Intensificarea proiectelor de catehizare în Arhiepiscopia Timișoarei

În data de 14 noiembrie, la Centrul eparhial din Timișoara a avut loc cea de-a doua întâlnire a preoților și profesorilor de religie, ce face parte dintr-un proiect mai amplu de intensificare a proiectelor de catehizare din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, informează „Ziarul Lumina”.

Întâlnirea a reunit trei grupe de participanți din cadrul celor 18 existente și au adus în atenție importanța educației religiose, precum și intensificarea colaborării preoților cu profesorii de religie, pentru o mai bună organizare a activităților și proiectelor ce le vor desfășura împreună. „Întâlnirea de azi urmărește eliminarea distanței și a dialogului precar și sporadic dintre preot și profesorul de religie, stabilirea unui plan de activități comune: parohie – școală; parteneriate educaționale (termen de finalizare – maxim o săptămână de la data întâlnirii), pregătirea programului activităților pentru săptămâna „Să știi mai mult, să fii mai bun!”, cu termen de depunere la secretariatul școlilor până la data de 15 februarie 2013.

Aceste activități vin să aducă un plus de forță celor două mari proiecte catehetice implementate de Patriarhia Română, „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”. Totodată, dorim ca prezența preotului în școală și a profesorului de religie în biserica parohială să fie mai vizibilă, pentru că educația religioasă și duhovnicească are ca scop și finalitate prezența tinerilor în Biserică”, a precizat pr. Sorin Lungoci, responsabil catehetic în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Întâlnirile dintre preoții și profesorii de religie din cadrul eparhiei vor continua în perioada următoare după următorul program: 15 noiembrie – Protopopiatul Deta, 16 noiembrie – Protopopiatul Sânnicolau Mare, 19 și 22 noiembrie – Protopopiatul Lugoj, 23 noiembrie – Protopopiatul Făget și 29 noiembrie – Protopopiatul Timișoara II.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…