Întâlnire a reprezentanților revistelor de teologie din țară

Reprezentanții revistelor de teologie din cuprinsul Patriarhiei Române s-au întrunit în perioada 20-21 iulie la Mănăstirea Râmeț, în județul Alba, pentru lămurirea noilor criterii de atestare, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Simpozionului ‘Publicarea și publicațiile științifice în domeniul Teologie’, organizat la inițiativa Facultății de Teologie Ortodoxă ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia.

La eveniment au participat pr. Vasile Grăjdian, reprezentant al ‘Revistei Teologice’ din Sibiu, pr. Ștefan Florea și pr. Marian Vâlciu – din partea ‘Analelor Universității’ din Târgoviște, pr. Constantin Rus și pr. Filip Albu – de la Revista ‘Teologia’ din Arad, diac. Pavel Cherescu – reprezentantul publicației ‘Orizonturi Teologice’ din Oradea, pr. Gabriel Gîrdan – de la ‘Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Teologie Ortodoxă’ din Cluj-Napoca, pr. Stelian Tofană – reprezentantul revistei ‘Sacra Scripta’ din Cluj-Napoca, pr. Dumitru Vanca, arhid. Alin Albu și pr. Alexandru Moldovan – reprezentanții revistei ‘Altarul Reîntregirii’ din Alba Iulia. Revista ‘Mitropolia Olteniei’ a fost reprezentată la întâlnire de Adrian Boldișor, redactorul-șef al publicației.

Seminarul a fost susținut de Victor Velder, evaluator, care a prezentat detaliat noile criterii de acreditare a publicațiilor teologice în domeniul Științelor Umaniste. Au fost prezentate, de asemenea, mai multe probleme legate de îmbunătățirea structurii articolelor științifice, precum și compatibilizarea acestora cu exigențele academice necesare accederii în spațiul teologiei internaționale. La final, au fost trase concluzii referitoare la subiectele discutate, care s-au consemnat într-un proces-verbal.

Comentarii Facebook


Știri recente