Întâlnire a preoților și profesorilor de religie din Arhiepiscopia Timișoarei

În această perioadă la Casa de Cultură din Giarmata, s-a desfășurat întâlnirea pe grupe a preoților și profesorilor de religie, ultima din totalul celor 18 programate în acest an. La această întâlnire gazdele au fost părinții: Ștefan Marcu și Sorin Vasiu, ambii responsabili cu activitatea catehetică la nivelul protopopiatului Timișoara II, precum și domnul Ing. Virgil Bunescu, primarul Comunei Giarmata.

După cum aflăm de pe site-ul mitropolia-banatului.ro, această întâlnire de lucru face parte dintr-un proiect mai amplu de intensificarea proiectelor de catehizare din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei. Întâlnirea a reunit 17 preoți și 6 profesori de religie și a adus în atenție importanța educației religioase în vederea formării caracterului creștin la elevi. Totodată s-a accentuat necesitatea intensificării colaborării preoților cu profesorii de religie, pentru o mai bună organizare a activităților și proiectelor ce le vor desfășura împreună. Un spațiu aparte a fost alocat sublinierii necesității participării elevilor la Sfânta Liturghie și împărtășirii lor cu sfintele taine.

Între obiectivele urmărite se numără și: eliminarea distanței și a dialogului precar și sporadic dintre preot și profesorul de religie; stabilirea unui plan de activități comune: Biserică – Școală; elaborarea de parteneriate educaționale (termen de finalizare – maxim o săptămână de la data întâlnirii); pregătirea programului activităților pentru săptămâna „Să știi mai mult, să fii mai bun!”, cu termen de depunere la secretariatul școlilor până la data de 15 februarie 2013; posibilitatea mediatizării activităților educativ-religioase pe site-ul Mitropoliei Banatului, Ziarul „Lumina”, Revista „Învierea”, Radio Trinitas, reviste școlare, buletine parohiale etc.; informare privind desfășurarea Concursului județean „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, ediția a II-a.

„Aceste activități, organizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, vin să sprijine cele două mari proiecte catehetice implementate de Patriarhia Română: „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege Școala!”. Totodată, dorim ca prezența preotului în școală și a profesorului de religie în biserica parohială să fie mai vizibilă, pentru că educația religioasă are ca scop și finalitate prezența tinerilor în Biserică”, a precizat pr. Sorin Lungoci, consilier pe probleme de învățământ și activități cu tinerii în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei.

Întâlnirile dintre preoții și profesorii de religie din cadrul eparhiei au debutat la 9 noiembrie cu primele două grupe din Protopopiatul Timișoara II.

Comentarii Facebook


Știri recente