Interviu acordat de PF Parinte Patriarh Daniel postului public de televiziune

– Primul si al saselea Patriarh poarta acelasi nume de botez: Ilie. Prea Fericirea Voastra, incepem discutia noastra in jurul unei teme intens vehiculate in ultimul timp in mass-media si anume cea a starii materiale in care se afla Biserica Ortodoxa Romana dupa doua decenii de la iesirea din comunism. De fapt, bogatia Bisericii, a carui esenta ecleziologica nu poate fi decat de natura spirituala, o reprezinta – dupa parerea mea – credinciosii ei. Va invit sa incepem discutia noastra cu aceasta tema.

In primul rand, credinciosii sunt bogatia Bisericii noastre. Oricat ar fi de bogata material, o Biserica goala in timpul slujbelor de duminica sau de sarbatori ar fi saraca din punct de vedere spiritual. Bogatia materiala poate fi o binefacere sau o ispita; depinde cat de mult ne legam de ea. Cu o bucata de paine, daca este oferita cu dragoste frateasca unui om sarac, poti sa castigi Raiul. Cu multe bogatii materiale, daca aceste bunuri materiale devin scopul ultim al vietii, poti sa pierzi mantuirea. De aceea Mantuitorul Iisus Hristos ne invata sa folosim bunurile materiale in lumea aceasta ca o expresie a dragostei noastre fratesti. Din acest punct de vedere, daca devine un simbol de comuniune, materia se induhovniceste, primeste un sens spiritual. Daca blocheaza ca un zid despartitor comuniunea dintre noi si Dumnezeu sau dintre oameni, materia devine un pericol. Mantuitorul Hristos, observand un bogat care tinea prea mult la bogatiile sale pamantesti si se legase de bunurile materiale ca de ultima realitate, spune ca acesta se mantuieste cu anevoie sau cu greutate. Pe de alta parte, insa, Sfanta Scriptura ofera ca exemple oameni bogati precum Avraam, Iov, in Vechiul Testament, sau Barnaba, in Noul Testament, cel care a finantat multe din calatoriile misionare ale Sfantului Apostol Pavel. Noi, in Biserica, avem o rugaciune pentru preotul iconom, iconom stavrofor sau purtator de cruce. In rugaciunea aceasta se cere ca acesta sa chiverniseasca, adica sa administreze cu bucurie averea Bisericii, cerandu-se ca aceasta lucrare sa se faca si prin rugaciunile sfantului bun biruitor ucenic Barnaba.

– Cu ingaduinta Prea Fericirii Voastre, sa continuam sirul acestor idei discutand despre opera sociala a Bisericii, institutie care se afla in topul credibilitatii romanilor.

Din punct de vedere al disponibilitatilor financiare, Biserica Ortodoxa Romana este foarte saraca. Cunosc acest lucru din experienta proprie, din multele activitati pe care le-am inceput in Moldova, la Iasi. Noi nu dispunem de sume de bani dupa nevoile pe care le avem pentru a ajuta in mod eficient, efectiv, pe cei saraci. Biserica este bogata in sensul ca are multe manastiri sau opere de arta, dar, din punct de vedere al banului, al unei productivitatii care sa aduca imediat un venit, este foarte saraca in raport cu nevoile sale de ajutor. De aceea, noi va spunem sa ajutati Biserica acum pentru ca ea sa ajute pe cei mai saraci, imbinand spiritualitatea cu disponibilitatea de a ajuta pe cel bolnav, pe cel flamand, pe cel sarac. Se spune ca Biserica Antiohiei, in timpul Sfantului Ioan Gura de Aur, hranea zilnic 3 000 de oameni cu produsele sau banii proveniti de la cateva familii de oameni bogati. Daca toti bogatii ar face acest lucru, spunea Sfantul Ioan Gura de Aur, atunci nu am mai avea oameni saraci in oras. Noi nu ne referim intotdeauna la bogatia care apartine direct Bisericii, dar bogatii cu dare de mana, daca sunt credinciosi, pot face foarte mult bine la solicitarea Bisericii. Noi, ca Biserica, suntem saraci in raport cu nevoile existente, dar oamenii cu dare de mana, numiti sponsori sau binefacatori, dupa cum erau chemati odinioara, pot completa ceea ce lipseste Bisericii ca institutie.

– Apreciind efortul pe care il faceti in aceasta seara, va invit sa trecem la intr-un alt registru de idei. Ultima perioada a fost marcata de dezbaterile publice in care s-a discutat despre tipul de mentalitate al viitorului Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane: traditionalist sau modernist. Care este opinia Prea Fericirii Voastre in aceasta privinta?

Eu cred ca crestinul ortodox este prin definitie un traditionalist pentru ca are datoria de a transmite credinta primita fara a diminua continutul ei. In acelasi timp, insa, trebuie sa tinem cont de faptul ca un traditionalist poate fi static sau dinamic. De pilda, Noul Testament a fost scris in limba greaca. Daca il citim numai in limba greaca sau celebram Sfanta Liturghie numai in limba greaca sau in limba slavona, atunci suntem traditionalisti statici. Daca traducem Noul Testament si Sfanta Liturghie in limba romana, continutul ramanand acelasi, noi adaptam pentru contemporanii nostri intelegerea acestui continut. Aceasta inseamna o traditie dinamica. Continutul ramane acelasi, dar forma de prezentare, adecvata timpului nostru, tine de dinamica traditiei. Noi nu putem fi impotriva traditiei, dar putem reprezenta traditia fie intr-o forma statica, repetitiva, fie intr-una dinamica. De pilda, Sfantul Apostol Pavel, daca ar fi fost contemporan cu noi, ar fi folosit astazi, nu numai corabia, ci si avionul. Dar, nu putem fi moderni, in sensul de secularizati sau in sensul de a ne rupe radical de traditie.

– Intotdeauna, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditia au reprezentat tezaurul principal al Bisericii Ortodoxe Romane. Din 1925 si pana in prezent, fiecare Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane a avut o grija speciala fata de tiparituri. Prea Fericirea Voastra, ce parere aveti despre transmiterea acestui tezaur prin intermediul factorilor de comunicare moderna (televiziune, radio, cotidian)?

Continuam traditia tipariturilor deoarece cartea de rugaciune sau cartea de invatatura raman foarte necesare. Insa, prin mijloacele de comunicare moderna, televiziune sau radio, cuvantul se prelungeste si devine mai accesibil multor oamenilor care nu au bani sa-si cumpere carti sau care nu pot citi atat de mult si care doresc sa participe intr-o forma mai vie la viata Bisericii, sa asculte zilnic Sfanta Liturghie sau unele rugaciuni, sa auda stiri din viata eparhiilor noastre. Din aceasta perspectiva, televiziunea si radioul devin mijloace moderne de completare a tipariturilor, iar nu de contrazicere a lor. De asemenea, un cotidian este foarte necesar, deoarece lumea doreste sa fie informata fara intarziere si in fiecare zi despre viata concreta a Bisericii.

– Ati vorbit despre o anumita provocare a secularismului. Care este pozitia Bisericii Ortodoxe Romane in raport cu fenomenul de secularizare a individului si a societatii moderne?

Este necesar ca, in primul rand, sa definim termenul de „secularizare” din punct de vedere teologic. Secularizarea inseamna construirea vietii personale si a societatii fara referire la Dumnezeu si la valorile religioase. Oamenii secularizati nu sunt in mod obligatoriu atei, ci mai mult indiferenti sau nihilisti. Acestia uita de Dumnezeu, dar nu Il neaga in mod direct, ca si cand ar spune ca Dumnezeu nu exista. Ei, mai degraba, nu inteleg utilitatea rugaciunii, a slujbei sau a participarii la viata Bisericii. Din acest punct de vedere, secularizarea este o atitudine de indiferenta fata de prezenta lui Dumnezeu si fata de necesitatea ritmarii vietii noastre si deschiderii sale spre vesnicie. Ramanerea in seculum, in lume, in timpul nostru, ca o realitate inchisa si fara finalitate eterna, este o tentatie foarte mare. Ne atasam de lumea aceasta ca de ultima realitate. Exista o faza de secularizare sub forma instrainarii fata de religia traditionala. In Franta s-a observat, incepand cu anii `60, un fel de negare a Bisericilor traditionale, catolice sau protestante. Insa, aceasta faza nu a durat prea mult intrucat profesorii universitar de chimie sau fizica, de stiinte ale universului, au inceput sa caute o dimensiune spirituala in tot felul de stiinte sincretiste sau religii orientale, ca de exemplu practicile ocultiste ale africanilor care presupuneau ca ar avea harisma speciala de a prevede viitorul. In „Le Monde” erau anunturi privind posibilitatea de a afla care este viitorul imediat sau de a prevede sansa unui castig la loto. Asadar secularizarea tinde sa se transforme in cautarea unei spiritualitati mult mai difuze, haotice, decat a uneia organizate sistematic. Din acest punct de vedere cred ca noi, Biserica, trebuie sa mergem mai adanc in propria traditie si sa nu ramanem doar la ritualism, ci sa explicam sensul existential al slujbei, al rugaciunii, al cultului nostru, ca omul sa inteleaga ca, de fapt, credinta – una asumata in mod constient si existential – este o problema de viata, nu doar o problema de traditie repetitiva, de traditie mostenita.

– Pentru ca ati amintim de confruntarea existenta, in Occident, dintre fenomenele de tip sincretist si spiritualitatea autentica, as vrea sa deschidem un alt culoar de discutie. Cu trecerea timpului, milioanele de romani care muncesc in Occident manifesta o nevoie tot mai mare de spiritualitate, traditie si obiceiuri autohtone. Credeti ca aceasta face parte din spiritul romanesc?

In primul rand, cred ca face parte dintr-o experinta a vietii care risca sa-si piarda radacinile. Aceasta categorie de oameni care migreaza se intalneste in cateva zile cu un mediu cultural diferit, cu un mediu al spiritualitatii crestine diferit de cel de acasa si atunci are nevoie de repere. Pentru cei care migreaza, Biserica, comunitatea ortodoxa romaneasca este un reper. Ei doresc sa tina legatura cu cel de acasa, dar, in acelasi timp, sa castige si ceva bani in tara in care a migrat persoana sau familia respectiva. Din acest punct de vedere credem ca cei care sunt mai in varsta au mare nevoie de aceste repere. Insa, cei care se nasc acolo se adapteaza la noul context mai usor decat parintii lor care vin din alta tara. Din punct de vedere al specificului romanesc, credem ca este foarte greu ca un roman sa fie un ateu convins. El considera ca religia face parte din identitatea proprie, chiar daca nu toti romanii sunt la fel de religiosi. Probabil, aceasta se explica prin faptul ca noi nu am fost crestinati in mod fortat sau printr-un ordin, ci procesul de crestinare si de formare a poporului roman au coincis. Astazi, putem spune chiar ca bogatia spirituala a Ortodoxiei ne determina sa comparam ceea ce avem ca mostenire cu ceea ce au altii. Oamenii se duc in Occident pentru o bunastare materiala, dar cine este obisnuit sa nu renunte la partea spirituala nu se multumeste doar cu banul. Banul este necesar, dar nu poate umple sufletul omului, fiindca acesta este facut pentru o iubire de comuniune vesnica cu Dumnezeu. Omul nu poate fi umplut cu lucruri limitate si trecatoare, chiar daca aceste lucruri trecatoare inseamna multi bani.

– In ultimii 17 ani, Biserica Ortodoxa Romana a patruns destul de greu in Occident. Cu timpul, oamenii s-au adunat in jurul Bisericii, iar acum exista, la cererea romanilor, numeroase parohii ortodoxe romane in Occident. Care este, de fapt, in momentul de fata, strategia Bisericii Ortodoxe Romane in ceea ce priveste grija pe care trebuie sa o aiba in raport cu aceste comunitati care sunt in permanenta crestere?

Consideram ca strategia noastra este una pozitiva, dat fiind faptul ca se infiinteaza noi parohii si avem deja cateva eparhii. Dar, aceasta strategie trebuie amplificata. Numarul credinciosilor ortodocsi romani plecati in strainatate este foarte mare in raport cu parohiile existente. Dat fiind faptul ca in Europa Occidentala, mai ales in Italia si Spania, sunt 2-3 milioane de romani ortodocsi, ar trebui infiintate si mai multe parohii. De asemenea, avem nevoie de noi eparhii. Datorita distantelor foarte mari, un episcop care este mitropolit pentru o jumatate de continent nu poate sa cunoasca sau sa viziteze suficient de des si sa aiba grija de aceste parohii. Desi are parti comune in Uniunea Europeana, legislatia respecta specificul fiecarei tari si, dupa cum si religiozitatea isi are specificul sau. De pilda, tarile nordice sunt majoritar-protestante, in timp ce cele din sud, din jurul Marii Mediterane, sunt tari cu majoritar-catolice. Deci, trebuie stiut specificul si legislatia fiecarei tari ca sa putem ajuta pe acesti credinciosi nu doar cu slujba de duminica, ci sa se poata integra, sa-si gaseasca un loc de munca sau, in cazul celor foarte saraci, sa fie ajutati cu o cantina pe langa parohie. De aceea, avem nevoie de multe lacasuri de cult. Deocamdata, am primit imprumut de la diferite Biserici Romano-Catolice, Anglicane si Protestante, cu care avem relatii bune, spatii liturgice unde savarsim Sfanta Liturghie ortodoxa. Dar este necesar ca noi sa ne construim biserici romanesti, asa cum sunt ele acasa, cu pictura ortodoxa, cu toate obiectele specifice cultului ortodox.

– In predica rostita la ceremonia de intronizare Prea Fericirea Voastra ati spus ca prima grija consta in „pastrarea, pretuirea si cultivarea mostenirii spirituale luminoase pe care a lasat-o Fericitul intru pomenire Parintele nostru Patriarh Teoctist”. In cadrul aceste mosteniri se afla si Mitropolia Basarabiei. Aparitia acestei Mitropolii a dus la aparitia unui formalism in relatiile dintre Biserica Ortodoxa Romana si cea Rusa. Care este strategia de reinchegare a dialogului dintre aceste doua Biserici surori?

Dorim sa intensificam acest dialog. Deja, ca o reluare a dialogului, este prevazuta o intalnire in luna noiembrie la Moscova si, in acelasi timp, credem ca, din experienta, am invatat sa gandim mai nuantat. Sigur, unitatea ortodoxa este una teritoriala, dar apartenenta politica a unui teritoriu este alta problema. Acum, cand teritoriul se declara independent, avem o situatie noua. Republica Moldova nu este nici parte din Federatia Rusa, nici parte din Romania. Este o situatie noua care trebuie inteleasa, combinata cu libertatea oamenilor de a-si manifesta apartenenta la una sau alta dintre Patriarhii. Noi recunoastem ca Mitropolia Moscovei are acolo o structura, dar, reciproc, cerem acelasi lucru si pentru Mitropolia care tine de Bucuresti. Nu este usor sa gasesti solutii, mai ales atunci cand exista si o fluctuatie a preotilor care trec de la o Mitropolie la cealalta, dar de ambele parti exista dorinta vie de a gasi, totusi, o solutie, sa intelegem mai bine situatia complexa si, in acelasi timp, sa cooperam mai mult pe teren practic si pastoral-misionar. Ca si in altre parti, in Republica Moldova exista foarte multe miscari, chiar si neoprotestante, care sunt mult mai active si eficiente in timp ce noi adesea ne certam unii cu altii. De aceea, trebuie sa trecem de la cearta la dialog, de la confruntare la o cooperare mai credibila. De asemenea, avem in comun probleme in diaspora. Diaspora, sau Ortodoxia din Occident necesita o cooperare intre Bisericile Ortodoxe surori. Din acest punct de vedere credem ca este necesar un dialog permanent cu Biserica Ortodoxa Rusa, cu Biserica Greaca si, mai ales, cu celelalte Biserici Ortodoxe care fac parte din Uniunea Europeana. Nu este vorba numai de jurisdictii, ci de o marturie comuna care sa devina mai credibila decat atunci cand este contradictorie si izolata. Noi, dupa convorbirile pe care le-am avut cu diversi ierarhi din Biserica Ortodoxa Rusa, am simtit o deschidere, o dorinta de reluare a dialogului si de rezolvare a problemelor, chiar daca solutiile nu sunt definitive, ci provizorii.

– Prea Fericite Parinte Patriarh, intram intr-o noua etapa a vietii bisericesti in Romania. Invatamantul teologic, care a avut o dinamica aparte in ultimi 17 ani, a dezvaluit ca are o mare capacitate de a genera cadre menite sa devina oameni care sa invete pe viitori slujitori ai Bisericii. In momentul acesta unde ne situam? Sunt suficienti preoti? Sunt suficiente persoane care activeaza in plan social sau in filologie? Care trebuie sa fie strategia acestui invatamant telogic?

In primul rand, trebuie sa tinem cont de doua aspecte: teologia se studiaza cu o finalitate concreta, practica sau se studiaza de placere, doar din dorinta de a se informa. In Franta, am vazut multi pensionari care s-au inscris la teologie si studiaza la Facultatea de Teologie Catolica fie la fara frecventa, fie prin corespondenta. Constienti ca nu vor mai fi angajati in planul vietii practice a Bisericii, dar din dorinta benefica de a aprofunda credinta la o Facultate de Teologie, ei studiaza teologia pentru teologie. Dar, asa cum spune un proverb latin ca studiem nu pentru scoala, ci pentru viata (lat. – Non scholæ, sed vitæ discimus), trebuie sa vedem care sunt nevoile concrete ale Bisericii si ale vietii pe care si-o desfasoara in societate. A fost mare nevoie de preoti si de profesori de religie pentru ca, dupa modelul din timpul interbelic, a fost reintrodusa religia in scoala. Acum, in general, atat parohiile, cat si posturile de profesori de religie s-au completat. Nu mai este nevoie urgenta de un numar atat de mare de cadre didactice. Din punct de vedere social, si noua Lege a cultelor asigura o baza solida, fiind o lege organica. Cooperarea Stat-Biserica in domeniul social si fondurile europene care vin prin programul FARE fac necesara existenta cator mai multi asistenti sociali. Din pacate, multi din cei care s-au pregatit in domeniul asistentei sociale in Facultatile de Teologie, pentru ca nu li s-au acordat locuri de munca, au plecat in Italia pentru un salariu dublu decat cel de aici pentru ca sa se ingrijeasca de batranii familiilor de acolo. Deci, am avea nevoie de mai multi asistenti sociali care sa fie integrati in aceste programe. In formarea unui asistent social nu este vorba doar despre o stiinta sociala, ci si despre o dimensiune spirituala. Daca noi privim un bolnav sau un batran doar ca pe un individ sau ca pe un simplu numar, atunci asistenta sociala nu mai are aceeasi profunzime ca atunci cand vad intr-o persoana Chipul lui Hristos suferind sau pe Mantuitorul Hristos cerand iubirea si ajutorul nostru intr-o situatie concreta. Dimensiunea spirituala in asistentia sociala este foatrte importanta. Revenind la situatia actuala a invatamantului teologic, este necesar sa vorbim nu numai de numar sau de cantitate. Trebuie sa imbunatatim calitatea studiilor la toate nivelurile si sa legam studiul teologic erudit, academic cu gandul la activitatea sociala si pastorala a Bisericii. Deci, sa avem o pregatire solida, academica, dar si o finalitate misionara sau pastorala.

– In ultimii 17 ani s-au dublat numarul manastirilor din Moldova. Monahismul aduce in prim plan o maniera de viata spirituala care se poate constitui intr-un model de viata morala. Care este grija pe care Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa o acorde unui monahism in autentica dezvoltare?

In primul rand, fapul ca am avut atatea vocatii pentru monahism a fost o vocatie de la Dumnezeu. Numarul mare de manastiri si schituri care s-au infiintat dupa revolutia din 1989 a fost benefic care, credem, ca trebuie sa fie ajutate. Unele dintre ele se confrunta cu o situatie economica foarte precara. Sunt unele schituri de-a dreptul foarte sarace. Lumea, plecand in Occident, nu mai vine in numar atat de mare la aceste schituri si manastiri si, prin urmare, nu mai sunt sustinute financiar si moral. De aceea, trebuie ca tinerii care se afla in manastiri sa fie ajutati sa aprofundeze viata spirituala si sa invete teologie. Am cerut tuturor tinerilor monahi din manastirile Arhiepiscopiei Iasilor sa urmeze fie seminarul, fie Facultatea de Teologie. Avem cateva sute de tineri monahi care au studiat teologia si care se bucura acum pentru ca nu mai au complexul de a fi preot de manastire fara licenta in Teologie sau diploma de absolvire a Seminarului. Aceasta pregatire este si una misionara. Manastirile noastre nu mai permit, datorita lucrarilor agricole de supravietuire, timp pentru studiu. Foarte adesea rugaciunea nu mai este profunda, deoarece timpul lor de studiu sau de rugaciune este absolvit de grijile imediate pentru supravietuire, pentru construirea chiliilor sau pentru terminarea constructiei unei biserici. In acelasi timp, trebuie sa ne gandim ca exista ispita secularizarii care atinge toate institutile si, uneori, poate sa afecteze si unele manastiri care sunt mai aproape de oras, unde se poate constata ca un tanar monah trebuie sa lupte foarte mult ca sa-si pastreze programul lui zilnic de rugaciune. In acest sens, pot sa va spun ca foarte multi monahi si monahii se bucura de postul de radio Trinitas. Unii au spus ca, pe langa rugaciunile randuite, se roaga si noaptea odata cu rugaciunile difuzate la Radio Trinitas. Deci, este nevoie de o sustinere a vietii monahale. Cel mai potrivit lucru este cooperarea, nu concurenta, dintre parohie si manastire. Manastirea completeaza viata liturgica a parohiei. Sunt oameni in oras care nu se multumesc cu Sfanta Liturghie si doresc sa participe si la Vecernie. Intrucat nu in toate parohiile se pot oficia Vecernii duminica seara, credinciosii dornici de o viata spirituala mai profunda pot merge la manastirile din oras sau de langa oras. Din acest punct de vedere trebuie sa ne gandim la nevoile spirituale ale credinciosilor. De altfel, am vazut multi preoti care vin ei insisi cu credinciosii la manastire sa se spovedeasca. Aceasta intr-ajutorare dintre parohie si manastire este foarte benefica.

– Cine este responsabil si care este strategia Bisericii in privinta generarii unor discutii tematice legate de nevoia unei vieti morale in societate si a unor relatii onorabile, chiar si in ceea ce inseamna spiritul in afaceri?

Cred ca este necesara o dezvoltare a dialogului dintre teologii clerici si teologii laici, pe de o parte, dar si intre teologi si oamenii de alte profesii, pe de alta parte. De pilda, dialogul dintre preoti si medici, ca si cel dintre preoti si educatori este foarte necesar, mai ales ca avem mari probleme cu acei copiii care au ramas in tara in timp ce parintii lor s-au dus sa castige un ban in strainatate. Acestor copii li se schimba comportamentul, le scade eficienta in ceea ce priveste asimilarea materilor de invatamant sau frecventarea scolilor. Deci, este nevoie de o gandire in dialog, in echipa, de oameni cu un scop comun, dar cu pregatire diferita. Faptul ca unii studentii in teologie studiaza si alte discipline este benefic mai ales pentru dialogul cu stiintele exacte sau ale universului, ale naturii. Pe de alta parte, nu dialogul in sine este un scop, ci modul in care facem relevanta traditia si credinta pentru viata cotidiana, intelegem ce semnificatie are crezul, icoana, sau rugaciunea pentru viata noastra zilnica. Avem nevoie de a cunoaste Teologia, dar si de a-i asculta pe credinciosi pentru ca, adesea, discursul direct, corect si academic nu se leaga de nevoile imediate ale credinciosilor.

– La fiecare sarbatoare mare participa multimi mari de credinciosi. Marile sarbatori sunt un reper si creeaza un spirit de unitate. Dar, ele reprezinta si o oportunitate, in sensul bun al cuvantului, pentru ierarhi de a readuce la zi nevoile pe care le are fie Biserica, fie crestinii in raport cu Biserica. Care este rolul sarbatorii crestine?

In primul rand, sarbatoarea este un exercitiu al libertatii. Cine nu sarbatoreste, nu iese din capcana unei vieti productiviste, care se masoara in cantitati sau in numar. Gratuitatea si experienta harului lui Dumnezeu se vad in primul rand in sarbatoare, pentru ca in sarbatoare nu producem ceva imediat. Aceasta nu inseamna ca nu este utila. In sarbatoare cultivam relatia noastra cu Dumnezeu si cu semenii. Cultura sufletului este tot atat de importanta ca si cultura pamantului. Cand oamenii se intalnesc, isi vorbesc, se bucura, se aduna in jurul sfintilor, se intareste comuniunea dintre ei. O viata fara sarbatoare este o viata lipsita de sens. Sarbatoarea da sens pentru ca in timpul sarbatorii aratam darnicie, ospitalitate si pretuim persoana cu care ne intalnim, sau ne rugam, mai mult decat eficienta persoanei in cadrul unei productii in fabrica sau in uzina. As spune ca Biserica a facut din sarbatoare momente de generozitate si de darnicie, nu de acumulare. In sarbatoare nu se acumuleaza nimic material, ci miscarea este inversa, de darnicie. Cu ocazia marilor sarbatori suntem indemnati sa facem milostenie. Atunci cand traim sarbatoarea ca un moment de sfintire a vietii noastre, atunci simtim in sarbatoare harul lui Dumnezeu. Sarbatorile au fost, atat in familie, cat si in popor, mijloace de pastrare a comuniunii intre oameni, intre rudele de la distante mari. Adeseori, hramurile au unit pe romanii din interiorul sau din afara granitelor tarii. De aceea am fixat si o zi, Duminica Migrantilor, prima duminica dupa sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Deci, nevoia de comuniune este tot atat de mare ca si nevoia de hrana fizica si imbracaminte si, din acest punct de vedere, sarbatoare nu este un timp pierdut, ci un timp sfintit.

– Prea Fericite Parinte Patriarh, ne aflam intr-o lume care, asemenea unui mozaic, are valentele diversitatii. Ce rol are Biserica Ortodoxa Romana in dialogul cu celelalte confesiuni sau minoritati si in promovarea diversitatii relatiilor inter-umane?

Din punct de vedere al experientei istorice noi avem o multime de crestini ortodocsi care traiesc in Africa sau in Asia. Avem crestini ortodocsi care de secole convietuiesc cu cei de alte confesiuni, iar la noi in tara am avut secole la rand o convietuire pasnica cu cei de alte religii. Un roman bun la suflet nu depune cine stie ce efort diplomatic ca sa fie un om tolerant sau ca sa respecte identitatea fiecarei persoane. Pentru a respecta propria identitate religioasa este necesar sa respectam identitatea religioasa a celorlalte persoane. Nu putem face un dialog sincer daca nu ne respectam reciproc si daca nu il intelegem pe celalalt. Exista acum o multime de credinciosi romani ortodocsi care au intrat in localitati romano-catolice in care nu a existat niciodata o comunitate ortodoxa. Am vorbit cu cativa italieni care ne-au confirmat ca acesti romani se roaga de trei ori mai mult si isi exprimau bucuria de a-i avea printre ei. Cu mici exceptii, majoritatea romanilor din diaspora sunt buni crestini, evlaviosi, fiind admirati de localnici. Tot asa, noi ne bucuram cand vedem credinciosii ortodocsi copti din Egipt, care traiesc in conditii ostile, dar care sunt atat de frecventi in credinta lor, fara a fi fundamentalisti. Noi nu ne putem compara cu ei, intrucat practica credintei lor este una existentiala. Pot sa dau un exemplu. Aici, la Patriarhie, cand aveam oaspeti din strainatate, Prea Fericitul Patriarh Teoctist ne cerea, uneori, sa oferim chilia sau camera noastra pentru cateva zile. Intamplator, am vazut ca o delegatie a Bisericii din Egipt nu a folosit patul deloc; dormea pe rogojina, iar de la ora 5.00 dimineata pana la 7.30 membrii delegatiei faceau rugaciunea pe rogojina, langa pat. Aceasta vietuire monahala face parte din programul de rugaciune al primelor manastiri ortodoxe din Egipt. Deci, daca nu-i putem imita, cel putin sa-i pretuim si sa-i admiram. Daca avem un dram de smerenie, atunci putem vedea mai intai lumina din celalalt si, astfel, putem sa inchegam relatii de prietenie cu ceilalti, chiar daca sunt de alte confesiuni. Bineinteles, aceasta cu conditia ca noi sa ne pastram identitatea noastra.

– Revin la cuvintele rostite de Prea Fericirea Voastra in predica din cadrul ceremoniei de intronizare, cand ati spus ca prima grija consta in „pastrarea, pretuirea si cultivarea mostenirii spirituale luminoase pe care a lasat-o fericitul intru pomenire Parintele nostru Patriarh Teoctist”. Una din aceste mosteniri este si dezideratul de ridicare a unei catedrale a demnitatii noastre romanesti. Ramane un deziderat pentru Biserica?

Eu cred ca am trecut de la faza de deziderat la cea de necesitate urgenta. Azi vazut astazi ce penibil ne-am simtit ca in Catedrala au fost numai invitatii, nu a fost si poporul, credinciosii nostri stand afara. Catedrala patriarhala este foarte mica si nu mai corespunde nevoilor actuale ale credinciosilor. Ea a fost biserica unei manastiri din secolul al XVII-lea. Deci, nu este vorba de o ambitie, sau de o necesitate pastorala sau misionara, ci este in joc demnitatea unei capitale europene. Cand s-a construit Atheneul Roman se spunea: „Dati un leu pentru Ateneu!”. Acum, am putea spune ca avem nevoie de o catedrala pentru capitala. Este penibil faptul ca acest oras mare, in plina extindere, nu are o catedrala.

– Am incercat ca prin vocea Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane sa definim planul programatic al Bisericii. Care este cel mai urgent proiect pe care il aveti in vedere?

Continuarea celor incepute. Impreuna cu Sfantul Sinod vom gasi etape noi de lucrare misionara, dar consideram ca am inceput o lucrare pastorala in atatea directii, incat, insasi continuarea lor necesita un efort nu numai de energie, dar si de sustinere materiala si financiara. Prioritatile sunt multiple, dar, in primul rand, trebuie sa ne gandim la viata spirituala. Daca dezvoltam o opera sociala fara un suport duhovnicesc, riscam sa ne secularizam, desi intentia operei sociale este una pozitiva. Asadar, nu trebuie sa despartim Liturghia de filantropie si filantropia de Liturghie, sau opera sociala de viata duhovniceasca. Doar asa vom merge pe o linie sigura pentru ca este verificata de Sfanta Traditie a Sfintilor Parinti care, pana astazi, ne-au aratat ca, daca gandim cele spirituale si cele materiale impreuna, binecuvantam pe Dumnezeu si la nivelul spiritului si la nivelul materiei.

– Am ajuns la finalul emisiunii si doresc sa va marturisesc ca am fost deosebit de onorat de prezenta Prea Fericirii Voastre. Multumesc pentru ca ati acordat exclusivitate posturilor publice de televiziune si de radio.

Noi va multumim si va suntem recunoscatori pentru ca, in cadrul emisiunilor dumneavoastra, ati facut cunoscuta mostenirea pe care o avem de la Patriarhii de vrednica pomenire Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin si Prea Fericitul Teoctist, care au imbogatit tezaurul Bisericii Orotdoxe Romane prin activitatea si lucrarea lor. Noi multumim postului de televiziune nationala pentru ca este o televiziune care face misiune.

(Interviu realizat la data de 30 septembrie 2007,

in resedinta patriarhala, de catre Titi Dinca).

Comentarii Facebook


Știri recente