirituale, sociale și tehnologice viitoare deoarece Africa este continentul cel mai bogat în zăcăminte minerale de pe planeta noastră, unul dintre continentele cu cel mai mare potențial uman și poate cel mai propice în ceea ce privește căutările duhovnicești și posibilitățile de cultivare spirituală.

Mă aflu deja în al șaptelea an de patriarhat pe tronul Sfântului Apostol Marcu. Anterior am fost mitropolit în două eparhii: Camerun și Zimbabwe. De aceea, îndrăznesc să spun că eu cunosc Africa de la o margine la cealaltă. Astfel, confirm că această expresie a adormitului întru fericire înaintaș și duhovnic al meu nu este doar o viziune în sens literal. Îngăduiți-mi să adaug că, în timp, Africa se va ridica la treapta de continent al viitorului, iar acest timp nu este îndepărtat. Africa și popoarele ei vor fi viitorul acestei planete! Atunci se va săvârși judecata conștiințelor oamenilor din ‘lumea dezvoltată’ pentru toate hidoșeniile pe care le-au făcut fie cu fapta, fie prin tăcere, împotriva Africii.

Deci, dezvoltarea, progresul spiritual și bunăstarea africanilor pe baza valorilor creștine constituie pentru noi viziunea și perspectiva noastră personală.

Bunul cel mai de preț pe care îl oferim popoarelor africane este adevărul Sfintei Evanghelii

Biserica pe care o păstoriți se întinde pe un teritoriu în care se regăsesc oameni de diferite religii și confesiuni, precum și de diferite naționalități. Nu demult, un raport realizat de societatea americană ‘Pew Research Center’ arăta că religia persecutată în cele mai multe țări, între care sunt menționate și câteva din Africa, este creștinismul. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Alexandriei și a întregii Africi este cunoscută ca un factor de pace, coeziune și echilibru în această societate caracterizată de pluralismul religios și cultural. Care sunt principalele problemele care se găsesc în spațiul african și cum reușește Biserica să se facă eficientă în acest context social, rămânând în același timp neclintită în credință?

Astăzi, Africa este constituită din 55 de state și din mai multe seminții și popoare diferite. Prin urmare, vorbim despre tradiții, culturi, civilizații și mentalități diferite, deosebite între ele de la o zonă la alta și de la un caz la altul. Cu toate acestea, ca probleme comune ale popoarelor africane le-aș menționa pe cele de natură socială, politică și economică, precum și problemele legate de sănătate, lipsa infrastructurii necesare dezvoltării. De asemenea, este adevărat că în anumite părți ale continentului au loc conflicte religioase.

Așadar, dincolo de eforturile și strădaniile depuse de Patriarhia noastră pentru alinarea suferințelor africanilor în ceea ce privește nivelul de viață, prin înființarea unor școli, așezăminte și instituții de binefacere, asistență medicală și asistență socială, prin acordarea de ajutoare constând în hrană și apă potabilă, medicamente și alte bunuri necesare supraviețuirii și ameliorării calității vieții, bunul cel mai de preț pe care îl oferim este adevărul Sfintei Evanghelii, care îl transfigurează pe om în integritatea lui făcându-l un alt Hristos.

În această luptă, care ne aduce aminte de primele veacuri creștine, nu ne temem de pluralismul cultural și de alteritate, desigur, nici de alterarea credinței ortodoxe care rămâne întotdeauna întreagă, neștirbită, așa cum ne-a dat-o Domnul și ne-au transmis-o Apostolii, Părinții, Sfânta noastră Biserică. Ca să fie substanțială și eficientă, strădania noastră constă în preluarea și asumarea valorilor culturale, ideilor, limbilor și particularităților specifice locului, pentru a le îmbiserici și a le integra armonios în Trupul lui Hristos, Biserica. Astfel, noi propovăduim vestea Învierii și a libertății în Hristos, pentru transfigurarea, în cele din urmă, a persoanei umane și a lumii.

Care este rolul dialogului interreligios în promovarea păcii între popoare?

Într-o lume în care domină conflicte, inegalități, nedreptăți, patimi și interese nelegitime, într-o lume tulburată și dezorientată, rătăcită și îndepărtată de valorile dreptății, păcii și virtuții, dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au ‘arsenalul’ spiritual al sentimentului religios față de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în orice altă epocă credința, dragostea și pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă și cuprinsă de angoasa existențială.

În aceste vremuri, noi, conducătorii religioși, nu avem dreptul să tăcem și să stăm deoparte, când oameni nevinovați, copii și prunci curați își pierd viața, darul cel mai de preț și inalienabil făcut lor de Dumnezeu, din cauza foamei, a setei, a războaielor, a terorismului sau, chiar mai rău, din cauza conflictelor declanșate și susținute în numele lui Dumnezeu.

Când este invocată religia pentru susținerea unui conflict, glasurile credincioșilor ar trebui să se înalțe, să devină glasuri de protest pentru apărarea hainei sfinte a credinței în fața tentativei de schimbare a ei în sabie a violenței și a vărsării de sânge. Dacă credința este mobilizată pentru a porni la război atunci, la polul opus, noi toți trebuie să ne unim glasul în strigăt de protest, în numele păcii. Argumentul nostru rămâne valabil pentru totdeauna: credința noastră vorbește despre pace. Textele noastre sfinte promovează pacea. În consecință, numai dacă omul urmează calea dreptei credințe – nu pe cea a fanatismului religios – va exista pacea adevărată.

Unitatea creștină se impune pentru a face față animozităților sociale

În dialogul cu celelalte religii, există cumva pericolul denaturării adevărului de credință propovăduit de Biserica Ortodoxă? Nu există riscul ca această pace, care se dorește, să fie rezultatul compromisurilor și al renunțării la anumite aspecte din specificul credinței noastre?

Când ne aflăm în dialog cu alte religii, nu dialogăm pe tărâm dogmatic. Desigur, învățătura mântuitoare nu se pune ‘pe masa tratativelor’. De altfel, dogmele diferă de la o religie la alta. Discutăm însă pe baza principiilor generale comune care inspiră religiile cum ar fi: atitudinea lor față de persoana umană și față de lume, idealurile lor de pace, dragostea, dreptatea și egalitatea etc. Un astfel de dialog, când se desfășoară sincer și cinstit, nu poate să aducă decât rezultate pozitive.

Prin urmare, nu cred că acest efort constituie ‘rabat’ de la credința ortodoxă. Nu cred că vreunul dintre reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale, ales cu grijă de acestea, are dreptul să negocieze credința Părinților noștri. Reprezentanții la astfel de dialoguri își asumă răspunderea de a prezenta pozițiile ortodoxe înaintea partenerilor lor de dialog de alte religii, cu speranța că aceștia vor accepta adevărul acestor poziții spre folosul lumii.

Care sunt semnificațiile noțiunii de ‘unitate creștină’ și care sunt beneficiile pe care le aduce înțelegerea ei societății de astăzi?

În ciuda faptului că în cursul veacurilor cămașa Domnului, cea fără cusătură, a fost sfâșiată în multe bucăți, Sfânta lui Biserică, porunca Sfintei Evanghelii ‘ca toți să fie una’, constituie un indicator de suflet în ceea ce privește responsabilitatea noastră. Dialogurile teologice se îndreaptă în această direcție, în sensul cunoașterii și înțelegerii reciproce, chiar dacă persistă mari devieri sau abateri de la adevărul Bisericii celei ‘una, sfântă, sobornicească și apostolică’. Indiferent de felul în care se desfășoară dialogurile, vă pot spune că, în fața problemelor uriașe ale lumii contemporane, unitatea creștină se impune pentru a face față nedreptăților sociale, violenței, terorismului, marginalizării și excluderii sociale, discriminărilor, distribuirii inegale și nedrepte a resurselor și bogățiilor, formelor contemporane de sclavie, sărăciei etc.

În jurisdicția Patriarhiei pe care o păstoriți funcționează și o parohie românească, ca semn al bunei cooperări dintre Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei și întregii Africi și Patriarhia Română. Cum a evoluat această relație dintre Biserici până în acest moment și care sunt perspectivele unei cooperări tot mai strânse?

Într-adevăr, în Africa de Sud există și funcționează cu roade frumoase o comunitate parohială românească, sub omoforul ierarhului locului, Mitropolitul de Johannesburg și Pretoria, iar acesta se află în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi. Viața pastorală și liturgică a acestei parohii se desfășoară în limba română și conform tradițiilor liturgice specifice țării dvs. Preoții provin din Patriarhia Română și slujesc cu încuviințarea și binecuvântarea Patriarhului Alexandriei. Colaborarea noastră de până acum este excelentă și aceasta dovedește că ne lăsăm purtați de duhul dragostei, al respectului reciproc, al iubirii și al încrederii. Acest duh călăuzește Patriarhiile noastre în relațiile dintre ele. În acest cadru, orice fel de colaborare nu poate să aducă decât roade frumoase și bogate.

Vă rugăm să transmiteți un mesaj de suflet pentru poporul român!

De-a lungul istoriei, poporul român a dovedit că rămâne statornic în credința și tradițiile părinților săi. Aceasta este cea mai mare comoară și temelia neclintită pe care se zidește viitorul, în lumea actuală aflată în continuă schimbare. Din adâncul inimii, vă urez și mă rog să mergeți înainte pe această cale, cu binecuvântarea Preabunului Dumnezeu, spre slava sfântului său nume și pentru mântuirea poporului vostru!

Închinarea la sfintele moaște aduce credincioșilor binecuvântare cerească și putere dumnezeiască

La sărbătoarea Catedralei patriarhale din București, foarte mulți credincioși vin pentru a se închina la moaștele sfinților. Cât de important este cultul sfinților cu moaște în viața Bisericii și ce folos duhovnicesc aduce credincioșilor cinstirea lor?

Sfintele moaște, ca dovadă palpabilă a lucrării Duhului Sfânt, constituie izvor de binecuvântare și susținere spirituală pentru poporul creștin de-a lungul veacurilor. Cinstindu-ne sfinții și închinându-ne sfintelor lor moaște, dăm expresie înainte de toate stării noastre de închinare lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, de la care ni se dăruiește tot harul sfințitor. În același timp, cinstim persoanele fraților noștri care au arătat în mod clar că atunci când omul răspunde chemării lui Dumnezeu și i se încredințează deplin pentru a dobândi mântuirea și sfințirea, el poate să se facă pe sine, în integritatea ființei sale psiho-somatice, lăcaș al harului dumnezeiesc. El devine propovăduitor fierbinte al credinței vii și adevărate în Domnul mult milostiv, care atunci când vrea, ‘biruiește rânduiala firii, după cum s-a scris’, după cum se spune în cântările Bisericii. Prin urmare, închinarea la sfintele moaște, ca legătură sau contact direct cu roadele îndumnezeirii, nu pot oferi credincioșilor nimic altceva decât binecuvântare cerească și putere dumnezeiască. În același timp, închinarea constituie și o dovadă sau o pildă văzută a învățăturii despre viața și Împărăția veșnică a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Biserica Alexandriei se poate lăuda în Domnul cu sfintele moaște pe care le păstrează ca pe o comoară neprețuită și le cinstește după obiceiul Bisericii Ortodoxe.

Interviu realizat de Gheorghe-Cristian Popa și publicat în Ziarul Lumina din data de 26 octombrie 2011

Traducerea din limba greacă: Sectorul Relații bisericești și interreligioase al Patriarhiei Române

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente