In data de 14 decembrie, arhiepiscopul de Canterbury, dr. Rowan Williams, a anuntat intr-o scrisoare oficiala ocazionata de Postul Nasterii Domnului, detaliile privind Conferinta Lambeth din anul 2008. Aceasta Conferinta din Biserica Anglicana, care se desfasoara o data la 10 ani, va avea loc la sediul Universitatii din Kent, in Canterbury, incepand cu 16 iulie pana la 3 august 2008. Arhiepiscopul a mai precizat ca acest eveniment ‘va reprezenta o oportunitate pentru pastorii anglicani de a-L intalni pe Iisus, o ocazie pentru Biserica de a se innoi prin slujitorii ei si pentru intreaga lume de a primi vesti bune’. In scrisoarea adresata celor 38 de Primati anglicani din lume, arhiepiscopul a subliniat aspectul central al Conferintei Lambeth, acela de a sprijini pe episcopi, ‘de a-i antrena in scopul de a deveni co-lucratori ai lui Dumnezeu in misiunea Sa continua in lume’.
În acest semn vei învinge: Mesajul lui Hristos către Sf. Constantin și către noi toți, spune Starețul Schitului Darvari
Părintele Protosinghel Arsenie Irimiea, Starețul Schitului Darvari – Paraclis Patriarhal din Capitală, a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie, la pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul sfântului așezământ. Părintele Stareț a explicat în ce fel mesajul…
În imagini: Hramul istoric al Catedralei Patriarhale – 2022
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat sâmbătă, 21 mai, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale. La hram au participat și doi ierarhi din Bulgaria: Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Naum…
Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab (Text integral)
Textul integral al Tomosului sinodal prezentat la proclamarea canonizării Cuvioasei Teofana Basarab, sâmbătă, 21 mai 2022: Tomos sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române pentru proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe…
În Anul omagial al rugăciunii, Biserica Ortodoxă Română proclamă sfințenia unei isihaste: Cuvioasa Teofana Basarab
La hramul Catedralei Patriarhale, sâmbătă, 21 mai 2022, a avut loc evenimentul istoric prin care s-a proclamat sfințenia Cuvioasei Teofana Basarab, prima monahie din istorie cunoscută ca fiind de origine română și fiica Domnitorului Basarab…
Patriarhul Daniel reamintește grija Sfântului Constantin cel Mare pentru creștinii daco-romani
„Sfinții Împărați Constantin și Elena au avut o grijă deosebită și pentru teritoriul țării noastre”, a reamintit sâmbătă Patriarhul Daniel, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale și a spus că acesta este, din păcate un…