Începutul sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, la Galați

Deschiderea oficială a sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos și al întregului neam românesc va avea loc mâine, 28 noiembrie, în cadru festiv. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sosi la Galați o delegație de la Ierusalim, care va aduce spre închinare Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, informează TRINITAS TV. De asemenea, va sosi și o delegație oficială din Biserica Greciei, cu părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Nectarie Taumaturgul, care au mai fost aduse în Eparhia Dunării de Jos în anul 2006, tot în preajma sărbătorilor dedicate Sfântului Apostol Andrei.

La eveniment sunt așteptați să participe ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai mass-media laică și religioasă, autorități locale și centrale, precum și un număr mare de credincioși din municipiul Galați și din întreaga țară.

Comentarii Facebook


Știri recente