Întâlnire preoțească la Protopopiatul Piatra Neamț

Preoții din Protopopiatul Piatra Neamț s-au întâlnit ieri, 2 octombrie a.c., în ședință de lucru. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț, de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a adresat un scurt cuvânt preoților și credincioșilor prezenți: „Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim aici împreună, slujind Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-ne câțiva preoți și câțiva credincioși cu Sfintele Taine, cu toții împărtășindu-ne de ceea ce izvorăște atât de deplin, atât de puternic și atât de adânc din Sfânta și dumnezeiasca Liturghie”. Părintele protopop Dumitru Ailincăi a mulțumit apoi Înaltpreasfințitului Teofan pentru prezență și i-a oferit din partea preoților din Protoieria Piatra Neamț o icoană cu Maica Domnului. A urmat apoi ședința ce a abordat cele două teme din acest an: „Anul 2008, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii” și „Statutul de Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române”.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 230/ 3 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente