Întâlnire premergătoare ședinței Consiliului și Adunării eparhiale, la Centrul eparhial Galați

La Centrul eparhial din Galați a avut loc, astăzi, 9 februarie, o întâlnire premergătoare ședinței Consiliului și Adunării eparhiale, ce vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. La această ședință au participat membrii Permanenței Consiliului eparhial, consilierii eparhiali, precum și cei opt părinți protopopi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, informează Radio TRINITAS.

‘Pe lângă proiectele misionare, pastorale și social-filantropice pentru noul an închinat Tainei Sfântului Botez și Tainei Sfintei Cununii s-au dezbătut în cadrul acestei ședințe și măsuri necesare pentru a se diminua efectele crizei economice pe care le resimțim cu toții în cadrul comunităților parohiale, mănăstirești și așezămintele filantropice de la Dunărea de Jos’, a spus părintele Gelu Aron, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, după cum ne informează TRINITAS TV.

Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a accentuat, în cadrul întrunirii, importanța învățăturilor Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți în formarea noastră duhovnicească. Părintele Arhiepiscop Casian a subliniat, de asemenea, rolul rugăciunii personale în activitatea pastoral-misionară a slujitorilor, atât de la parohii, cât și a celor din administrația eparhială.

Comentarii Facebook


Știri recente