Întâlnire catehetică la Parohia „Sfântul Haralambie – Bellu” din București

Elevi din clasele a VI-a și a VII-a de la Școala generală nr. 96 din București au participat astăzi, 5 martie, la o întâlnire catehetică din cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”. Întrunirea cu tema „Despre Post” și „Despre Sfânta Cruce” s-a desfășurat la Biserica „Sfântul Haralambie – Bellu” din sectorul 4 al Capitalei.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele inspector Gheorghe Dogaru, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie” – Bellu din București: „Ora de Religie nu se încheie la clasă în școala în care copilul învață teoretic și practic despre Religie, ci ea are finalitate în Biserică și în viața pe care micuțul elev o va duce după ce va termina învățăturile pe băncile școlii. Următoarea întâlnire propusă în graficul nostru va fi imediat după Paști, atunci când sperăm să facem această întâlnire într-un cadru natural în altarul de vară al Bisericii. Iar cea de-a treia întâlnire, pentru că avem propuse trei întâlniri într-un an calendaristic, va fi la începutul următorului an școlar”.

Și profesorul de Religie al Școlii nr. 96 din București, Ioana Mirescu a oferit câteva detalii: „Scopul Religiei este de a-l apropia pe copil de Biserică. Și este foarte important ca aceștia să vină la Biserică”.

Proiectul „Hristos împărtășit copiilor” se desfășoară în țară noastră, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din ianuarie 2006.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…