Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a deschis ieri, 13 septembrie 2010, porțile pentru noul an școlar 2010-2011.
Cu prilejul începutului noului an școlar, în dimineața zilei de 13 septembrie 2010, începând cu ora 9:00 în curtea liceului s-a desfășurat festivitatea de deschidere la care a participat și Chiriarhul Oradiei, Preasfințitului Părinte Sofronie, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor: domnul Inspector școlar general adjunct Nicolae Ungur și părintele inspector școlar pentru Religie Florin Negruțiu, în prezența celor peste 600 de elevi ai școlii, a cadrelor didactice și a părinților elevilor. În cadrul festivității a fost oficiată o slujbă de Te Deum și s-au rostit mai multe alocuțiuni, după cum ne informează părintele diac. prof. Alin Sonea de la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
În cuvântul său, Preasfințitul Sofronie a subliniat faptul că orice început trebuie pus sub binecuvântarea lui Dumnezeu: „Aveți binecuvântarea Bisericii și ne rugăm lui Dumnezeu să vă deschidă mințile și inimile, dragi copii, pentru ca să puteți face bucurie profesorilor și părinților voștri. Să știți că Dumnezeu din ceruri ne zâmbește tuturor. Fiecare dintre noi, fiecare popor, fiecare oraș, are un înger păzitor. Chiar și școala aceasta, care acum pornește la un nou început, primește un înger păzitor, care ne va feri pe toți de rele și ne va putea ajuta să împlinim voia lui Dumnezeu”.
De asemenea, Domnul Inspector școlar general adjunct a transmis mesajul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, urând succes și multe realizări elevilor și cadrelor didactice.
Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu’ din Oradea a luat ființă la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în toamna anului 2007 prin desprinderea a două clase cu profil teologic din cadrul Liceului Pedagogic din Oradea, sub conducerea Preacucernicului Părinte Director Radu Rus. Începând cu acest an nivelurile de școlarizare au fost extinse de la clasa întâi până la clasa a XII-a, prin absorbția fostei Școli Generale „Andrei Mureșanu” din Oradea de către Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. În felul acesta, liceul a pornit la drum cu 29 de clase, clasele I-VIII învățământ de masă, iar clasele IX-XII învățământ vocațional, profilul teologic.
După festivitatea de deschidere, Preasfințitul Părinte Sofronie a vizitat Capela școlii, cu hramul „Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului”, după care a intrat în sălile de clasă și a stat de vorbă cu profesorii, elevii și părinții, binecuvântându-i și urându-le succes în noul an școlar.