Întâlnire de bilanț la Mănăstirea Tismana

Asociația Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, organizează marți, 12 iulie, o întâlnire de bilanț cu preoții implicați în acțiuni filantropico-sociale și cu specialiștii în domeniul serviciilor sociale, din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. După cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Oltenia, evenimentul va avea loc la Mănăstirea Tismana, în județul Gorj.

Referitor la scopul acestei întâlniri, Sorin Boboc, reprezentantul Asociației Vasiliada, a declarat: ‘Prin această reuniune cu preoții implicați în activitățile filantropice și sociale și cu specialiștii în domeniul social din județele Dolj și Gorj ne dorim să realizăm o definire cât mai exactă a viziunii și misiunii pe care arhiepiscopia noastră o are vizavi de problemele oamenilor aflați în nevoie. În acest sens vom prezenta un bilanț al activităților întreprinse până în prezent pe plan social, în raport cu parohiile și partenerii în domeniu. Sperăm de asemenea ca Sfântul Nicodim să ne ocrotească și să ne lumineze pentru a fi de folos Bisericii prin slujirea celor necăjiți’.

Evenimentul face parte din proiectul ‘Rețea teritorială de furnizori creștini de servicii sociale – parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale’, finanțat din Fondul Social European și implementat de Organizația Internațională de Caritate Creștin-Ortodoxă (IOCC) din România, în parteneriat cu Patriarhia Română și Federația Filantropia.

Comentarii Facebook


Știri recente