Intalnire a studentilor romani, absolventi ai Institutului Ecumenic de la Bossey la Baile Herculane

La Baile Herculane va avea loc in data de 21 august 2004 intalnirea studentilor romani care au studiat de-a lungul anilor la Institutul Ecumenic de la Bossey.

Episcopia Caransebesului impreuna cu cu Institutul Ecumenic de la Bossey au organizat o intalnire cu studentii romani care, de-a lungul anilor, au studiat la acest institut. Intalnirea va avea loc la Baile Herculane incepand de sambata, 21 august 2004.

Programul va incepe cu savarsirea Sfintei Liturghii la Manastirea ‘Sfanta Ana’ din Orsova si va continua cu intalnirea propriu-zisa a fostilor studenti Bosseyeni in sala mare a acestei manastiri.

In cadrul acestei intalniri se va discuta despre:

1. rolul pe care fostii studenti, absolventi ai Institutului Ecumenic de la Bossey, il pot avea in promovarea, selectarea si recomandarea de tineri romani capabili si pe viitor pentru a fi trimisi sa studieze la Bossey;

2. impactul pe care experienta de la Bossey o poate avea asupra Invatamantului Teologic din Romania prin promovarea afirmarii identitatii ortodoxe autentice deschisa dialogului, intelegerii si colaborarii dintre biserici si confesiuni crestine, in incercarea de a raspunde responsabil provocarilor care confrunta societatea noastra contemporana.

Scopul acestei intalniri este de a oferi fostilor studenti romani, absolventi ai Institutului Ecumenic de la Bossey, posibilitatea de a se cunoaste mai bine unii cu altii, de a depana nostalgice amintiri, de a evalua impactul pe care studiile si experienta de la Bossey au avut-o asupra lor de-a lungul vremii si de a afla despre noua structura a invatamantului academic a acestui institut care a fost adoptata si implementata in ultimii ani.

La intalnirea de la Baile Herculane vor lua parte printre altii si Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropoltul Moldovei si Bucovinei, Parintele Arhimandrit Varlaam Merticariu – Vicar administrativ, Directorul Institutului Ecumenic de la Bossey insotit de alti 3 profesori de la aceslasi Institut, precum si un profesor de la Facultatea de Teologie din cadrul Universitatii din Geneva de care apartine Institutul Ecumenic de la Bossey.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…