În Sala ‘Dr. Iustin Moisescu’ a Centrului eparhial Iași a avut loc, ieri, 19 septembrie 2012, întâlnirea lunară cu preoții Protopopiatului Iași 2, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Referatul cu titlul ‘Hramul bisericii – popas duhovnicesc în viața parohiei’ a fost expus de pr. Ioan Aurel Stoleru, de la Parohia Orzeni.
‘În cuprinsul lucrării, pr. Ioan Aurel Stoleru a prezentat însemnătatea hramului bisericii din perspectiva religioasă, morală și a unității de credință și de neam, întrucât hramul a fost prilej în istorie ca românii de pretutindeni să fie împreună. Ideea centrală este aceea că hramul oricărei biserici este un prilej de zidire duhovnicească a credincioșilor, precum și o activitate misionar- pastorală, dar și administrativă la care preoții lucrează împreună cu enoriașii pentru mântuirea sufletelor. Hramul a fost și rămâne sărbătoarea ocrotitorului bisericii sau ziua onomastică a ocrotitorului, evidențiind identitatea bisericii’, a rezumat pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2.
În încheiere, s-au adus la cunoștință temeiurile Centrului eparhial Iași, precum și o serie de recomandări cu privire la activitatea administrativă, liturgică și misionară ce urmează a se desfășura în perioada următoare.
FOTO: Arhivă