Interviu cu părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ – ‘Ceea ce se unește în Hristos devine taină’

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2011 este ‘Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română’. În cele ce urmează, părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii ‘Sfântul Nicolae’ – paraclis universitar din Capitală, autorul unei teze de doctorat despre Taina Cununiei, ne vorbește despre ce înseamnă Taina Nunții, despre prima Cununie, despre modelul ce stă la baza acestei taine, dar și despre sensul și scopul final ale Căsătoriei. De asemenea, părintele vorbește despre criza familiei de azi, dar și despre modalitățile prin care putem salva instituția familiei.

De ce Căsătoria este o Taină, Taina Nunții?

Căsătoria este taină pentru că angajează o comunitate și o comuniune de persoane. Deci, nu este o lucrare simplă și pur omenească, ci angajează o comuniune de persoane, și anume: persoanele Preasfintei Treimi și persoanele celor care se unesc pentru totdeauna în Hristos, mirele și mireasa. Și atât timp cât Preasfânta Treime este o taină, atât timp cât omul este o taină, cele ce se împlinesc în Hristos cu omul devin taine. Deci, unirea celor doi, a mirelui și miresei, în Hristos nu se poate face, nu se poate împlini decât numai într-o taină. Mai mult decât atât, așa cum se exprimă Sfântul Ignatie Teoforul, unul dintre primii mari părinți ai Bisericii, ‘iar noi ne unim nu doar după trup, ci în Hristos’; și ceea ce se unește în Hristos devine taină. Deci, pe de o parte, ascunde taina lui Dumnezeu cu omul, întâlnirea omului cu Dumnezeu și, pe de altă parte, ascunde ‘nepătrunsul’ întâlnirii mirelui cu mireasa, care se împlinesc în Hristos.

Sigur, este una din cele șapte taine ale Bisericii, și toate tainele lui Dumnezeu în Biserică definesc tainicul întâlnirii omului cu Dumnezeu.

Dragostea dintre mire și mireasă și acordul lor comun sunt suficiente pentru a deveni Căsătoria Taină? De ce mai este nevoie?

Dragostea dintre mire și mireasă este condiție sine qua non, foarte clar, pentru că ei se unesc în iubire, cum, de altfel, condiție pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu este tot iubirea. Deci este condiție absolut necesară, însă dragostea nu este suficientă nici numai pentru unirea lor, nu doar pentru a deveni taină. De ce? Pentru că dragostea lor este finită, e redusă și ca să se unească desăvârșit e nevoie de dragostea lui Dumnezeu, care transformă dragostea, iubirea aceasta dintre noi, oamenii, într-o iubire infinită. Dar, mai mult, pentru a deveni taină, e nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Că, de fapt, ce e în afara slujbei, în afara Tainei din Biserică, unirea celor doi, nu numai că nu e taină, e păcat. Și de ce e păcat că se face fără acordul lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu este cel care a creat toate, Dumnezeu este Cel care proniază toate și, deci, în cosmosul acesta, toate trebuie făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu ca să fie bune. Că așa se spune, că ‘l-a făcut Dumnezeu pe om și toată creația, erau bune foarte’. Și atunci, ca să fie bună foarte, unirea dintre mire și mireasă trebuie să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cina la care se desăvârșește timpul

Taina Sfintei Cununii este Taina care intră cel mai

mult în tangență cu viața creștinilor. De ce?

Din foarte multe motive. Întâi de toate, pentru că aici își are omul obârșia, aici se naște omul. Apoi, Taina Cununiei este taina care ne definește pe noi ca persoane încă din nașterea noastră. În familie ne naștem, în familie ne naștem viața în Hristos, adică devenim creștini, în familie creștem, în familie ne desăvârșim și în familie dobândim mântuirea, pentru că și cei care nu se căsătoresc, spre exemplu, monahii, și ei formează o familie, pentru că la rândul lui monahul și el dă naștere, dar o naștere duhovnicească fiilor lui. Mai mult decât atât, cum să nu intre în tangență cu fiecare dintre noi când Hristos a săvârșit prima minune la Nunta din Cana Galileii?

De ce acolo?

Pentru că trebuia restaurată unirea dintre bărbat și femeie și să ajungă din nou la statura omului, a lui Adam cel dintâi, care era unul singur. Bărbatul și femeia se regăsesc în unitatea nezdruncinată și deci trebuia refăcută comuniunea, unirea, unitatea dintre bărbat și femeie, ca de aici să se nască omul nou în Hristos.

Care este modelul ce stă la baza Tainei Căsătoriei?

Avem un model pe care noi îl numim icoană. Deci, căsătoria, cununia, unirea dintre bărbat și femeie, dintre mire și mireasă, a fost gândită de Dumnezeu și împlinită de Dumnezeu având o icoană, un prototip și, de asemenea, familia, cununia este chemată să devină o icoană și cum anume? În primul rând, atunci când Dumnezeu a zis ‘să facem om după chipul și spre asemănarea noastră’. Și l-a făcut, spune, bărbat și femeie, care a fost icoana Tatălui? Fiul. Pentru familie, care a fost icoana pe care a avut-o Dumnezeu? Icoana a fost unirea dintre Hristos și Biserică ce avea să se împlinească în timp, dar la Dumnezeu aceasta deja exista, era. Dumnezeu vede înainte, pentru că, repet, este în afara timpului și spațiului. La Dumnezeu, timpul este un Astăzi continuu. Și astfel, pentru familie, icoana unirii lui Hristos cu Biserica devine icoană de împlinit, adică noi, la rândul nostru, trebuie să împlinim icoana aceasta în viața noastră, adică o avem și model. Unirea dintre Hristos și Biserică a fost și prototip, și pentru noi devine model.

Cum se încheie Apocalipsa? Sau cum se încheie istoria noastră? Se spune în Apocalipsă că din cer coboară Mireasa lui Hristos, Biserica, gătită de Dumnezeu. Pentru ce? Pentru a se întâlni și a se uni cu Mirele Hristos, la cea

de-a doua venire a Sa.

Și încă un aspect. Se încheie timpul cu o fericire. Mântuitorul a spus nouă fericiri. În Apocalipsă găsim cea de-a zecea fericire: Fericiți cei chemați la cina Nunții Mielului! Vedeți, acolo se împlinesc toate, acolo se desăvârșește timpul, în comuniunea de la Cina Nunții Mielului. Cu cine face Mielul nunta și Cina? Cu Biserica, cu Mireasa Lui.

De ce binecuvântarea lui Dumnezeu dată lui Adam și Evei când i-a așezat în Rai nu poate fi considerată prima cununie?

Pentru că trebuia să fie desăvârșită și nu s-a desăvârșit, ci a ajuns la criză, adică la ruptură, la separare. Și vine Fiul Lui Dumnezeu să restaureze, și aceasta o face în taină la Nunta din Cana Galileii, iar acum căsătoria din Vechiul Testament, din Eden, devine taină.

‘Secretul’ ieșirii familiei din criză

Căsătoria, ca legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie, se întemeiază, spunea părintele Dumitru Stăniloae, pe faptul că bărbatul și femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă. Mai înțeleg creștinii societății moderne sensul adevărat, sensul creștin al căsătoriei?

Astăzi, lumea înțelege mult prea puțin, chiar și creștinii înțeleg foarte puțin din sensul creștin al căsătoriei. Din păcate, egoismul, individualismul care fărâmițează toată societatea, a atins și Taina Căsătoriei. Mai mult decât atât, duhul acesta secularizant care domină societatea de astăzi atinge foarte puternic căsătoria.

Egoismul ne face ca noi să înțelegem căsătoria ca un loc în care să ne împlinim din punct de vedere material, din punct de vedere trupesc și să ne satisfacem patimile și pornirile, și nimic mai mult. Iar în momentul în care cel de lângă mine nu mai corespunde și nu-l mai pot avea ca un instrument, o unealtă în care eu să-mi rezolv problemele mele egoiste, mă despart de el. Și ajungem astăzi catastrofal la proporția de 60-70% din familii care ajung la divorț. Iar duhul acesta secularist și secularizant a atins familia în sensul că a încremenit și încremenește familia într-un scop pur terestru. Nu mai are nici o perspectivă duhovnicească, nici o perspectivă a eternității.

În acest context, care sunt soluțiile de salvare a instituției familiei? Cum pot face soții față problemelor inerente vremurilor în care trăim?

Oamenii ajung foarte repede la plictiseală, la banalitate, la tocire. De ce? Pentru faptul că ei nu mai devin noi, unul față de celălalt, dar, dacă ne-am hrăni din iubirea lui Hristos care este infinită, fiecare dintre noi ar deveni infinit și ar deveni noutate absolută în fiecare zi și s-ar împărtăși celuilalt ca o noutate. Mai mult decât atât, dacă simt că eu m-am prăbușit, dacă eu mă prăbușesc sub porniri, sub toate acestea, cum mă restaurez, cum mă ridic? Mă ridic în Hristos. Și atunci din nou mă înnoiesc prin ceea ce noi numim Tainele Bisericii, prin Taina Spovedaniei, a pocăinței pe care noi am putea-o numi, ca s-o înțelegem foarte bine, înnoirea minții, a mentalității, a gândirii, a bogăției mele spirituale lăuntrice.

Și, în al doilea rând, dacă ne-am hrăni din Hristos, Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, am deveni și noi noutatea absolută cum însuși Hristos este. Dacă noi, preoții, dacă noi, mirii, ne-am raporta numai la acest amănunt fundamental, ne-am raporta la Euharistie, așa cum Nunta din Cana Galileii este raportată la minunea transformării apei în vin, atunci am salva căsătoria. Și am salva omenirea, pentru că trebuie să înțelegem: Taina Căsătoriei, Familia, nu este banala ‘celulă a societății’ în care ne naștem și în care creștem, așa cum a fost ea definită de sociologi, psihologi și de unii teologi, din păcate. Da, este ‘celula vie a Bisericii’, a trupului lui Hristos, pentru că Biserica este trupul tainic al lui Hristos, este una din celulele lui Hristos, deci este încorporată în trupul lui Hristos. Și dacă vom reuși să facem lucrul acesta, am salvat căsătoria, am salvat familia și am salvat și societatea.

Acestea pot fi îndeplinite de cei apropiați de Biserică, care sunt în comuniune cu Biserica lui Hristos, este evident, dar ce e de făcut în cazul celor care absolutizează relația până la idolatrizare, iar ‘caracterul privat’ înlocuiește dimensiunea eclesială?

E foarte greu, într-adevăr, însă Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a întrupat, a fost răstignit, s-a jertfit, a murit și a înviat pentru întregul cosmos. Deci, provocarea este făcută și pentru ei, chemarea este și către ei. Va găsi Hristos, va găsi Dumnezeu o cale prin care să-i aducă. Iar Biserica trebuie să lucreze. Și cum se va întâmpla? Fie printr-o cercetare, Dumnezeu îi va cerceta, pentru că trebuie să știm că fiecare dintre noi avem un moment în viața noastră precum Pavel pe Drumul Damascului. Fiecare dintre noi are un astfel de strigăt din partea lui Hristos.

Dar trebuie să-l audă!

Așa este. Condiția este ca omul să audă strigătul lui Hristos. Mai mult decât atât, pentru că spune Mântuitorul Iisus Hristos, că el n-a venit să judece lumea, ci a venit ca lumea să se mântuiască prin el, Dumnezeu în iubirea lui nemărginită va cuprinde întreaga lume. Dar foarte adevărat, omul trebuie să răspundă. De va fi un glas al lui Dumnezeu, trebuie să fie un glas al Bisericii permanent. De asemenea, trebuie să fie și o implicare, dar, când am spus că trebuie să fie și un glas al Bisericii, mă gândesc la întreaga comunitate umană în care acei oameni, acei fii trăiesc mai izolați, mai îndepărtați. Dar în orice moment trebuie strigat și trebuie făcut cunoscut sau trebuie făcută bucuria întâlnirii lor cu Hristos, întâlnirii noastre cu Hristos, că atunci când oamenii vor descoperi această bucurie se vor îndrăgosti pur și simplu de Hristos și nu-L vor mai părăsi. Deci, noi, practic, trebuie să împărtășim acestea celor care vor să ne asculte și atunci lumea va fi salvată.

Dar altfel, dacă Biserica nu va striga, dacă oamenii nu vor auzi, oamenii vor rămâne, într-adevăr, izolați în acest egoism și individualism deosebit de păgubitor și, până la urmă, ucigaș, pentru că omul va simți, chiar și în iubirea lui

egoistă, la un moment dat, un gol spiritual, un gol sufletesc și el atunci va striga. Biserica trebuie să fie pregătită să răspundă în orice moment. Trebuie să fie deschisă în orice moment al zilei, în orice moment al existenței ei.

Pentru că, dacă nu e acolo să răspundă, atunci când Hristos strigă, cel care aude își poate pierde elanul.

Exact, tocmai aici este lucrarea și aici este menirea păstorilor. Tatăl meu, un om de la țară, m-a întrebat odată: de ce crezi că duce lumea astăzi lipsă? I-am spus că eu mă gândesc la multe, dar răspunde-mi mata cu gândul matale de om de la țară. Și mi-a zis așa: lumea are astăzi nevoie de păstori. Deci, e nevoie de păstori, e nevoie de părinți, în adevăratul sens al cuvântului,

în cel mai profund sens al cuvântului. Trebuie să conștientizăm că noi suntem chemați să fim părinții, păstorii, pentru toți de oriunde ar fi, indiferent în orice zonă ar trăi, în orice stare ar fi.

Nunta dintre mire și mireasă, o lucrare a lui Dumnezeu

Evanghelia stă la baza tuturor Tainelor Bisericii. Care sunt reperele fundamentale pe care ni le prezintă Evanghelia în ceea ce privește Căsătoria?

Întâi de toate sunt modelul și lucrarea, prezența Mântuitorului Iisus Hristos la Nunta din Cana Galileii, pentru că la Nunta din Cana Galileii se descoperă sau se împlinesc tainele și lucrarea Mântuitorului Hristos ce avea să le împlinească pentru noi, spre mântuirea noastră. Și anume: Este prezent Mântuitorul Hristos cel prin care s-au creat toate. Este prezentă Maica Domnului care simbolizează întreaga Biserică, este Maica noastră a tuturor. La Nunta din Cana Galileii avem vinul euharistic, pentru că apa pe care o transformă Mântuitorul Hristos în vin este de fapt vinul euharistic care se va împlini în jertfa Mântuitorului Hristos.

Tot la Nunta din Cana Galileii avem Mirele și Mireasa, iar mirele este cel în care Hristos n-a găsit vicleșug. Îi spune lui Natanaiel că mai mari minuni decât aceasta vei vedea, și spune Evanghelia, ‘iar în ziua a treia S-a făcut nuntă în Cana Galileii și au fost chemați la nuntă și Iisus și ucenicii Săi’.

Nu întâmplător, atenție, în ziua a treia. Când înviază Mântuitorul Iisus din morți? În a treia zi. Așadar, nunta din Cana Galileii este o icoană a întregii lucrări săvârșite de Mântuitorul Hristos pe pământ pentru mântuirea neamului omenesc. Din acest motiv, prima minune pe care o săvârșește Mântuitorul Hristos are loc aici.

De asemenea, tot în Evanghelie, Mântuitorul Hristos vorbește despre comuniunea sau unirea care a fost pusă de Dumnezeu prin actul creator. Actul creării lui Adam și Eva, pe care i-a unit, este continuat de Mântuitorul Hristos acum în Noul Testament, care spune că ‘ceea ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă’.

Aici avem două aspecte fundamentale că Nunta dintre mire și mireasă nu e o lucrare a

omului, ci o lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a unit, Dumnezeu a săvârșit, a creat, iar omul, deci umanul, nu trebuie să intervină cu nimic în lucrarea divină, doar trebuie să desăvârșească.

Și, de asemenea, nu avem în Evanghelie, dar avem în Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, care creionează practic o icoană a unirii dintre bărbat și femeie, între mire și mireasă, în Biserică, a unirii în Biserică și în care mirele are drept icoană pe Hristos, mirele Bisericii, iar Biserica are drept icoană Biserica, Mireasa lui Hristos.

‘Căsătoria nu este o lucrare simplă și pur omenească, ci angajează o comuniune de persoane, și anume: persoanele Preasfintei Treimi și persoanele celor care se unesc pentru totdeauna în Hristos, mirele și mireasa. Și atât timp cât Preasfânta Treime este o taină, atât timp cât omul este o taină, cele ce se împlinesc în Hristos cu omul devin taine.’ (Interviu publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 9 ianuarie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente