Însemnări ale vremii despre 1 Decembrie 1918: Ziua învierii neamului

Constituția României prevede la Art. 12, alin. 2, că ‘Ziua Națională a României este 1 Decembrie’, conform legii publicate în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990. Încă din anul 1919, această zi a fost sărbătorită în România Mare, amintind evenimentele petrecute la 1 Decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, informează „Ziarul Lumina”.

La un an de la dezrobirea Ardealului, Iuliu Maniu amintea că la 1 Decembrie 1918, ‘o sută de mii de români, cărturari și țărani, în frățească înțelegere, pecetluind pentru toate veacurile dreptul lor și chezășuind dreptatea tuturora, au hotărât unirea cu România sub sceptrul de domnie al biruitorului rege Ferdinand. Sărbătoare sfântă a neamului va rămânea totdeauna ziua de 1 Decembrie, ziua de la Alba-Iulia, ziua libertății, ziua unirei’.

Tot la 1 decembrie 1919, românii din Ardeal au rememorat, în paginile ‘Telegrafului Român’, ‘ziua învierii neamului românesc’, ‘zi de sărbătoare națională’. An de an, ziua de 1 Decembrie trezește sentimentul național în conștiința românilor și amintește că ‘au serbat bisericile noastre, au serbat școalele noastre, serbat-a întreg neamul în mod demn, potrivit bucuriei generale, potrivit importanței acestei zile. Ziua aceasta a zdrobit legăturile și lanțurile cu cari am fost încătușați în trecut. A răsărit soarele dreptății’.

Vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului spunea, la aniversarea zilei de 1 Decembrie a anului 1972, că ‘marea adunare de la Alba Iulia a avut un puternic caracter de masă, fiind o întruchipare a întregii populații românești din Transilvania. În afara celor 1.228 de delegați, la această adunare au luat parte peste 100.000 de oameni, veniți din toate colțurile Transilvaniei, pentru a întări prin vrerea lor un act de însemnătate epocală’.

‘Răsădirea stejarului unirii’

Același caracter de masă se regăsește și în cazul unirii Bucovinei și Basarabiei cu România. O ‘revistă a presei’ de la începutul anului 1919 apărută în ziarul ‘Telegraful Român’ de la Sibiu amintește un articol cu titlul ‘Răsădirea stejarului unirii’ din cotidianul basarabean ‘Sfatul Țării’. La 27 martie / 9 aprilie 1918, în ziua Unirii, ‘dl. inginer Botezatu, moldovan de viță veche din ținutul Orheiului, moșneag aspru, grav și evlavios, care-ți amintește de boerii din vremea Mușatinilor, a avut gândul duios de a răsădi, în pământ, o ghindă’. Rodul acestui gest nu a întârziat să apară: ‘Spre nețărmuita lui bucurie, colea-n spre vară, din pământul negru ieși un lăstar fraged, din care crescură cinci frunze. Erau: Basarabia, Bucovina, Ardealul și Dobrogea reunite toate la România, spunea cu convingere dl. Botezatu’. Când lăstarul de stejar a trebuit să fie mutat într-un loc ‘mai priincios, la mai mult soare’, s-a realizat o ‘dioasă ceremonie’, în cadrul căreia ‘un preot moldovan, chemat de dl Botezatu, a făcut sfințirea apei cu care s-a stropit lăstarul’. Toți cei prezenți ‘îmbrățișară pe bătrân, în ai cărui ochi sclipeau lacrămi de bucurie’: ”Are să fie stejar mare’, spunea moșneagul, român înverșunat încă cu zeci de ani înainte, când nici nu se pomenea în Basarabia de România mare sau mică’. Și se încheie cronica vremii, cu o laudă adusă bătrânului român: ‘Ieșind din grădina minunată, cu movile, grote și cu arbori îngrijiți de mâna lui, rânduite toate într-o priveliște fermecătoare și gândind la acest moșneag, ai cărui ochi se învălue în ceață ori de câte ori se pomenește de Neamul nostru mare, de visurile noastre întruchipate și de frații care mai așteaptă, am înțeles o mare taină, am înțeles cum și de ce Basarabia s-a putut ridica din mormânt…’.

‘Așa se născu presa românească’

În prima ședință festivă a Academiei Române din anul 1919 la care au participat și membrii ardeleni, basarabeni și bucovineni, aceștia au fost întâmpinați cu un cuvânt de salutare rostit de Nicolae Iorga. În numele academicienilor din vechiul regat, istoricul român a subliniat importanța acelei zile, ‘când Basarabeanul Inculeț, Bucovineanul Nistor, Ardeleanul Bârseanu stau lângă noi liberi să rostească tot ce le spune inima, fără nici o teamă de răspundere față de vreun stăpân străin, când sentimentul tuturora se poate rosti cu aceeași sinceritate înaintea Regelui care e al lor ca și al nostru, al celor de aici, înaintea Reginei a cărei miloasă bunătate are dreptul să cerceteze și suferințele lor, și înaintea Moștenitorului de Tron sub conducerea căruia copiii noștri vor îndeplini aceeași operă națională românească’. Făcând recurs la istoria neamului, Nicolae Iorga avea să amintească rolul unității de credință ortodoxă a țării noastre: ‘Puțin după 1400, într-un colț maramureșean sau în marginea vecină a Ardealului, un cleric necunoscut: preot, călugăr, poate din vechiul locaș de la Peri, îndemnându-se de pornirea husită a preschimbării scripturilor în grai viu, făcu să fie românesc și cuvântul lui Dumnezeu, după ce era acuma de mult românesc rostul biruințelor domnești. Așa se născu presa românească. Îndată Moldovenii o copie în alte mănăstiri, unde s-au găsit fărâmile operei inițiale, și acel care a pus în slovă de tipar pentru o largă răspândire Psaltirea și Evanghelia a fost peste un secol un diacon muntean, fugar în Ardeal și scriind cu meșteșugul său pentru românii din toate părțile, Coresi’.

‘Întru o unire pe toți i-a chemat’

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt din luna iunie a anului 1919 găsea, pentru prima oară, în singurul glas al aceleiași țări, pe românii de pretutindeni. Ziarul ‘Telegraful Român’ din 7 iunie 1919 rememorează că, ani de-a rândul, cuvintele condacului sărbătorii Rusaliilor (‘Iară când s-au împărțit limbi de foc, întru o unire pe toți i-a chemat’), erau dătătoare de speranță pentru neamul românesc: ‘Veacuri dearândul am cântat în bisericile noastre cuvintele acestea cu adânc înțeles, în speranța unirii tuturor românilor sub o singură domnie și am ținut vie în sufletul poporului speranța pentru unirea noastră sub domnie românească’. Acum a sosit ‘vremea răsplătirii drepte, și s-a împlinit cântarea bisericii, suntem toți adunați la un loc sub o stăpânire, ca și Apostolii Domnului în casa lui Petru’.

Comentarii Facebook


Știri recente