Început de an școlar la Seminarul Teologic din Craiova

Cu ocazia deschiderii oficiale a noului an școlar, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în mijlocul elevilor de la Seminarul Teologic ‘Sfântul Grigorie Teologul’ din Craiova, informează mitropoliaolteniei.ro. După slujba de Te Deum, Părintele Mitropolit a ținut un cuvânt de învățătură.

Zeci de elevi seminariști, însoțiți de părinți sau de rude, s-au adunat în curtea Seminarului Teologic de la Mofleni, Craiova, pentru a lua parte la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Evenimentul a fost marcat printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de părinții profesori, în frunte cu părintele director Constantin Popescu. Cu acest prilej, tinerii au primit arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Irineu.

La sfârșitul slujbei, Înaltpreasfințitul Irineu le-a vorbit seminariștilor despre rolul pe care îl are educația în formarea și modelarea adevăraților creștini: ‘Cel care seamănă sămânța înțelepciunii în inimile noastre nu este nimeni altul decât Dumnezeu. El așează în creație rațiunea existenței fiecărui lucru. Cuvântul despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelie cu pilda Semănătorului este tocmai arvuna pe care o primim pentru a ajunge în Împărăția cerurilor. Pentru a o primi însă, nu este deloc ușor. Toate se fac cu osteneală, se fac cu râvnă, se fac cu sudoare, deoarece trebuie să creștem și să ajungem la înțelepciunea prin care să ne putem agonisi faptele bune în perspectiva vieții veșnice. Evanghelia de astăzi ne arată indirect că există mai multe feluri de oameni care nu ajung la scopul existenței, nu ajung la maturitate. Numai o parte, numai o rămășiță, poate atinge această dumnezeiască performanță. Nimeni dintre noi nu poate ști dacă este ales pentru a fi pământul cel bun. Cu toții suntem însă chemați pentru a răspunde la strigarea pe care o face Dumnezeu. La acest început de an școlar suntem cu toții chemați să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu pentru a primi sămânța Lui în sufletele noastre. Suntem chemați pentru a fi lumina și sarea pământului. Lumină pentru a-i conduce pe cei ce sunt întunecați de păcate și sare pentru a da consistență întregii existențe. Sunteți chemați aici, în Seminarul Teologic, ca într-o grădină, ca într-un loc binecuvântat. Aici este casa lui Dumnezeu, aici Biserica are un rol deosebit de important. Toată viața voastră și tot ceea ce faceți în seminar se învârtește în jurul Sfintelor Slujbe, în jurul Sfintei Evanghelii. Așadar, a învăța înseamnă a te deprinde să asculți de cuvântul lui Dumnezeu care ne vorbește prin creația mâinilor Sale’, a încheiat Mitropolitul Olteniei.

În finalul manifestării, părintele director Constantin Popescu le-a urat succes seminariștilor pentru noul an început. Tot în cadrul manifestării s-a făcut prezentarea oficială a profesorilor care vor preda anul acesta la Seminarul Teologic din Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente