Interviu cu imnograful Silviu Marin despre Slujba Sfântului Irodion de la Lainici

Una dintre cele mai importante coordonate ale vieții liturgice în Biserica noastră este fără îndoială poezia imnografică. Cu o istorie de peste două milenii în spate, această veche și frumoasă tradiție rezistă și astăzi datorită pasiunii fervente a unor oameni cu suflet mare și cu inspirație de la Dumnezeu. Printre aceștia se numără și Silviu Marin, protopsalt la Biserica ‘Sfinții Voievozi’ din București. Silviu Marin, absolvent al Facultății de Teologie ‘Justinian Patriarhul’ din București, a alcătuit și a pus pe note slujba Sfântului Irodion de la Lainici, de curând aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Domnule Silviu Marin, aveți un dar nu foarte întâlnit în viața Bisericii noastre, alcătuirea de imne liturgice. Din perspectiva specialistului, ce ne puteți spune despre regulile sau etapele care trebuie urmate în compunerea unei slujbe?

Este necesar ca, atunci când purcedem la întocmirea unei noi slujbe, să citim cu atenție Sfânta Scriptură și să alegem bine pasajele potrivite vieții sfântului. Sfinții imnografi aveau un limbaj și o gândire asociativă. Aceasta pentru că Însuși Mântuitorul Hristos vorbea mulțimilor în parabole, într-un limbaj asociativ-iconic, folosind hiperbolele, paralelismele și metaforele. Spre exemplu, când i se adresează fariseului Nicodim, El zice: ‘Și precum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa și Fiul Omului Se va înălța’ (Ioan 3, 14). Aici tipul este Moise, iar antitipul este Însuși Hristos, Cel ce desăvârșește și completează imaginea vechi-testamentară. Așadar, limbajul imnelor liturgice este unul iconico-asociativ tocmai pentru că în Biserica Ortodoxă nu s-a putut impune o filosofie de tip scolastic, axată pe o construcție dialectică piramidală și lipsită de prioritatea existențială a revelației dumnezeiești.

Următorul pas este să identificăm modelul isomorfic care a trăit înaintea sfântului nostru și ale cărui virtuți acesta le împlinește întocmai. În acest sens sunt grăitoare cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: ‘Fiți următori ai mei, precum și eu sunt al lui Hristos’ (I Corinteni 11, 1). În continuare trebuie să ne dăm seama de trăsătura fundamentală a chipului și de caracteristica dominantă a personalității sale. Se pot insera și amănunte secundare din viața sfântului, însă numai cu condiția ca acestea să reliefeze o specificitate aparte, conformă cu metoda asociativ-iconică despre care vorbeam mai devreme.

Citind, astfel, sinaxarele sfinților și apoi slujbele acestora, putem observa cu ușurință că nu toate întâmplările istorisite sunt redate în slujbă. Prin urmare, nu orice amănunt din viața sfântului îl putem insera în compoziția noastră imnografică. Așa cum există o erminie iconografică bine stabilită, cu reguli și canoane precise de la care iconarul nu se îndepărtează, tot așa și în realizarea unei slujbe trebuie respectate mai multe norme de fond care se desprind de regulă din litera Scripturii și din viața sfântului.

Acatistul Maicii Domnului, o adevărată capodoperă bizantină

În creația dumneavoastră de până acum, ce operă imnografică v-a inspirat cel mai mult?

Prețuiesc în mod deosebit Imnul Acatist al Maicii Domnului, atribuit după unii comentatori Sfântului Roman Melodul, iar după alții, unui autor anonim. Este o adevărată capodoperă bizantină, devenită model imnografic pentru creațiile liturgice ulterioare. Minunatele condace ale Sfântului Roman Melodul se bazează pe metrica acestei monumentale lucrări teologico-liturgice, care nu e inspirată din poezia greacă, ci din compoziții poetice siriace similare imnelor Sfântului Efrem Sirul, după cum reiese din lucrarea profesorului italian Ermanno M. Toniolo, ‘Acatistul Maicii Domnului – explicat’. Vrednicul mitropolit Bartolomeu Anania a învățat pe de rost acest imn în timpul anilor grei de închisoare comunistă, folosindu-l în rugăciunile sale. După cum spunea părintele Daniil de la Rarău, ‘la auzirea Acatistului trebuie să rămâi neclintit, drept ca o lumânare care arde în încremenită slăvire’.

În afară de ‘Sfântul Acatist al Maicii Domnului’ apreciez în mod deosebit lucrările mitropolitului Anania, cele ale ieroschimonahului Daniil de la Rarău și acatistele compuse de părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei.

Metrica și ritmul unei compoziții imnografice

Vorbiți-ne despre tipurile de metrică, despre proveniența și rolul pe care îl au în alcătuirea unei compoziții liturgice.

La traducerea ‘Prohodului Mântuitorului Hristos’ din limba greacă în limba română, s-a păstrat intactă structura metrică a imnelor bizantine. În lucrarea sa de la 1836, Macarie Ieromonahul folosește isosilabia și isotonia, adică același număr de silabe și aceleași accente.

O altă traducere ce păstrează metrica și melosul originar bizantin este ‘Paraclisul Mic al Maicii Domnului’, alcătuit de asemenea după varianta grecească de către dascălul și psaltul Anton Pann. Chiar dacă aceste traduceri au mici deficiențe literar-estetice, putem afirma cu ușurință că ele au fost alcătuite cu o destinație precisă, și anume de a-l face pe credincios să rămână la slujbă, cu mintea nerăspândită. Mai mult decât atât, deși majoritatea imnelor liturgice cântate la strană nu pot fi reținute în totalitate de către credincioși, avem garanția că ele rămân adânc întipărite în sufletul acestora. Nu suntem împotriva românizării cântărilor bizantine, dimpotrivă, ar fi fost foarte frumos să introducem în cult anumite motive folclorice românești și să le interpretăm așa cum cântau odinioară moșii și strămoșii noștri. Se poate însă compune o slujbă pentru un sfânt român propus pentru canonizare la nivelul cel mai înalt din punct de vedere literar și estetic, păstrând ritmul și melosul bizantin, tocmai datorită faptului că nu mai există constrângeri asupra unei traduceri din limba greacă.

În final, pot spune că nu sunt singurul imnograf care s-a străduit să facă o astfel de încercare imnografică. În același tipar metric se poate încadra și Slujba Sfântului Gheorghe de la Cernica – care a primit girul Sfântului Sinod, chiar dacă textul literar diferă foarte puțin de textul melodic.

Slujba Sfântului Irodion de la Lainici

Ați alcătuit de curând Slujba Sfântului Cuvios Irodion de Lainici, care, după cum se știe, a primit girul Sfântului Sinod. De unde v-a venit ideea de a încondeia aceste frumoase versuri liturgice?

În urma unui pelerinaj la Muntele Athos, făcut acum patru ani împreună cu părintele diacon Cornel Coman, și dumnealui un talentat imnograf, am început să compun, cu ajutorul Maicii Domnului, imne liturgice închinate sfinților români. La început am scris două canoane închinate Sfinților Neofit și Meletie de la Stânișoara, aceștia fiind de curând propuși pentru canonizare. În paralel, am pus pe numele (notele) bizantine ‘Catavasiile Fiului Risipitor’ din Triod și primul Canon al Maicii Domnului de la Pavecernița Mică. Ulterior, în anul 2008, am mers pentru a patra oară la Mănăstirea Lainici ca să mă închin la mormântul Cuviosului stareț Irodion. Despre sfințenia vieții sale aflasem în urmă cu 15 ani din Patericul Românesc, al vrednicului de pomenire protosinghel Ioanichie Bălan. Aprinzându-i candela, i-am cerut binecuvântarea de a-i alcătui slujba, neștiind că va fi propus pentru canonizare. Trebuie să mărturisesc aici prezența vie a sfântului stareț, fără de care, nu numai că n-aș fi început nici un demers imnografic, dar nici n-aș fi avut tăria necesară de a-l duce la bun sfârșit. Sunt conștient că Sfântul Irodion m-a ales pe mine nevrednicul să-i alcătuiesc slujba, și nu prin puterile mele. Pentru început am întocmit un proiect de slujbă. Mare mi-a fost mirarea că la numai câteva săptămâni de la finalizarea acestuia am aflat din ‘Ziarul Lumina’ că s-au descoperit moaștele Cuviosului Irodion. Așa încât, înainte de scoaterea la lumină a sfintelor sale moaște, avea deja slujba întocmită. Am alcătuit apoi Acatistul și Paraclisul sfântului, fiind îndeaproape povățuit și îndrumat de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care a diortosit în final toată această lucrare. Așa se face că, la 3 mai 2009, fostul stareț de la Lainici avea întocmită și icoana, și slujba.

‘Ai ajuns jertfelnic sfânt al Dumnezeirii’

Care au fost reperele folosite pentru așezarea pe note psaltice a slujbei Sfântului Irodion?

Am ales pentru slujba Utreniei două pericope evanghelice ale Sfântului Apostol și Evanghelist Matei: capitolele 18, cu versetele de la 1 la 6, și capitolul 11, cu versetele de la 25 la 30. Este locul în care Mântuitorul Hristos vorbește despre smerenia pruncilor, un fapt care mi s-a părut esențial pentru definirea personalității sfântului. La Sfânta Liturghie am ales însă capitolul 6 din Evanghelia de la Luca, versetele de la 17 la 23. Aici ni se relatează despre tămăduirea celor chinuiți de duhuri necurate și despre Fericiri, Sfântul Irodion fiind, după cum se știe, un vindecător al bolilor sufletești și trupești și, în același timp, oglindind în propria sa viață chipul virtuos al cuvioșiei. Urmărind îndeaproape modelele isomorfice ale sfântului, am ajuns la concluzia că acestea sunt, fără doar și poate, Sfântul Gheorghe de la Cernica și Sfântul Ierarh Calinic, fiul său duhovnicesc, după cum mărturisește troparul.

O altă caracteristică a sfântului este aceea de a fi vrednic cinstitor al Maicii lui Dumnezeu, precum se spune în Condacul său: ‘Cel ce ai fost vrednic cinstitor al Maicii Domnului, încredințându-te ei ca un fiu, ai ajuns în lăcașurile Domnului jertfelnic sfânt al Dumnezeirii; că aprins fiind de focul Duhului Sfânt, ai întărit în rugăciune pe ucenicii tăi, cu care te bucuri în veci, Părinte Irodioane!’ Trebuie să subliniem în continuare că Sfântul Irodion este și un vas ales al înaintei vederi, așa cum ne rugăm la Acatist: ‘Simțindu-ți sfârșitul aproape, frații s-au strâns să asculte îndemnul tău cel din urmă. Atunci ai văzut în duh lăcașul și mănăstirea pustiite și arse, și cu cutremur le-ai spus: ‘Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, sfânta jertfă în pace a o aduce!’, cântând: Aliluia!’

Sofronie al Ierusalimului, sfântul imnograf

În rândul celor mai de seamă imnografi ai Bisericii noastre se înscrie și Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a cărui sfântă pomenire o facem astăzi. S-a născut în anul 550 la Damasc. În tinerețe a fost profesor de retorică, primind, datorită elocinței sale, renumele de Scolasticul. A ales în cele din urmă să slujească numai lui Dumnezeu și s-a călugărit la Mănăstirea ‘Sfântul Teodosie’ de lângă Ierusalim. Aici l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Ioan Moshos.

A fost ales patriarh al Ierusalimului în anul 634.

În ceea ce privește moștenirea pe care a lăsat-o Bisericii, trebuie știut că, pe lângă operele dogmatice și pastorale, Sfântul Sofronie este autorul unei monumentale creații imnografice.

Odele sale anacreontice, 23 la număr, îl recomandă printre cei mai de seamă imnografi ai Bisericii.

A trecut la Domnul în anul 638, la 11 martie.

‘Cel ce ai fost vrednic cinstitor al Maicii Domnului, încredințându-te ei ca un fiu, ai ajuns în lăcașurile Domnului jertfelnic sfânt al Dumnezeirii; că aprins fiind de focul Duhului Sfânt, ai întărit în rugăciune pe ucenicii tăi, cu care te bucuri în veci, Părinte Irodioane!’ – Condacul Sfântului Irodion (Interviu publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 11 martie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente