Inedit… și totuși arhicunoscut! : Un Crez doxologic în miniatură

Anul 2010 a fost dedicat Crezului Ortodox și Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care a fost recunoscută în anul 1885, de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În cultul Bisericii există un ‘Crez’ doxologic, în miniatură, inedit și totuși arhicunoscut. Este vorba de troparul Învierii, al glasului 5: ‘Pe Cuvântul Cel fără de început cu Tatăl și cu Duhul, Care S-a născut din Fecioară, spre mântuirea noastră, să-L lăudăm credincioșii și să ne închinăm, că bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce și moarte a răbda și a scula pe cei morți întru mărită Învierea Sa.’

Crezul constituie esența învățăturii creștine. Este foarte greu să fie redate în puține cuvinte atât de multe adevăruri. Și totuși Părinții primelor două Sinoade Ecumenice au reușit să redea într-o formă concentrată aceste adevăruri. Într-o formă și mai condensată este troparul mai sus amintit. S-ar putea afirma că acest tropar este o esență a crezului sau un ‘Crez’ în miniatură.

Cuvântul – Fiul lui Dumnezeu

Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. Ucenicul iubit al Mântuitorului – Ioan – și-a început Evanghelia sa cu aceste cuvinte: ‘La început era Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.’ (Ioan 1,1).

‘Cuvântul era la Dumnezeu’ înseamnă că Fiul era la Tatăl; totuși numind pe Fiul Fiu, nu înseamnă că Fiul este mai puțin Dumnezeu decât Tatăl, căci ‘Dumnezeu era Cuvântul’, adică Fiul însuși este Dumnezeu. Acest adevăr este mărturișit în Crezul niceo-constantinopolitan: ‘Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat’. Termenul ‘Adevărat’ înseamnă autentic, dar și deplin. După cum Tatăl este Dumnezeu și Fiul este Dumnezeu, Dumnezeirea Fiului este mărturișită de Însuși Dumnezeu-Tatăl la Botezul lui Iisus în Iordan – de către Ioan – și la Schimbarea la Față atunci când a glăsuit din ceruri: ‘Acesta este Fiul Meu, Cel prea-iubit întru Care bine am voit! Pe Acesta să-L ascultați.’

Astfel, Fiul este învestit cu autoritate de către Tatăl. Apoi, în urma minunilor săvârșite de Iisus mulți L-au recunoscut a fi Fiul Lui Dumnezeu. Elocvente sunt mărturisirile lui Petru: ‘Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu’ (Mt 16, 16) și deopotrivă a sutașului roman: ‘Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta’ (Mt 27, 54).

‘Pe Cuvântul cel împreună fără de început…’

Prin aceasta se mărturisește veșnicia Fiului lui Dumnezeu, Care nu S-a născut din Tatăl în timp, ci ‘S-a născut din Tatăl mai înainte de toți vecii…’, adică n-a fost un timp în care Tatăl a existat și Fiul nu, ci de când există Tatăl, există și Fiul. Este mărturisită astfel veșnicia și a Tatălui, și a Duhului.

‘…cu Tatăl…’

Dar pe Dumnezeu-Tatăl nimeni nu L-a văzut vreodată. Fiul cel Unul Născut care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut’ (In 1, 18).

Fiul ni L-a făcut cunoscut pe Tatăl și ne-a învățat să ne rugăm Lui: ‘Tatăl nostru…’. Dar mai presus de mărturisirea prin cuvânt este faptul că-L putem cunoaște pe Tatăl prin Fiul: ‘Filipe, de atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.’ (In 14, 9).

‘…și cu Duhul…’

Tot Fiul este Cel care ni L-a făcut cunoscut și pe Duhul, descoperindu-ne că Acesta este Mângâietorul Care de la Tatăl purcede (In 15, 26) și pe Care Îl va trimite (la Cincizecime) doar dacă El Se va duce (înălța) la Tatăl (In 16, 7-10).

‘Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul…’

Dintru început imnograful mărturisește Treimea de persoane: Tatăl, Cuvântul (Fiul) și Duhul și veșnicia lor. Faptul că Dumnezeu este Unul (în ființă) este subînțeles.

‘…care S-a născut din Fecioara, spre mântuirea noastră…’

Este mărturisită aici Întruparea Cuvântului: ‘și Cuvântul trup s-a făcut’ (In 1, 14), adică nașterea ‘de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria’ și prin care ‘s-a făcut Om’. Deci ființa Dumnezeirii este una, totuși nu toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii S-au întrupat, ci numai Fiul. Astfel Hristos nu e numai Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Adevărat, ci prin întrupare e și Fiul Fecioarei și Om Adevărat. Apoi sunt mărturisite alte două adevăruri: fecioria Mariei și scopul nașterii – mântuirea noastră.

‘…Să-l lăudăm credincioșii și să I ne închinăm…’

Iată aici regăsim doxologia troparului-Crez: ‘Pe Cuvântul… să-l lăudăm…’; dar nu numai pe Cuvântul, ci și pe Fiul împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Deci doxologia este adusă întregii Sfintei Treimi.

În legatură cu doxologia acestui tropar, trebuie amintit un fapt istoric legat de Crezul niceo-constantinopolitan: la Sinodul I Ecumenic, Sf. Atanasie cel Mare a insistat asupra menționării în Crez a deoființimii Fiului cu Tatăl: ‘…Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu… Cel deoființă cu Tatăl…’.

La Sinodul II Ecumenic, Sf. Grigorie Teologul a propus ca și în legătură cu Duhul Sfânt să fie menționată deoființimea Acestuia cu Tatăl și cu Fiul. Dar pentru faptul că acel termen al Sinodului I Ecumenic (omoousios – deoființă) era unul filosofic și a provocat controverse și polemici, atunci Sf. Grigorie de Nyssa (purtând învățătura Sf. Vasile cel Mare 379) a propus mărturisirea Divinității Duhului Sfânt în Crez prin evocarea venerării Sale liturgice.

Astfel Sinodul II Ecumenic (381) a hotărât mărturisirea: ‘Cred întru Duhul Sfânt… Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit’. Constatăm că mărturisirea liturgică în Biserică este anterioară mărturisirii dogmatice a primelor două Sinoade Ecumenice.

Așadar acest tropar este un ‘Crez’ – doxologic.

‘…credincioșii… că bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce și moarte a răbda…’

Adică toți aceia care cred și mărturisesc Sfânta Treime și întruparea Cuvântului. Credincioșii – adică Biserica lui Hristos. Biserica este trupul lui Hristos iar Hristos este Capul Bisericii. Este alcătuită din toți cei care au crezut și s-au botezat: ‘Cel ce va crede și se va boteza se va mântui’ (Mc 16, 16).

Este mărturisită aici jertfa de bunăvoie a Mântuitorului și moartea pe Cruce.

‘…și a scula pe cei morți întru mărită Învierea Sa…’

În urma morții pe Cruce Hristos a înviat iar prin aceasta Hristos ne va învia și pe noi. Temeiul învierii noastre este în învierea lui Hristos. Învierea lui Hristos este și dovada Dumnezeirii Sale. Aceasta este și diferența esențială între Hristos și ceilalți întemeietori de religii. Mormintele acelora sunt ‘pline’ în sensul că trupurile lor sunt în morminte, pe când mormântul lui Hristos este gol, căci a înviat din morți.

S-ar părea că troparul nu mărturisește nimic despre ‘Botezul’ menționat în Simbolul niceo-constantinopolitan. Nu este menționat explicit, dar este menționat implicit, întrucât Învierea noastră cu trupul de la sfârșitul lumii acesteia începe aici prin Taina Sfântului Botez.

Prin afundarea în apă cel botezat moare și înviaza împreună cu Hristos. Apa nu e mediu de viață pentru om și astfel cel afundat moare împreună cu Hristos, dar apa e deopotrivă elementul indispensabil al vieții omului și dacă prin afundare cel botezat moare împreună cu Hristos, prin ridicare înviază împreună cu Hristos.

Troparul însă nu mărturisește nimic despre Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer și nici despre a doua Sa venire întru slavă pentru a judeca viii și morții.

Caracteristicile Crezului și troparului

Caracteristica esențială, deopotrivă a Crezului și a troparului, este aceea că sunt revelate. Noi n-am cunoaște aceste adevăruri: că Dumnezeu este Unul în ființă dar întreit în Persoane, că Fiul S-a întrupat, a înviat, S-a înălțat și că va avea loc o a doua venire a Sa, că va avea loc învierea morților, dacă Dumnezeu nu le-ar fi descoperit.

Așadar, pentru că ‘Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă’, S-a descoperit nouă, să-L lăudăm credincioșii și să I ne închinăm.(Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 25 august 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente