Intemeietorul Comunitatii Ecumenice de la Taize, Franta, a fost ucis

Parintele Roger, fondatorul Comunitatii Ecumenice de la Taize, din Franta, a fost asasinat, aseara, in timp ce oficia o slujba in Biserica ‘Reconcilierii’, din cadrul comunitatii, in estul regiunii Burgundy. Sub privirile a 2.500 de credinciosi, o femeie s-a ridicat si l-a injunghiat pe pastorul protestant. Femeia, de 36 de ani, a fost imobilizata de catre multime si, apoi, arestata. Pana in momentul de fata nu a fost dezvaluita identitatea femeii, insa, surse din Politie sustin ca, persoana in cauza este romanca. Parintele Roger avea 90 de ani si era originar din Elvetia, fiind respectat de catre toti liderii religiosi din intreaga lume. Comunitatea Ecumenica de la Taize a fost fondata in timpul celui de-al doilea razboi mondial de catre Roger Schutz, care a oferit adapost – indiferent de religie – pentru cei care fugeau din calea conflictului. De la sfarsitul anilor ’50, mii de tineri au inceput sa vina saptamanal la Taize, pentru a participa la intalniri de rugaciune si reflectie, promovand, in acest fel, buna intelegere intre membrii cultelor religioase. Aceasta Comunitate numara acum membri din peste 25 de tari. Parintele Roger, protestant ca religie, si-a dedicat intreaga viata reconcilierii dintre confesiunile crestine.

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…