La fel ca și în anii precedenți ziua de 1 septembrie – începutul noului an bisericesc – a fost prăznuită și în municipiul Tulcea după rânduiala creștină. Astfel în această zi în bisericile și mănăstirile din Eparhie s-a săvârșit Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au rostit și cele două cereri speciale legate de construirea Catedralei Mântuirii Neamului, după îndrumările recente ale Cancelariei Sfântului Sinod. La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba de Te-Deum cu rugăciuni specifice pentru intrarea în noul an bisericesc, după cum ne informează Alexandru Chituță.
Pentru tulceni această zi are și o semnificație aparte fiind ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării ca a fost marcată prin întâlniri și simpozioane dedicate păstrării acestui paradis natural al apei, al plantelor și al păsărilor din Deltă.
În Catedrala Episcopală din Tulcea se va săvârși în această seară slujba Vecerniei arhierești urmată de un cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Visarion legat de ziua de 1 septembrie.