Întâlnirea Promoției 1980 la Facultatea de Teologie din Sibiu

În Aula Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc astăzi, 8 iulie, întâlnirea absolvenților din anul 1980 a acestei instituții de învățământ teologic. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

„Este o sărbătoare de suflet, este o comuniune spirituală pe care absolvenții de atunci ai Institutului Teologic Universitar din Sibiu o simt fiecare. E o sărbătoare a gândului, a simțirii și o retrăire a spiritului sibian care și-a pus o pecete inconfundabilă asupra studenților teologi de odinioară, dar și de astăzi”, a spus cu ocazia acestui eveniment Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Țulcan, decanul Facultății de Teologie din Arad și absolventul promoției 1980 a Institutului Teologic Universitar din Sibiu.

Aceasta este cea de a patra întâlnire a promoției 1980, la care au fost prezenți 50 de absolvenți.

Comentarii Facebook


Știri recente